Fotbal intern

Reunire cu EXECUŢII! Trei jucători nu sînt primiţi la antrenament

UPDATE 12:15 / Lotul echipei CS U Craiova s-a reunit vineri dimineaţă, dar o parte a jucătorilor a lipsit. Între aceştia, Bălgrădean, Curelea şi Ferfelea. De asemenea, nici antrenorul Emil...
08.01.2016 | 11:45
Reunire cu EXECUTII Trei jucatori nu sint primiti la antrenament
ADVERTISEMENT

UPDATE 12:15 / Lotul echipei CS U Craiova s-a reunit vineri dimineaţă, dar o parte a jucătorilor a lipsit. Între aceştia, Bălgrădean, Curelea şi Ferfelea. De asemenea, nici antrenorul Emil Săndoi nu a fost prezent. Cei trei nu vor fi primiţi la antrenamente.

19 jucători s-au prezentat în această dimineaţă pentru a efectua vizita medicală.

Cei trei jucători şi antrenorul Emil Săndoi au discutat aseară cu Mihai Rotaru, dar negocierile nu au ajuns la nici un rezultat. Astfel, chiar dacă mai au contracte în vigoare, aceştia nu se pot pregăti alături de coechipierii lor şi nici nu vor pleca în cantonamentul din Antalya.

ADVERTISEMENT

De la vizita medicală, la care au fost prezenţi 19 jucători, au lipsit Bawab, care va ajunge azi la Craiova, Acka, Madson, Kay şi Rocha, care vor veni sîmbătă. Iliev va ajunge abia luni.

Lotul prezent la convocare: Straton, Andrei Vlad, Laurenţiu Popescu, Achim, Dumitraş, Popov, Hreniuc, Vătăjelu, Izvoranu, Bancu, Băluţă, Mateiu, Zlatinski, Cicoteală, Robert Petre, Burlacu, Ivan, Herghelegiu, Măzărache

ADVERTISEMENT

–––––––––––––––––––––-

Mihai Rotaru se află de trei zile în Craiova şi este decis să micşoreze salariile la fotbaliştii importaţi din echipă, iar la unii dintre jucători chiar vrea să le rezilieze angajamentele în această iarnă.

Visul de mărire al oltenilor de la CS U Craiova s-a dus pe apa sîmbetei. Deşi primarul din Bănie, Lia Olguţa Vasliescu a dezvăluit public că, în doi ani, oltenii se vor bate la campionat, se pare că pe echipa lui Mihai Rotaru o aşteaptă zile grele.

ADVERTISEMENT

FANATIK.RO a aflat amănunte interesante care le dau mari frisoane actualilor jucători din echipă. Concret? Finanţatorul “CraiOlguţei” se află de trei zile în Craiova şi încearcă să micşoreze contractele unor fotbalişti, iar de alţii chiar vrea să se despartă. Înainte de toate însă, patronul lui CS U a încercat ruperea angajamentului lui Emil Săndoi, după ce marţi a avut o întîlnire cu acesta.

Unii reziliere, alţii “doar” micşorare

FANATIK.RO a aflat că, în cursul zilei de miercuri, Mihai Rotaru a avut unele discuţii la club cu unii jucători, iar cu restul celor aflaţi pe lista neagră urmează să discute după reunirea echipei. Motivele? O parte dintre jucătorii CSU, cu salarii mari, va primi o propunere de reziliere a contractelor, iar o altă parte dintre aceştia va primi o propunere de micşorare a angajamentelor.

ADVERTISEMENT

Bălgrădean, Madson şi Bawab pe lista neagră

Patronul CSU, Mihai Rotaru a făcut deja o listă neagră, iar lui Bălgrădean, Madson, Bawab, Curelea, Ferfelea şi chiar Nuno Rocha li se va propune încă din această iarnă rezilierea contractelor. Totodată patronul oltenilor a dat ordin ca Ivan, Mateiu şi Vătăjelu să fie vînduţi pentru a încerca să îşi mai recupereze din investiţii. Totuşi, apropiaţi ai afaceristului bucureştean dezvăluie că acesta nu a mai investit de mult timp în club şi nici nu ar avea de gînd să o mai facă.

În urmă cu trei luni Bălgrădean a refuzat prelungirea

Surse din anturajul clubului din Bănie povestesc pentru FANATIK.RO că portarul Cristian Bălgrădean a intrat pe lista neagră a lui Mihai Rotaru după ce în toamnă a refuzat prelungirea contractului. “Lui Bălgrădean i s-a propus prin septembrie-octombrie o prelungire a contractului pe aceiaşi bani, dar el iniţial a amînat un răspuns, apoi a refuzat. A spus că mai este timp să se discute şi în primăvară, dar nu cred că o să o mai apuce acest lucru. Cei din club şi-au dat seama că Bălgrădean vrea să tragă de timp, iar acum din cauza salariului mare pe care îl are vor să scape de el”, a dezvăluit sursa respectivă.

Mogoşanu, Naicu şi Urican, noua echipă tehnică?

Mihai Rotaru poartă în aceste zile şi o negociere pentru rezilierea contractului lui Emil Săndoi, dar FANATIK.RO a aflat că pînă la această oră afaceristul bucureştean nu a ajuns la un acord cu antrenorul oltenilor. În cazul în care, în cele din urmă, fostul căpitan al Ştinţei va accepta ruperea contractului, surse din anturajul “CraiOlguţei” ne-au dezvăluit că tripleta Mogoşanu, Naicu şi Urican va prelua conducerea echipei din Bănie.
Interesant este faptul că Ciprian Urican este omul pe care Rotaru şi Felix Grigore au încercat să îl bage şi în staff-ul lui Sorin Cârţu şi Emil Săndoi, dar fostul mare atacant al Craiovei “Maxima” l-a refuzat din start! În aceste condiţii, Urican s-a ocupat pînă acum la CS U de modul de pregătire al antrenamentelor tehnicienilor de la centrul de copii şi juniori al formaţiei din Bănie.

 

ADVERTISEMENT