Emoționanta poveste a lui Levente Polgar, ultramaratonistul cu un singur braț: „Dau și eu o mână de ajutor când pot!”

FANATIK vă prezintă povestea ultramaratonistului Levente Polgar, atletul din Aiud care s-a „bătut” cu un tren la 6 ani, a rămas infirm, s-a îndrăgostit de alergat și a devenit celebru pentru acte caritabile.

Levente Polgar este maratonist. A reprezentat România de trei ori la ultramaratonul montan „Ultra-Trail du Tour du Mont-Blanc” (UTMB), fără o mână și fără bani. Spune că în „lumea alergării” sunt oameni frumoși și că n-ai cum să nu păstrezi o amintire din fiecare competiție.

Amintirea lui este prezentul în lupta cu viața, în care este antrenat de Dumnezeu. Nu am discutat cu un duhovnic, ci cu un sportiv. Un campion pe care nenorocul l-a transformat într-un om cu numai o mână. A fost o discuție la finalul căreia reporterul a lăcrimat. Pentru că a întâlnit un „ins” cu iz ceresc.

„Forrest Gump” de România luptă împotriva coronavirusului cu o indemnizație de 375 de lei

Dacă te apropii de el, îți spune, aproape imediat, să-i spui „Levi”. Nu se consideră un semizeu, deși atitudinea sa amintește de Cristi Pațurcă și al său cântec „Mi-e greu titlul de erou”. Când era copil, s-a bătut cu un tren și a rămas fără o mână. „Nici trenul n-a scăpat prea bine”, glumește amar…

Digi24.ro

Cine a ucis-o pe Karen în 1966? Misterul a fost elucidat abia acum, iar descoperirea a provocat stupoare

De atunci, Levi și-a dedicat viața maratonului și lui Dumnezeu. Este un „Forrest Gump” de România și pipăibil cu mâna. Pe propria cheltuială, cu propria aparatură, băiatul din Aiud a decis să participe la dezinfecții pentru combaterea pandemiei de COVID-19. L-am rugat să detalieze subiectul. „Da, am o indemnizație de handicap, de numai 375 de lei. Ăsta sunt eu, muncesc pe rupte. Nu mi-e rușine de muncă. Sunt constructor. Dacă trebuie să torn betoane, să tai cu drujba sau să dau cu târnăcopul, aia fac, eu nu stau pe gânduri. Și fac în așa fel, încât să nu cer prețuri exorbitante. Încerc doar să-mi cumpăr o sculă și mai profesionistă, cu care să-mi fac treaba”, a povestit totul ca pe un lucru normal, firesc…

„Ajut pentru că asta e menirea noastră, nu să negociem de câte ori să ne dea Dumnezeu înapoi”

Nu demult, Levi a tăiat lemne pentru o mănăstire de maici. Dar, rugat să detalieze, ne-a „contrat”, un pic: „Nu doar la Mănăstirea Râmeț am participat la o acțiune de voluntariat. Chiar de curând, am petrecut o săptămână cu drujba în mână, toată ziulica. E o plăcere să poți fi de folos. Și ori de câte ori va fi nevoie de mine, voi răspunde «DA». Cu majuscule! Fie că va fi vorba despre o mănăstire, fie de o familie necăjită, care nu-și permite să plătească tăiatul lemnelor. Cât timp Bunul Dumnezeu mă ține sănătos și sculele vor funcționa, voi ajuta. Dar nu voi face tam-tam din acest aspect. Ajut și punct! Nu voi spune, vorba aia, «Ajut pentru ca Dumnezeu să-mi dea înapoi înzecit»… Ajut pentru că asta e menirea noastră, nu să negociem de câte ori să ne dea Dumnezeu înapoi. Dacă El nu ne dă nimic, nu mai ajutăm? Păi atunci, ce fel de creștini suntem?”… Comentariile… tac.

Catalogat drept „nenorocit”…

„De unde atâta… bunătate, Levi?”, a sunat următoarea întrebare. A făcut o pauză scurtă. Nu a fost „sfătos”, precum alți interlocutori și nu și-a aprins țigara. A fost sincer și cerebral: „Nu se numește bunătate, ci normalitate. Când mi-ai trimis mail-ul dinaintea discuției noastre, m-ai pus pe gânduri. Nu știam să răspund. Nu tre’ să-ți iasă nimic. Dacă cineva are nevoie de ajutor, trebuie să fii acolo… Există doar normalitate, pe care omenirea, din păcate, a uitat-o. Dacă ne uităm înapoi, la străbunii noștri, la cei prigoniți, puși pe fugă, observăm că au fost oameni de omenie. Mergeau la clacă sau să-și ajute vecinii, nu aveau așteptări uriașe. Nu-și puneau întrebarea «Mie ce îmi iese?»”.

Pe Pământ, Levente Polgar tinde să crească în relația cu Cel de Sus. Acum, nu când va trece „dincolo”. „Oricum, voi da socoteală pentru toate lucrurile pe care le-am făcut și mai ales le-am gândit. Vrei, nu vrei, Dumnezeu îți croiește haina vieții… Important e cum o porți, cum o cureți, cum o speli. Fiecare om știe ce haină îi vine. Nu sunt eu în măsură să spun «Doamne, mie mi-ai dat mai mult sau mai puțin… Sau m-ai făcut handicapat»”, zice Levi. A fost catalogat drept „nenorocit” de câțiva inși. „Dacă m-aș uita la ei, poate că aș spune că viața lor e mai nenorocită decât a mea”… Într-o discuție purtată cu unul dintre acei inși, l-a compătimit. Nu s-a simțit jignit. A simțit că „vine” de la un om mai „apăsat pe suflet” decât este el.

Digisport.ro

E gata să plece la 5.000 km distanță, după ce amanta a născut al doilea copil, iar soția al patrulea. Pe cine ia cu el

„Știi ce este un ajutor? Un robinet. O spirală…”

Când am vorbit despre acte caritabile, Levi n-a stat pe gânduri: „Dacă Dumnezeu îmi va scoate în față un om care are nevoie de ajutor, voi fi acolo. Glumind, doar o mână de ajutor pot să dau. Nu două… Indiferent când, zi sau noapte, voi fi acolo! Și eu am fost ajutat și le mulțumesc tuturor oamenilor de bine. Știi, de fapt, ce este un ajutor? Este un robinet. Este o apă, o magistrală, care curge pe lângă tine. Și tu stai lângă ea și o împingi, cumva, deși tu ești luat de ea. O împingi, cumva. Nu ai voie s-o închizi. Ai fost luat de valul acesta, mai departe, și mai departe… E ca o spirală. Astfel, lumea va începe să fie mai bună”. Nu, n-am stat de vorbă cu un duhovnic. Sau cine știe…

„Toată noaptea a fost un chin…”

Ușor, discuția s-a mutat către sport. L-am rugat pe Levi să dezvăluie secretele maratonului montan și mai ales să povestească istoria curselor de pe Mont Blanc, unde a devenit cunoscut. Surpriza a fost pe măsura așteptărilor: „Cuvântul «maratonist» nu există. Există doar maraton montan, ultra-maraton montan și semi-maraton. Eu le-am făcut pe toate. Dacă vorbim despre Mont Blanc, de două ori l-am terminat, iar anul trecut am fost oprit din cursă pentru că am avut o problemă gravă. La kilometrul 22, la lăsarea întunericului, am început să vărs ce mâncasem și ce băusem. Toată noaptea a fost un chin. Încercam din toate puterile să găsesc un compromis între a termina cursa și sănătatea mea. Nu mă mai interesau locul, poziția, timpul… Pur și simplu îmi ridicam bărbia și eram ca o fântână arteziană. Dar am reușit să închei. Nu e chiar așa cum crede lumea, «Vai, ce frumos e!»… Există o pregătire aparte. I-am văzut pe ceilalți. Sunt profesioniști, au trasate pe hârtie puncte clare, pe care le respectă. Nu faci experimente pe tine, în timpul competiției. Spre exemplu, acum câțiva ani, în timpul unei competiții, am mâncat ciuperci. Ei, nu faci așa ceva! Și aceste lucruri se scriu, nu le ții în minte! De la meniu, la pregătire… Pentru corpul tău, trebuie să faci un plan minuțios!”

Cele mai importante circuite sunt Ciucaș X-3, de 105 km, și Ultrabug, „din fundul Moldovei, unde iei Bucovina la pas. Ți se permite să treci prin proprietățile oamenilor. De fiecare dată când pășesc pe acolo, pentru că n-aș îndrăzni să pronunț cuvântul «alergat», pentru mine rămâne ceva nou. Nu e ceva plictisitor, monoton, ca într-o competiție. Aici sunt oamenii frumoși. Dar Ciucașul rămâne prima mea dragoste. Am terminat cursa ultimul, eram «decedat», mai mult mort decât viu, dar cu toate simțurile civice treze, mi-am ajutat un coleg care era mult mai «rupt» decât mine și l-am dus cât am putut. Apoi am anunțat organizatorii că pe o piatră e un coleg pe care trebuie să-l aducă jos de pe munte. Oricând mă voi întoarce acolo, la Ciucaș-Extreme, ca voluntar și chiar ca Gură-Cască…” a continuat el.

„Vreau să retranzitez România. 1.100 de kilometrri în 10 zile! Am mai făcut-o, nu mi-e străină!” – Levente Polgar

Dacă îl întrebi ce n-a povestit până acum, ultramaratonistul ultraom își amintește de Ultrabug-ul din Moldova: „Dom’le, repet, iei Bucovina pas la pas. Când calc acolo, pentru mine apare, mereu, ceva nou. Oamenii sunt frumoși. Dar, mărturisesc că, totuși, la Ciucaș am avut prima trăire importantă. Eram mai mult mort decât viu. Însă am încercat să ajut acel coleg, care era mai «mort» decât mine. Nu vreau să reiau ce ți-am mai spus, dar asta simt!”.

„Rocky” din Aiud, pe șoseaua Turda-Sebeș

Pandemia de COVID-19 l-a afectat, ca pe noi toți. Spune că nu a încercat să „fenteze” regulamentele, dar i s-au părut „aspre”. Totuși, nu contestă, în spațiul public, regulile impuse.

A cerut sprijin autorităților din Aiud și celor județene pentru a i se permite un spațiu de antrenament. Nu s-a întâmplat să-l ajute nimeni „de sus”. A găsit, însă, un tronson aflat în lucru pe autostrada Turda-Sebeș. „Sunt vreo 900 de metri. Nu era cel mai plăcut loc, dar… Acum mă duc pe stadion…”, a completat omul care s-a antrenat, precum „Rocky”, celebrul personaj interpretat de celebrul Sylvester Stallone, în condiții aspre, dar de el alese.

Cu o seară înaintea discuției noastre, Levi a aflat că „s-a anulat Mont Blanc-ul de anul ăsta. Altă dezamăgire…”. Acum și-a făcut un alt plan…

Vorba lui, cu Dumnezeu înainte! Călătoria sa, ca și căutarea, nu este în „exterior”, ci în interior. Cu rezonanță și cu armonie dată de… știți dumneavoastră Cine.

• 5 operații a suportat Levente Polgar în urma accidentului feroviar de când avea 6 ani