Fotbal intern

Fotbal de Liga 2, femei de Champions League. Ele sunt cele mai frumoase iubite de fotbalişti de la CFR şi FCSB

15.04.2019 | 18:45
Adriana Cerasela, Diana Rutovic și Katharina sunt 3 dintre cele mai frumoase iubite de fotbaliști de la CFR Cluj, FCSB și U Craiova

CFR Cluj, FCSB şi Universitatea Craiova se duelează în iarbă pentru câştigarea campionatului, dar o „luptă” cel puțin la fel de acerbă se dă în tribune pentru cea mai frumoasă parteneră a jucătorilor de pe teren. FANATIK trece de pe gazon în tribune și vă prezintă cu ce „argumente” se duce lupta pentru cea mai frumoasă soție sau iubită de fotbalist din Liga 1 Betano. Și fruntașele CFR Cluj, FCSB şi Universitatea Craiova, „podiumul” play-off-ului, trimit în ring… pardon, în teren, câte trei reprezentante. Evident, cele mai frumoase, cele mai prezentabile „jumătăți” ale fotbaliștilor din loturile respective. VEZI MAI MULTE IMAGINI ÎN GALERIA FOTO DE MAI SUS!

CFR Cluj iese la înaintare cu Vlăduța, Andreea Alina și Adriana Cerasela

CFR Cluj a terminat pe prima poziţie în clasamentul Ligii 1 Betano sezonul regular, se menține acolo după patru etape din play-off, iar jucătorii campioanei României se pot lăuda nu numai cu rezultatele din ultima vreme, dar și cu unele dintre cele mai frumoase partenere de viață. Echipa din Gruia este reprezentată în „lupta” de față de trei românce focoase.

Cântăreaţa de muzică popular Vlăduţa Lupău este logodnica portarului Adi Rus. Deşi acesta nu primeşte foarte multe şanse să-și dovedească talentul în meciurile CFR-ulu, Vlăduţa încinge atmosfera la toate… petrecerile din Cluj-Napoca şi nu numai! Are 28 de ani și este nu numai foarte frumoasă (este considerată cea mai frumoasă cântăreață din România!), ci și foarte deșteaptă: își pregătește doctoratul în medicină veterinară.

Vlăduța Lupău, iubita lui Adi Rus

Andreea Alina este o ravisantă blondă cu ochi albaștri originară din Craiova, care a reuşit să îl convingă pe Cristi Manea să o ceară de soţie. Cei doi trăiesc o poveste de iubire de mai bine de trei ani şi locuiesc împreună. Problema este că Andreea Alina, pasionată de fotbal și nelipsită de la meciurile echipei naționale, este fană declarată a lui… Florin Andone!

Adriana Cerasela este mai nouă în grupul de la CFR Cluj. Tânăra brunetă pasionată de fitness se iubeşte de câteva luni cu Alex Ioniţă, iar aceasta face foarte des drumul Bucureşti – Cluj Napoca pentru a-l susţine pe atacantul ardelenilor.

Adriana Cerasela, iubita lui Alex Ioniță

FCSB contraatacă prin Ioana, Alexandra şi Diana

FCSB trimite pe contraatac două românce şi o sârboaică cu forme perfecte. Ioana Timofeciuc este deja cunoscută în lumea showbizz-ului chiar dacă nu are încă 20 de ani. Mai ales de când trăieşte o poveste de iubire cu Florinel Coman şi s-a mutat la Bucureşti. Puştoaica originară din Constanţa este comparată de microbişti cu Kim Kardashian (are pe Instagram peste 15.000 de urmăritori!) şi nu lipeşte de la niciun meci al FCSB-ului.

Alexandra Ionela Grigoriţă este frumoasa brunetă pe care Dennis Man o iubeşte din copilărie. Atacantul FCSB-ului se poate mândri că logodnica sa a câştigat titlul de Miss Arad în 2014. La începutul lui decembrie 2018, cei doi îndrăgostiți au fost surprinși de paparazzi într-un mahazin de bijuterii dintr-un mall bucureștean, de unde Dennis i-a cumpărat un inel, de logodnă susțin tabloidele, așa că se aud clopote de nuntă în „familia” lui Gigi Becali…

Nici Diana Rutovic nu se lasă prejos. Sârboaica îi este alături lui Bogdan Planic de mai bine de trei ani și s-a mutat în Bucureşti alături de fundaşul vicecampioanei României, iar la meciurile jucate de echipa lui Mihai Teja pe „Arena Naţională” atrage toate privirile. Are și cu ce: blondă, peste 1,80 m, picioare lungi, forme… ferme, apetisante! Așa că nu e de mirare că poate destabiliza „apărarea” oricărui bărbat…

Diana Rutovic, logodnica lui Bogdan Planic

U Craiova mizează pe straniere: Martina, Marlene,Katharina

Universitatea Craiova este reprezentată în această „bătălie” de o italiancă, o portugheză şi o elveţiancă. Martina Bracco este o frumoasă blondă de 27 de ani, a la Wanda Nara, iubita lui Mauro Icardi, dar cu ochi albaștri. Care a decis să îl urmeze pe Mirko Pigliacelli în Bănie și încinge atmosfera la toate meciurile oltenilor de la stadionul „Ion Oblemenco”. A studiat medicina și acum este antrenoare de gimnastică ritmică. Își doreșre foarte mult o carieră pe cont propriu şi de aceea nu s-a mutat la Craiova, alături de Mirko. Cei doi au o relaţie la distanţă, dar se înţeleg perfect, Martina venind des în vizită la portarul oltenilor după cum postează mereu poze cu ei în Bănie, pe Instagram.

Martina Bracco, iubita lui Mirko Pigliacelli

Şi Tiago Ferreira se poate mândri cu soţia lui. Marlene este o portugheză foarte sexy, cu forme apetisante, iar fundaşul lui Devis Mangia este foarte mândru de ea, o numește tot timpul „dragostea vieții mele” și postează pe site-urile de socializare poze cu ei în postura de îndrăgostiți pasionați ,din New York până-n Maldive, via… Parcul Romanescu!

Ultima, dar nu cea din urmă, este Katharina, o frumoasă șatenă care îi va deveni nevastă cu acte în regulă lui Ivan Martic, fundaşul croat cu origini bosniace, la finalul sezonului 2018 – 2019 din Liga 1 Betano. Nu mai spuneți la nimeni, dar a fost cerută de soție în Dubai, de Crăciun, în 2017, într-o piscină în care înotau delfini… Katharina este de origine portugheză și locuia la Zürich înainte să se mute alături de Mirko în Bănie. Are foarte mulţi admiratori pe Instagram (peste 13.000 de urmăritori), acolo unde postează poze sexy.