Sport

Emil Săndoi, înaintea derby-ului U Craiova – CFR Cluj: „Nu întâmplător au avut probleme”

Emil Săndoi a analizat în exclusivitate pentru FANATIK derby-ul Universitatea Craiova - CFR Cluj și anunță că „alb-albaștrii” pornesc cu prima șansa cu ardelenii.
02.12.2023 | 10:41
Emil Sandoi inaintea derbyului U Craiova  CFR Cluj Nu intamplator au avut probleme
Emil Săndoi anunță înaintea derby-ului U Craiova - CFR Cluj: „Sunt o echipă șablon. Nu au acest lucru”. sursă foto: Sport Pictures
ADVERTISEMENT

Derby-ul Universitatea Craiova – CFR Cluj se va juca sămbătă, de la ora 20:30, iar Ivailo Petev a avut un mesaj războinic înaintea confruntării. Emil Săndoi are încredere în „alb-albaștrii” și este de părere că gruparea din Bănie are un avantaj în fața trupei lui Andrea Mandorlini.

Emil Săndoi, despre derby-ul Universitatea Craiova – CFR Cluj: „Sunt o echipă șablon, nu întâmplător au avut probleme”

„Alb-albaștrii” au sărbătorit cum se cuvine Ziua Națională a României înaintea derby-ului cu CFR Cluj, însă acum toate priviriile se îndreaptă spre confruntarea cu ardelenii. Ivailo Petev așteaptă din nou trei puncte din partea elevilor săi, deși este conștient că misiunea nu va fi una ușoară.

ADVERTISEMENT

Emil Săndoi este de părere că „alb-albaștrii” au un avantaj în fața celor de la CFR Cluj, ci anume calitatea individuală a jucătorilor din Bănie. Totuși, acesta spune că ardelenii pot pune probleme la fazele fixe, însă se așteaptă ca oltenii să impresioneze pe „Ion Oblemenco”.

„Jocul le prinde pe cele două echipe cu două stări de spirit diferite, Craiova în creștere, revenire de formă și CFR într-o scădere de curație. Este adevărat că CFR are o echipă cu jucători cu maturitate sportivă, jucători cu experiență, dar CFR nu are individualitățiile pe care le are Craiova.

ADVERTISEMENT

Craiova are mai mulți jucători în echipă care pot să facă diferența în comparație cu CFR. CFR pare o echipă metronomă, dar Craiova are mai mulți jucători cu sclipiri individuale care pot să facă diferența în anumite momente ale meciului, nu întâmplător CFR a avut probleme din cauza rezultatelor.

Chiar dacă în unele partide au dominat de o manieră categorică nu au reușit să înscrie pentru că au doar câțiva jucători. Sunt periculoși pe faze fixe, sunt o echipă șablon în comparație cu Craiova. Craiova poate să aibe perioade în care să te încânte cu un joc colectiv sau sclipiri pe care le pot avea anumiți jucători, CFR nu are acest lucru”, a spus Emil Săndoi.

ADVERTISEMENT

Emil Săndoi: „Parca au un suflu nou și sper să fie de durată, nu un foc de paie”

Ivailo Petev i-a schimbat fața Universității Craiova în aproximativ o lună, iar acest lucru a fost observat și de Emil Săndoi. Fostul selecționer de la naționala U21 speră ca starea de spirit din cadrul lotul să fie întreținută și cu rezultate.

„Este adevărat că CFR are o constanță în joc, dar nu are ruperile de ritm pe care poate să le aibă Craiova. Am spus de la bun început că au un lot valoros pentru campionatul nostru și oricând chiar dacă are perioade mai proaste, Craiova tot o candidată la titlu rămâne.

ADVERTISEMENT

Craiovei i-a lipsit constanța în joc și rezultate, dar din punctul acesta de vedere dacă va juca la un nivel ridicat este una dintre cele mai bune echipe ale campionatului. Parcă la un moment dat apăruse o anumită blazare, dar acum parcă are un suflu nou, sper ca acest suflu să fie de durată nu să fie ca un foc de paie.

Rezultatele te țin din punct de vedere al capacitării, când ai constanță în rezultatele bune automat prinzi încredere, ești dispus la sacrificii mai mari și aici se face diferența. Cred că ar fi acolo unde îi este locul (n.r. pe podium), Craiova este în cârți”, a declarat tehnicianul.

„Trebuie să rămână aproape de FCSB. Campionatul este o competiție de durată în care constanța este cea mai importantă”

Deși este la opt puncte în spatele celor de la FCSB, Universitatea Craiova are șanse la titlul de campioană din punctul de vedere al lui Emil Săndoi. Acesta le transmite „alb-albaștrilor” că o evoluție constantă în campionat este cheia succesului.

„Trebuie să rămână aproape de FCSB și CFR avea la un moment dat o distanță apreciabilă față de urmăritoare, uite că deja s-a redus distanța. Au făcut niște pași greșiți și imediat s-a cunoscut, cum este și în partea de jos a clasamentului. Ai două, trei rezultate bune și ești pe locul trei, doi al clasamentului.

În partea de jos ai două, trei rezultate negative și te-ai dus pe locurile de baraj. Campionatul este o competiție de durată în care constanța este cea mai importantă. Craiova și FCSB au bănci mai bune decât Rapid și CFR, iar asta s-a văzut în anumite momente”, a încheiat Săndoi.

ADVERTISEMENT
2,75 este cota oferită de BETANO pentru pronosticul „1 solist” la meciul Universitatea Craiova - CFR Cluj