Nici nu a părăsit bine competiția Survivor România 2021, că Mellina a și stârnit – mai degrabă fără voia ei – un val de controverse în mediul Mărul discordiei? O imagine în care fosta Războinică apare cu o burtică „suspectă”.
Inevitabil, au început speculațiile. „Ești însărcinată?”, au întrebat-o mulți dintre fani, în timp ce alții păreau 100% convinși că îndrăgita artistă urmează să aducă pe lume primul ei copil.
La cei 34 de ani ai săi, „Furnicuța”, cum o alintau colegii din echipa Războinicilor, a demonstrat cu vârf și îndesat că merită un loc de cinste în topul celor mai puternice concurente care s-au încumetat să-și depășească propriile limite în jungla din Dominicană.
„Mellina, o să avem un nepoțel!!!”, a scris un internaut în dreptul imaginilor surprinse chiar pe platourile de filmare ale reality show-ului, înainte ca artista să fie eliminată. Este însărcinată?
Ei bine, „vina” aparține, cel mai probabil, cocosului pe care atât Faimoșii, cât și Războinicii sunt obligați să-l consume pentru a-și potoli foamea în jungla din Dominicană.
În combinație cu orezul cel de toate zilele, acesta își pune foarte serios amprenta asupra concurentelor. De altfel, nu de puține ori i s-a reproșat Mellinei, mai în glumă, mai în serios, că a devenit cam „pufoasă”.
„Îmi este foarte greu să spun în cuvinte ce a însemnat Survivor pentru mine! Știu doar că mi-a schimbat viziunea despre viață și m-a apropiat de Dumnezeu (pe toți de altfel).
Cea mai dură și frumoasă experiență din viață mea! M-a făcut să realizez că familia este pe departe cel mai de preț lucru pe care îl avem și, prinși în vâltoarea vieții, uităm acest lucru.
Bucurați-vă, dragii mei cei care încă aveți părinți! Bucurați-va de ei și cu ei! Bucurați-va oameni buni că aveți ce pune pe masă seară după muncă că alții nu au și foamea doare!!
Bucurați-vă că aveți un acoperiș deasupra capului! Bucurați-vă de prieteni! De libertate! Înfruntă greul cu capul sus pentru că din suferință învățăm cele mai de preț lecții!
Fiți buni ! Fiți recunoscători pentru tot ceea ce aveți! Acceptați-vă cu bune, și cu rele! Mulțumesc, colegilor mei de la «Războinici» că au făcut parte din aventură mea și le transmit să se țină tare!
Mulțumesc tuturor oamenilor extraordinari din spatele camerelor care au tras cot la cot cu noi! VĂ MULȚUMESC VOUĂ că ne-ați susținut cu atât ardoare! Cine suntem ?! RĂZBOINICII!!! Furnicuță Out!”, este mesajul emoționant pe care îndrăgita artistă l-a transmis fanilor săi.