De ce se tem politicienii de desființarea județelor și crearea regiunilor. Istoria unui proiect eșuat

Fostul premier Emil Boc a relansat discuția despre regionalizarea României printr-o declarație făcută joi la o dezbatere, în care a spus că o eventuală comasare a județelor țării ar avea avantaje multiple, precum o absorbție mai mare a fondurilor europene și desființarea unor „clici” create la nivel local.

Proiectul regionalizării a fost luat serios în calcul de două ori până acum, însă de fiecare dată s-a soldat cu un eșec. În 2011, PDL a inițiat o discuție pe care a abandonat-o apoi, iar tema fost reluată doi ani mai târziu în guvernarea USL.

Deși avantajele au fost prezentat detaliat cu ambele ocazii, partidele care s-au aflat atunci la putere au fost mai puțin explicite în ce privește motivele pentru care au lăsat baltă acest proiect. Nu au fost doar considerente de ordin tehnic, ci faptul că regionalizarea ar fi riscat să le submineze baza puterii pe care o dețineau în teritoriu.

Avantajele regionalizării

„Gândiți-vă ce ar însemna să distrugi un sistem clientelar, care există din 1968, de 55 de ani! În județe pe lângă primării sunt Poliție, servicii de cadastru, carte funciară, sisteme care și-au clădit mici clici. O dată acestea rupte, gândiți-vă cum ar respira România prin distrugerea acestui sistem clientelar, construit în atâția amar de ani”, a declarat Emil Boc, potrivit Știri de Cluj, la o dezbatere pe tema reformei administrativ-teritoriale.

Digi24.ro

Doi angajați de la o bancă din București au văzut că un client avea o sumă mare în cont și i-au furat 140.000 €

Boc a mai invocat faptul că România nu a putut atrage fonduri la nivel regional, pentru că nu îndeplinim criteriile de populație, un argument valid. Uniunea Europeană a creat în 2003 Nomenclatorul Unităților Teritoriale Statistice (NUTS), care cuprinde trei categorii de unități administrativ-teritoriale,  fiecare dintre acestea putând avea acces programele de finanțare europeană.

Unitățile NUTS 1 sunt cele cu populație între 3 și 7 milioane locuitori , NUTS 2 cu populație între 800.000 și 3 miliaoane, iar NUTS 3 între 150.000 și 800.000. România nu are decât unități NUTS 3, anume județele. În consecință, proiectele cu fonduri europene care vizează două sau mai multe județe nu pot fi elaborate la nivel local, ci numai la nivel central. De exemplu, și Polonia a avut aceeași problemă, dar a rezolvat-o grupând județele în voievodate mai mari astfel că proiectele majore au putut fi derulate și la nivel local.

Teoretic, în România NUTS 2 ar fi cele 8 regiuni de dezvoltare, iar NUTS 3 cele patru macroregiuni, însă acestea există doar la nivel teoretic pentru că nu au instituții proprii astfel că tot autoritățile centrale trebuie să gestioneze marile programe de infratructură, cele care depășesc granițele unui singur județ.

Comasarea județelor, proiectul eșuat al lui Boc

În 2011, pe când Emil Boc era premier într-un guvern în care, pe lângă PDL, mai erau incluse UDMR și UNPR, s-a pornit inițial de la idee comasării județelor în 8 regiuni. Ulterior, s-a numărul lor a fost mărit la 16, înainte ca proiectul să fie abandonat complet. La acea vreme, PDL a dat vina pe opoziția UDMR, ceea ce era doar parțial adevărat, cu toate că și acum Boc tot pe Uniune dă vina.

Digisport.ro

A renunțat la sportul profesionist și a devenit ”cea mai frumoasă actriță de la Hollywood”

„Atunci le-am comasat în 16 județe, de fapt erau 13, plus trei. Ultimele trei erau Harghita, Covasna și Mureș, pentru că UDMR nu dorise sub nicio formă ca aceste județe să facă parte din alte zone și să își piardă majoritatea. Le-am oferit ultima soluție și să rămână la aceste județe distincte și să le comasăm pe celelalte. Nici acolo UDMR-ul nu a fost de acord”, susține Boc.

Numai că UDMR nu s-a opus de principiu regionalizării, ci a susținut că una dintre regiuni trebuie să cuprindă cele trei județe, așa-numitul Ținut Secuiesc, lucru inacceptabil pentru PDL din cauza costurilor electorale pe care le-ar fi presupus acceptarea acestei  condiții.

În plus, nici măcar democrat-liberalii din teritoriu nu erau foarte entuziasmați de idee. De exemplu, Petru  Filip, vicepreședinte al Senatului pe atunci, susținea că județele ar trebui menținute și să fie create regiunile ca o nouă formă de organizare teritorială. Practic, regionalizarea ar fi devenit inutilă pentru că, în loc să fie redusă birocrația prin comasarea județelor, ar fi fost amplificată prin crearea instituțiilor la nivel regional pe lângă cele din județe. În plus, ar fi fost necesară modificarea Constituției unde se spune clar că UAT-urile din România sunt județele, comunele și orașele.

Desființarea județelor, spaima birocraților și politrucilor

În plus, simulările care s-au făcut la acea vreme au băgat în sperieți toată funcționărimea din România. Potrivit unei simulări făcute de către PDL, 20% din posturile din consiliile județene ar fi dispărut. De asemenea, ar fi fost eliminate multe dintre posturile de șefi, mai mari sau mai mărunți, din instituțiile deconcentrate, cum ar fi fost inspectoratele școlare sau cele de construcții. Regionalizarea ar fi redus cel mai mult funcțiile de conducere, adică acelea deținute de oameni numiți de obicei pe criterii politice.

Astfel, partidul care s-ar  fi încumetat să finalizeze proiectul ar fi trebuit să-și scoată proprii oameni din sinecurile politice și să-și submineze influența în teritoriu și, în plus, să înfrunte rezistența întregului aparat birocratic din România care ar fi fost direct amenințat.

Mai mult, s-ar fi deschis cutia Pandorei în ce privește rivalitățile dintre județele învecinate, fiecare aspirând să devină centrul viitoarelor mega-județe: Sibiu sau Brașov? Brăila sau Galați? Arad sau Timișoara?

Nici în aparatul administrației centrale încântarea nu a fost prea mare pentru că o parte dintre deciziile care stau în pixul funcționarilor din ministere ar fi fost transferate ca atribuții în județele comasate. Astfel, cei din provincie nu ar mai fi fost nevoiți să se căciulească în fața ștabilor din București și, eventual, să vină cu șpăgi consistente ca să obțină ceea ce doresc.

Mai câștigate ar fi fost primăriile orașelor care ar fi preluat o parte din atribuțiile consiliilor județene astfel încât o serie de servicii destinate populației să fie ușor accesibile, fără ca oamenii să facă drumuri lungi către capitala noilor regiuni.

Obiectivul ratat al lui Dragnea

Cert este că proiectul a fost abandonat în 2011, dar a fost reluat în 2013 când USL, alianța dintre PSD și PNL, avea majoritatea necesară în Parlament să schimbe Constituția,  una dintre modificările preconizate fiind introducerea formală a regiunii ca unitate administrativ-teritorială. Proiectul a fost gestionat de Liviu Dragnea, pe atunci ministru al Administrației și Dezvoltării Regionale. Fără UDMR la guvernare, harta redesenată a României cu care lucra USL nu mai conținea județele din secuime într-o regiune separată.

Liviu Dragnea avea atunci alte probleme. ”Într-o regiune este important să ai cât mai multe slujbe non-agricole, ăsta este un criteriu obligatoriu pentru dezvoltare. Dacă numărul de slujbe agricole într-o regiune este mai mare decât celelalte, este clar o reţetă pentru nedezvoltare”, declara atunci Dragnea.

Însă tensiunile dintre PSD și PNL au subminat și acest proiect. Baronii locali din fiecare partid trăgeau sfori la centru astfel încât harta să fie desenată într-un mod care să le convină, astfel încât capitalele regiunile să fie în reședințele județelor pe care le conduceau. Ca și proiectul de revizuire a Constituției, cel de reorganizare teritorială s-a dus pe apa sâmbetei pe măsură ce s-au intensificat tensiunile dintre liberali și social-democrați.

De menționat este și faptul că PDL, deși promotor al primului proiect de regionalizare, l-a contestat pe cel pe care îl pregătea USL afirmând că reprezintă „ baronizarea României”.

Mâna de fier a Capitalei

Astfel, românii trebuie să îndure și astăzi un aparat birocratic stufos și ineficient, condus de persoane numite politic, cu competențe deseori îndoielnice. Colaborarea între județe pentru  proiecte majore finanțate cu bani europeni este în continuare imposibilă fără acordul funcționarilor de la București.

Problema influenței excesive a Capitalei a fost pusă, tot joi, de către primarul Timișoarei, Dominic Fritz, care, într-o emisiune la TVR, a avertizat că un rol central supradimensionat al Bucureștilor riscă să condamne alte regiuni la subdezvoltare.

„În Germania nu doar Berlinul este important, ci s-au dezvoltat niște orașe-magnet care apoi să ridice cu creșterea lor și ruralul din zonă, cred că de asta avem nevoie”, a spus Fritz.