News

Exerciții militare ample în Belarus. Oficialii de la Minsk anunță că ”nu reprezintă o amenințare pentru țările vecine”

Ministerul Apărării din Belarus a transmis miercuri că forţele armate au început exerciţii ample pentru a-şi testa capacitatea de luptă. Aceeași sursă a subliniat că nu există motive de îngrijorare pentru țările vecine.
04.05.2022 | 11:21
Exercitii militare ample in Belarus Oficialii de la Minsk anunta ca nu reprezinta o amenintare pentru tarile vecine
Exerciții militare ample în Belarus. Foto: Hepta
ADVERTISEMENT

Cu privire la exercițiile militare neprogramate din Belarus, populația a fost avertizată că traficul rutier va fi îngreunat din cauza deplasării echipamentui militar.

Ce scop au aceste exerciții militare, de fapt?

Ministerul Apărării de la Minsk a subliniat că exercițiile au fost concepute ca antrenamente și ”nu reprezintă o amenințare pentru comunitatea europeană în ansamblu sau pentru țările vecine în special”.

ADVERTISEMENT

Este programat ca testul (privind capacitatea de luptă) să implice deplasarea unui număr semnificativ de vehicule militare, ceea ce poate încetini traficul pe drumurile publice”, a mai transmis Ministerul Apărării într-un comunicat.

Sursa citată a oferit și explicații despre obiectivul punerii în mișcare a forțelor armate: ”Forțele armate belaruse au început o inspecție-surpriză a forțelor de reacție, în timpul căreia unitățile și subunitățile militare vor lucra la pregătirea de luptă, vor mărșălui în zonele desemnate și vor efectua misiuni de antrenament și de luptă.

ADVERTISEMENT

Scopul inspecției este de a evalua gradul de pregătire și capacitatea personalului de a răspunde prompt la posibile situații de criză”, a mai arătat sursa citată de jurnaliștii de la Financial Times.

Belarus reprezintă un atu strategic foarte important pentru Rusia

Belarus, care se învecinează cu Ucraina, este o aliată apropiată a Rusiei. În acest context, cele două țări au desfășurat exerciții militare comune ample la începutul acestui an.

ADVERTISEMENT

Moscova a desfășurat un număr semnificativ de trupe în Belarus în timpul acestor exerciții, ceea ce i-a permis să lanseze invazia Ucrainei la 24 februarie atât de pe teritoriul rusesc, cât și de pe cel al Belarusului. În cele din urmă, forțele proprii ale Belarusului nu au fost desfășurate oficial în Ucraina.

Zone din Ucraina din apropierea Belarusului, inclusiv capitala Kiev, au fost sub asaltul rusesc în prima etapă a invaziei, care a început la sfârşitul lui februarie şi a urmat unor exerciţii militare comune desfăşurate de Rusia şi Belarus.

ADVERTISEMENT

Acum, în schimb, Rusia şi-a concentrat atacurile asupra regiunilor din estul şi sudul Ucrainei. Amintim că regimul de la Moscova spune că acțiunile militare din Ucraina reprezintă o ”operațiune militară specială”, nu un război.

Președintele belarus Alexander Lukașenko a discutat marți cu omologul său rus Vladimir Putin, iar unul dintre subiecte a fost legat de situația din Ucraina, conform reuters.com.

 

 

ADVERTISEMENT