Life

Eliminare neașteptată la Vocea României. Avea mare potențial, dar prestația sa i-a dezamăgit pe antrenori: „Se auzea fals”

O eliminare neașteptată a avut loc la Vocea României. Antrenorii au fost dezamăgiți de prestația concurenților din echipa Irinei Rimes.
10.11.2023 | 22:26
Eliminare neasteptata la Vocea Romaniei Avea mare potential dar prestatia sa ia dezamagit pe antrenori Se auzea fals
Cine a părăsit Vocea României. Sursa foto: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Antrenorii de la Vocea României nu au fost deloc încântați de duelul pe care Iuliana Galia, în vârstă de 20 de ani, și Cosmin Mariciuc, 23 de ani, din echipa Irinei Rimes, l-au avut. Unul dintre ei a fost eliminat.

Eliminare neașteptată la Vocea României

Iuliana Galia, în vârstă de 20 de ani, și Cosmin Mariciuc, 23 de ani, s-au duelat în ediția de vineri, 10 noiembrie 2023, a emisiunii Vocea Romîniei, însă efectul prestației lor nu a fost cel așteptat.

ADVERTISEMENT

De fapt, în interpretarea piesei In the end, cei doi au vrut să demonstreze că sunt buni, însă au dat-o în bară. Mai mult de atât, Smiley i-a comparat cu două mașini puternice, dar mult prea turate.

„Știi cum mi s-a părut? Ca și cum ai avea un Ferrari și un Lamborghini și i-ai ține așa turați într-a întâia. Au niște voci foarte puternice. Cred că va merge mai departe cu Cosmin. Așa cred eu”, a spus Smiley la Vocea României, citat de dcnews.ro. 

ADVERTISEMENT

Pe de altă parte, Tudor Chirilă a fost și mai direct. Cântărețul este de părere că atât Iuliana, cât și Cosmin Mariciun au falsat și chiar dacă au voci deosebit, pentru această etapă a concursului era nevoie de mai mult.

„Mie nu mi-a plăcut pentru că mi s-a părut că toată emoția pe care ați pus-o în joc nu a reușit să compenseze cu faptul că ați falsat, că împreună se auzea fals și asta este un feedback pe care eu vi-l ofer și cred că e ok să mai spunem și chestiile astea.

ADVERTISEMENT

Nu ați fost bine nici împreună și nici separat. Nu vreau să pară prea dramatic. Dacă sunteți pe scena asta în dueluri e clar că momentul are o anumită calitate și nu e ușor de ajuns la acea calitate. Dar noi vorbim de momente foarte bune, bune și momente mai puțin bune, toate însă pornind de la bine in sus”, a dezvăluit Tudor Chirilă la Vocea României. 

Cu cine a ales să meargă Irina Rimes mai departe

Când a venit clipa ca Irina Rimes să comenteze felul în care concurenții săi s-au descurcat, cântăreața care a în trecut a avut o discuție controversată cu Theo Rose, a susținut că cel mai aproape de adevăr a fost Smiley.

ADVERTISEMENT

„Cred că cel mai aproape cu comentariul de ceea ce ne-am dorit să facem a fost Smiley și are foarte multă dreptate când a zis că am pus două mașini scumpe la turație minimă. Frică mea a fost la un moment dat să nu apăsați prea tare pe accelerație.

Pentru că v-am zis, cumva, că important este să transmiteți pe piesa asta și nu să demonstrați cine are cea mai bună voce. Să strigați unul la altul nu mi s-a părut ok nu pentru etapa asta, nu pentru duetul vostru, nu pentru personalitățile voastre. O să merg cu cel care a turat mai puțin. O să merg cu Cosmin”, a spus Irina Rimes la Vocea României.

ADVERTISEMENT