Fotbal intern

Eric de Oliveira, propus la Dinamo: ”Eu sunt dispus să vin”. Exclusiv

28.01.2021 | 17:30
Eric de Oliveira propus la Dinamo Eu sunt dispus sa vin Exclusiv
ADVERTISEMENT

Eric de Oliveira este pe lista de transferuri a lui Dinamo în această iarnă. Fotbalistul de 35 de ani este liber de contract după ce s-a despărțit de FC Voluntari și nu ar spune nu unui transfer la echipa din Ștefan cel Mare.

Mijlocașul cu dublă-cetățenie, braziliană și română, a fost de mai multe ori în negocieri cu Dinamo, formație pe care Florin Bratu susține că o simpatiza încă de acum 10 ani, când jucau împreună la Gaz Metan Mediaș.

ADVERTISEMENT

În cazul în care va semna cu roș-albii, Dinamo va fi a 5-a echipă din România la care evoluează Eric, după Gaz Metan Mediaș, Pandurii Tg. Jiu, Viitorul Constanța și FC Voluntari.

Eric de Oliveira, propus la Dinamo: ”Eu sunt dispus să vin”

”N-a vorbit nimeni cu mine. Eu aș vrea să vin, dacă e o ocazie, dar trebuie să fiu și eu bine. Păi demult am tot avut discuții cu Dinamo, chiar și înainte să semnez cu Viitorul, dar atunci Contra nu prea m-a vrut. Eu sunt jucător liber și pot să semnez.

ADVERTISEMENT

Am reziliat amiabil cu Voluntari. Am avut o operație și ei nu au mai vrut să aștepte. Încă nu am început antrenamentele. În 15 zile aș putea fi gata de joc. Dar după părerea mea Dinamo ar trebui să se gândească la play-out, e greu să te califici în play-off în momentul de față. Iar până la play-out mai e și aș fi gata de joc atunci.

Eu sunt impresarul meu, nu am impresar, ușa mea e deschisă. Toată lumea are numărul meu așa că eu sunt dispus”, a declarat Eric de Oliveira în exclusivitate pentru FANATIK.RO.

ADVERTISEMENT

Mario Nicolae a dezvăluit astăzi la emisiunea Liga Digi Sport că s-a gândit la Eric de Oliveira împreună cu Jerry Gane, urmând ca zilele acestea să-l contacteze pe fotbalist.

Noi ne-am gândit împreună cu staff-ul tehnic la Eric, rămâne de văzut în ce condiție fizică este, avem nevoie de jucători care să reziste bine la condițiile care vor urma. A avut ceva probleme la Voluntari, rămâne de văzut să vedem dacă o să ajungem la un acord cu el. N-ar fi rău puțin jogo bonito la Dinamo. Am avea nevoie de serviciile lui”, a declarat Mario Nicolae la Digi Sport

ADVERTISEMENT

Cu 57 de goluri, Eric de Oliveira este al doilea cel mai bun marcator străin din istoria Ligii 1, după Wesley Lopes, cu 65 de reușite.

ADVERTISEMENT
Tags: