Fostul lider PDL nu se împacă cu gândul că țara noastră e ținută la marginea spațiului Schengen și crede că Uniunea Europeană ar trebui condusă de bărbați adevărați, nu de femei.
Elena Udrea nu pare să aprecieze susținerea pur la nivel declarativ din partea UE pentru țara noastră, în condițiile în care intrarea în Schengen a fost ratată, cel puțin pentru moment.
“Pare ca România este foarte susținută de UE, pentru intrarea în Schengen, dar din păcate dupa ce am fost refuzați de Austria și Olanda, Ursula von der Leyn, președinta CE, Roberta Metsola, președinta PE, au venit la București să ne mângâie matern pe frunte după nedreptatea suferită.
Sunt sigură că superba Eva Kaili ne susține și ar fi venit și ea să ne consoleze dacă nu era arestată proaspăt pentru presupusă corupție. Deci frumoasa și delicata conducere a UE este de partea noastră, pare a fi de bine. Doar ca aceste simpatice doamne au fost de partea noastră și înainte de votul negativ pe care l-am primit și se vede că nu a contat”, a transmis Udrea, din spatele gratiilor.
Fostul politician, aflat în închisoare, s-a întrebat retoric de ce Europa nu poate fi condusă de bărbați adevărați, nu doar de femei?
”Ca urmare, întreb și eu, ceva bărbați politici puternici să trateze cel puțin de la egal la egal cu Nehammer, Rutte, și cu partenerii lor ruși eventual, se găsesc în Europa???
Măcar acum că suntem în vremuri de război poate ar fi cazul să avem o paritate de gen la conducerea UE, adică sa mai fie și niște bărbați, dar bărbați adevărați zic, nu rujați și cu fuste.
P.S: Să ne spună domnul Predoiu, de ce ne-am dat suveranitatea desființând Constituția prin legile justiției dacă nu ne-a fost garantată intrarea în Schengen???
Să aflam și noi care este gruparea antinațională condusă de la Bruxelles?? Să nu uităm că cedarea suveranității este la fel de gravă pe cât vânzarea pe nimic a petrolului, a gazelor, a lemnului, etc”, este mesajul Elenei Udrea din închisoare.