Cum să îți îngrijești corect grădina de legume. Aceste sfaturi despre cum să-ți uzi zarzavaturile te vor ajuta să ai parte de o recoltă bogată la finalul sezonului. Metoda prin care alegi să-ți hidratezi planetele face diferența.
Pentru a avea gradina de legume la care visezi trebuie să ții cont de câteva sfaturi, mai ales că, la piață, prețul zarzavaturilor este din ce în ce mai piperat. Astfel, cel mai bine este să cultivi acasă tot ceea ce ai nevoie.
Însă, pentru ca legumele să crească și să se dezvolte corespunzător este nevoie ca ele să fie udate. De multe ori, se întâmplă ca plantele să se usuce tocmai pentru că au dus lipsa apei, efectele negative fiind vizibile rapid.
Prin urmare, dacă nu vrei să ca toată grădina de legume să fie compromise, urmează sfaturile de mai jos. Pentru început, o mare greșeală este să nu acorzi importanță cantității de apă pe care o folosești pentru udat.
Pe scurt, legumele se hidratează zilnic, dar cu puțină apă. Legumicultorii evită să pună litri întregi la rădăcina acestora, pentru a evita efectul de băltire. Totodată, o udare insuficientă este la fel de dăunătoare. Este necesar ca plantele să aibă ce să extragă din sol.
O altă greșeală care poate fi fatală pentru grădina de legume este să le uzi în timpul zilei pe parcursul verii. Este indicat ca zarzavaturile să fie irigate dimineața, dar și seara după ce soarele a apus deja.
În plus, nu evita să le uzi chiar dacă afara a plouat. Ploile scurte de vară nu pot acoperi cantitatea necesară de apă de care au nevoie legumele și există riscul ca unele dintre acestea să nu fi avut parte deloc de hidratare. De altfel, asigură-te că distribui apa uniform.
Ai mare grijă să nu uzi frunzele plantelor, în timp vei observa că ele vor putrezi sau vor fi arse de soare. Ține cont și de vârsta legumelor, cele tinere au nevoie de mult mai puțină apă decât cele mature. Dacă legumele nu sunt udate timp de mai multe zile caniculare, roadele ar putea deveni lemnoase și ar putea căpăta un gust amărui.