Emmanuel Macron se află încă într-o vizită de trei zile în China, dar sâmbătă, pe drumul de întoarcerea către Paris şeful statului francez va face o scurtă escală la Bucureşti. Nu sunt raportate întâlniri cu oficialii români, precizându-se că ar fi vorba de o “escală tehnică”.
Aeronava care-l va aduce pe Emmanuel Macron va ateriza la Baza 90 de la Otopeni, sursele afirmând că preşedintele francez nu va părăsi aeroportul. Practic, Macron va sta cel mult trei ore în România şi deşi oficial nu se întâlneşte cu vreun demnitar român, nu este exclus ca acesta să aibă totuşi câteva întâlniri informale. Totuşi, dinspre Palatul Cotroceni se specifică faptul că preşedintele Klaus Iohannis nu are programată nicio întâlnire cu Emmanuel Macron.
Vineri, şeful statului francez a avut o întâlnire cu studenţii în oraşul Guangzhou, din sudul ţării. Această deplasare a încheiat o vizită de stat de trei zile care a presupus mai întâi o oprire la Beijing şi care urmăreşte reluarea legăturilor faţă în faţă după trei ani de relaţii la distanţă din cauza pandemiei de coronavirus.
Ajuns în cursul după-amiezii de vineri, la Guangzhou, al treilea oraş ca mările al Chinei, cu 15 milioane de locuitori, Macron s-a deplasat imediat la Universitatea Sun Yat-sen, unde a fost întâmpinat călduros de o mulţime de oameni, numeroase persoane scoţându-şi telefoanele în speranţa de a putea face un selfie cu el.
În sala de sport a campusului, el a denunţat, în faţa unui public de o mie de studenţi, războiul rus care “colonizează” Ucraina. “Este vorba de o ţară care decide să îşi colonizeze vecinul, să nu respecte regulile, să desfăşoare arme, să invadeze”, a insistat Emmanuel Macron, făcând referire la Rusia.
Această universitate, una dintre cele mai prestigioase din China, are parteneriate cu 24 de unităţi de învăţământ din Franţa, printre care Ecole Normale Supérieure, Şcoala de Management de la Lyon sau Universitatea din Angers. Ea este de asemenea asociată unui consorţiu de şcoli de ingineri în cadrul Institutului franco-chinez privind energia nucleară.
După întâlnirea cu studenţii, Emmanuel Macron i s-a alăturat lui Xi Jinping pe insula Shamian, în centrul oraşului Guangzhou. Cei doi preşedinţi au mers apoi împreună prin grădină şi s-au oprit la reşedinţa guvernatorului provinciei Guangdong, unde tatăl lui Xi Jinping, Xi Zhongxun, a locuit când ocupa acest post între 1978 şi 1981.
Într-un decor campestru lângă un lac, ei au luat parte apoi la o ceremonie a ceaiului, în cursul căreia preşedintele chinez a evocat câteva amintiri din tinereţe: “Am venit foarte des aici, în 1978 eram student (…) şi îmi vizitam tatăl”. La finalul ceremoniei, cei doi lideri au programată o cină privată, iar întrebarea este dacă vor vorbi din nou despre războiul din Ucraina, după cum transmite agenţia France Presse.
După vizita în China şi oprirea la Bucureşti, Emmanuel Macron va efectua şi săptămâna viitoare o vizită în străinătate. Marţi şi miercuri el se va afla în Olanda, în ceea ce va fi prima vizită a unui preşedinte francez în această ţară, din ultimii 23 de ani.