Sport

Elina Svitolina, moment de sinceritate: „Războiul m-a făcut mai puternică”

Elina Svitolina a abordat pe larg subiectul războiului din Ucraina, după calificarea în semifinale la ediția 2023 a turneului de la Wimbledon.
13.07.2023 | 07:00
Elina Svitolina moment de sinceritate Razboiul ma facut mai puternica
Elina Svitolina a vorbit despre războiul din Ucraina înainte de semifinalele Wimbledon. Foto: hepta.ro.
ADVERTISEMENT

Elina Svitolina face senzație pe iarba de la Wimbledon. Jucătoarea din Ucraina și-a egalat cea mai bună performanță la turneul londonez, după ce a învins-o pe Iga Swiatek și s-a calificat în semifinale. Sportiva de 28 de ani a explicat că războiul din Ucraina a „ajutat-o” pe terenul de tenis, mai ales în plan mental.

Elina Svitolina, moment de sinceritate: „Războiul m-a făcut mai puternică”

Elina Svitolina (76 WTA) s-a calificat în semifinalele turneului de la Wimbledon și va lupta pentru finală contra Marketei Vondrousova. Jucătoarea din Ucraina a atins careul de ași la Wimbledon și în 2019, când a fost eliminată de Simona Halep.

ADVERTISEMENT

Jocul formidabil al Elinei Svitolina de la Wimbledon 2023 a fost confirmat de victoria din sferturi cu liderul mondial, Iga Swiatek. Sportiva din țara vecină a lipsit o bună perioadă din circuit. După ce a născut în octombrie anul trecut, Elina Svitolina a revenit în circuit în luna aprilie a acestui an.

Înaintea meciului din semifinale, Elina Svitolina a declarat că nașterea copilului, dar și izbucnirea războiului din țara sa natală au schimbat-o, mai ales din punct de vedere mental. „Cred că războiul m-a făcut mai puternică și în special din punct de vedere mental. Nu iau situațiile dificile ca pe un dezastru. Sunt lucruri mai rele în viață”, a declarat Elina Svitolina.

ADVERTISEMENT

„Simt că sunt o persoană diferită în acest moment”

Elina Svitolina este recunoscută în lumea tenisului pentru atitudinea categorică în ceea ce privește invazia Rusiei asupra Ucrainei. Sportiva născută la Odesa refuză să dea mâna cu sportivii din Rusia și Belarus la competițiile oficiale de tenis.

Fostă jucătoare în Top 10 WTA, Elina Svitolina a precizat că războiul din Ucraina a determinat-o să fie altă jucătoare pe terenul de tenis. „Simt că sunt o persoană diferită în acest moment. Vreau să aduc ceva nou în jocul meu.

ADVERTISEMENT

Mă simt mult mai puternică din punct de vedere mental și accept chiar și unele momente dificile. Pun mai puțină presiune asupra mea, bineînțeles că vreau să dau tot ce am mai bun, dar cumva am această nouă energie și încerc să mă bazez pe asta”, a spus Elina Svitolina, pentru Eurosport.

Elina Svitolina, mesaj pentru ucraineni: „Mă bucur că pot aduce puțină fericire în viața lor”

Elina Svitolina a explicat că victoriile de la Wimbledon înseamnă foarte mult pentru ucraineni. Soția lui Gael Monfils este convinsă că parcursul său la All England Club a fost urmărit de foarte mulți compatrioți.

ADVERTISEMENT

„Înseamnă cu siguranță foarte mult. Știu că mulți oameni din Ucraina au urmărit meciul. Am primit într-adevăr o mulțime de mesaje de acolo. Nu mi-am verificat încă telefonul astăzi, dar cred că vor fi o mulțime de mesaje și după acest meci.

Mă bucur că pot aduce puțină fericire în viața lor. Mi se topește inima când văd cum copiii îmi urmăresc meciurile pe telefoane. Mă bucur că am putut aduce puțină fericire oamenilor din Ucraina”, a mai spus Elina Svitolina.

Elina Svitolina așteaptă duelul din semifinale: „Voi întâlni o jucătoare dificilă”

Elina Svitolina o va întâlni pentru a șasea oară în circuit pe Marketa Vondrousova. Jucătoarea din Ucraina conduce la meciurile directe cu 3-2, însă cehoaica a fost cea care a câștigat ultimele două dueluri. Conștientă de dificultatea partidei, Svitolina se va pregăti la capacitate maximă.

„Acum am zi liberă, vreau să mă recuperez și să mă pregătesc cu antrenorul meu din punct de vedere tactic, pentru că voi întâlni o jucătoare dificilă. Am jucat cu ea în semifinalele Jocurilor Olimpice, îmi amintesc foarte bine și voi încerca să învăț din acel meci, pentru că nu am jucat bine de la început, așa că voi face tot ce pot pentru a mă pregăti așa cum trebuie. 

Am avut 4-1 și a fost dureros să pierd, dar Iga a jucat incredibil din acel moment și a trebuit să rămân în meci și să aduc energia bună, să încerc să forțez din nou. În cele din urmă am reușit să fac din nou break, iar acest lucru mi-a dat multă energie și încredere”, a încheiat Elina Svitolina.

ADVERTISEMENT