News

Emil Boc, despre descentralizarea României: “În 53 de ani nu s-a făcut nimic la nivel administrativ”

Emil Boc, primarul Clujului, a vorbit marți despre descentralizarea României, declarând că: "în 53 de ani nu s-a făcut niic din punct de vedere administrativ".
13.07.2021 | 21:53
Emil Boc despre descentralizarea Romaniei In 53 de ani nu sa facut nimic la nivel administrativ
Emil Boc, despre descentralizarea României: "În 53 de ani nu s-a făcut nimic la nivel administrativ" foto: hepta.ro
ADVERTISEMENT

Fostul premier al României și actualul edil al municipiului Cluj-Napoca a readus în agenda publică o discuție despre reforma administrativ-teritorială a României, pe care o consideră necesară pentru o mai bună absorbție a fondurilor europene.

Boc a fost în ultima perioadă întrebat destul de des despre cum percepe congresul din interiorul Partidului Național Liberal, anunțat pentru 25 septembrie.

ADVERTISEMENT

Emil Boc despre descentralizare: “În 53 de ani România nu a făcut nimic”

“Eu am să spun lucrurile pe nume, mă interesează ca România să fie funcțională și românii să o ducă mai bine și să nu plece în străinătate.

Acum 53 de ani Italia a câștigat ultimul Campionat European, iar anul acesta a reușit din nou. România, exact acum 53 de ani, a făcut o reformă administrativă și de atunci nu a mai făcut nimic. Și-a creat o structură extrem de stufoasă și nefuncțională, fără niciun pic de descentralizare.

ADVERTISEMENT

În 53 de ani acele structuri, chiar dacă regimurile s-au schimbat, până la o urmă relațiile dintre oameni au rămas aceleași, într-o formă sau alta. Gândiți-vă că în fiecare județ există servicii deconcentrate ale ministerelor. 

O democrație presupune statul de drept. O asemenea reorganizare administrativ-teritorială ar distruge relațiile clientelare născute natural în acești 53 de ani și democrația locală din România ar respira.

ADVERTISEMENT

Dacă noi, cel de la Cluj vrem să punem un aparat în curtea școlii, să își cumpere copiii apă plată, trebuie să fac o documentație ca la construirea unei case, să o trec prin Consiliul Local și apoi să o trimit spre aprobare la Ministerul Educației Naționale.

Polonia, o țară cu o populație aproape dublă cât România, a făcut două reforme și acum are 16 motoare de absorbție a fondurilor europene”, a declarat Emil Boc la Digi24.

ADVERTISEMENT

Boc, despre congresul PNL: “Să nu transformăm congresul într-un bâlci”

Emil Boc: “Eu contez pe maturitatea colegilor din PNL ca această competiție firească în democrație să nu depășească niște linii roșii.

Au fost câteva excese, dar am încredere că până în 25 septembrie lucrurile vor evolua și ne vom concentra pe guvernarea României.

Dacă noi demonstrăm că ne interesează doar can-can-uri nu rezolvăm nimic din problemele cu care românii se confruntă legat de investiții, educație, creșterea prețurilor și așa mai departe.

Eu am atras atenția colegilor mei că așa-numitul festival al democrației în PNL, așa cum a fost anunțat de Ludovic Orban, să nu se transforme într-un bâlci al democrației.

Apreciez maturitatea premierului Cîțu care rămâne ancorat în actul de guvernare și se concentrează pe rezolvarea problemelor românilor.

Sper ca ceilalți colegi din PNL să se racordeze deplin la problemele românilor și pe 25 septembrie să își aleagă democratic noua conducere a Partidului Național Liberal.”

Cosmin Prelipceanu: “Raluca Turcan spune că dacă se vor crea falii în PNL, va ajunge să își dea jos propriul guvern. Credeți că există riscul acesta?”

Emil Boc: “Exclud ca acest partid vreodată să aibă apucăturile PSD-ului. Românii ne-au votat în 2020 să fim altceva decât PSD, dacă nu vom fi, nu vom avea o soartă bună din punct de vedere politic.

Noi primarii zi de zi suntem ancorați în problemele oamenilor, cea mai bună politică este politica rezolvării problemelor oamenilor.”

ADVERTISEMENT