News

Ei sunt cei care vor conduce ministerele noului guvern! Numele propuse

19.12.2020 | 11:51
Ei sunt cei care vor conduce ministerele noului guvern Numele propuse
ADVERTISEMENT

FANATIK îți spune cine sunt cei care vor conduce ministerele noului guvern! Astfel, negocierile PNL-USR PLUS-UDMR pentru formarea unei coaliţii de guvernare continuă. De data aceasta se discută despre program şi eventual distribuirea posturilor de secretar de stat.

Vă readucem aminte că până acum a fost decisă nominalizarea lui Florin Cîţu pentru postul de premier şi împărţite cele 18 ministere din cadrul Executivului.

ADVERTISEMENT

Nouă dintre ele vor ajunge la PNL, şase la USR PLUS şi trei UDMR-ului. De asemenea, preşedinţia Camerei revine PNL, iar cea a Senatului, USR  PLUS.

Ei sunt cei care vor conduce ministerele noului guvern!

Noul Cabinet ar urma să aibă doi vicepremieri, care ar putea fi Dan Barna şi Kelemen Hunor. Deja pentru posturile de miniştri sunt vehiculate nume de titulari.

ADVERTISEMENT

Portofoliile pe care le va gestiona PNL sunt: Ministerul Apărării, Ministerul de Externe, Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul de Interne, Ministerul Educaţiei, Ministerul Energiei, rezultat din împărţirea Ministerului Economiei în două structuri distincte, în care Ministerul Energiei va fi condus de un reprezentant PNL, Ministerul Agriculturii, Ministerul Culturii şi Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale.

La Apărare şi Externe ar urma să rămână actualii miniştri, Nicolae Ciucă şi Bogdan Aurescu. La Finanţe, potenţiale nominalizări sunt Lucian Ovidiu Heiuş / Bogdan Huşucă / Sebastian Burduja.

ADVERTISEMENT

Dacă ne raportăm la Interne atunci ar putea rămâne Marcel Vela, dar sunt vehiculate şi numele lui Rareş Bogdan şi Laurenţiu Leoreanu.

Şefia Ministerului Energiei ar urma să revină lui Virgil Popescu, actual titular la Economie, iar la Educaţie ar putea fi propusă Raluca Turcan.

ADVERTISEMENT

La Agricultură, alături de anumele actualului ministru Adrian Oros, este luat în calcul şi Emil Dumitru, în timp ce la Cultură, Bogdan Gheoghiu şi-ar putea păstra funcţia. Pentru Ministerul Muncii ar fi luat în calcul Robert Sighiartău.

Ministerele USR PLUS sunt Justiţie, Transporturi, Sănătate, Cercetare Inovare şi Digitalizare, Economie cu partea de antreprenoriat şi IMM şi Fonduri Europene.

În acest caz, posibili miniştri sunt  Stelian Ion  – Justiţie, Vlad Voiculescu – Sănătate, Cătălin Drulă – Transporturi, Cristian Ghinea – Fonduri Europene.

Conform anunţului făcut după negocieri de liderul UDMR Kelemen Hunor, Uniunea va gestiona Ministerul Dezvoltării, Ministerul Mediului Apelor şi Pădurilor şi Ministerul Sportului şi Tineretului. Pentru Ministerul Dezvoltării este vehiculat numele lui Cseke Attila, iar la Mediu – Tanczos Barna.

ADVERTISEMENT