Rusia a plănuit o invazie în Belarus. Ambițiile imperiale ale lui Putin nu se rezumă la cucerirea Ucrainei și intervenția în Kazahstan

Federația Rusă a plănuit, în anul 2020, să-și invadeze alt vecin, anume Belarus, arată un document secret publicat de Direcția de Infromații a Ministerului Apărării de la Kiev (GUR-MOU).

Rusia a făcut, în 2020, planul unei invazii în Belarus

Servciciul de informații militare al Ucrainei a reușit să obțină documentul secret care arată ce plănuia președintele rus Vladimir Putin după alegerile din august 2020 din Belarus. Atunci, scrutinul a fost câștigat de președintele în funcție, Alexandr Lukașenko, cu 80% din sufragii, dar au existat acuzații de măsluire a votului și mari proteste de stradă.

Documentul, publicat pe Facebook de Direcția de Infromații a Ministerului ucrainean al Apărării, arată  pregătirile făcute de Armata 1 de Tancuri a Federației Ruse pentru a invada și ocupa teritoriul Republicii Belarus.

„După falsificarea alegerilor prezidențiale din Belarus, Forțele Armate ale Federației Ruse au realizat un plan de invadare a țării și de suprimare a protestelor populare. Ocuparea Republicii Belarus era plănuită sub pretextul că Rusia vrea să evite să fie atrasă într-un conflict în regiunea Europei continentale sau într-un război pe scară largă cu țările membre NATO din Occident”, afirmă GUR-MOU.

Digi24.ro

Trupul unei tinere a fost turnat în beton în urmă cu peste 50 de ani. Abia acum polițiștii au aflat cine este și povestea ei ciudată

Una dintre dovezile că Federația Rusă pregătea o agresiune militară contra țării vecine este „Legenda pentru planul de regrupare a formațiunilor și unităților militare ale Armatei 1 de Tancuri în zona care i-a fost desemnată”, mai arată raportul serviciului de informații militare al Ucrainei.

Apelul Direcției de Informații a Ministerului Apărării din Ucraina către Armata Republicii Belarus

Serviciul de informații al armatei ucrainene a lansat un apel către armata din Belarus, cerându-i să nu participe la războiul de agresiune al Federației Ruse. GUR-MOU a precizat, în mesaj, că deține informații complete cu privire la toți militarii din Belarus.

„Ucraina nu a fost și nici nu va fi vreodată ostilă poporului din Belarus. Direcția de Informații a Ministerului Apărării de la Kiev subliniază, încă o dată, că Ucraina nu a reprezentat niciodată o amenințare, nu a plănuit și nici nu plănuiește vreo viitoare acțiune agresivă contra Republicii Belarus. În același timp, seriviul de informații al armatei ucrainene face apel la toți militarii din Belarus să refuze să participe la agresiunea criminală a Federației Ruse contra noastră”, se mai arată în apelul GUR-MOU către armata Minskului.

Reamintim că Republica Belarus a fost folosită de Federația Rusă ca bază de lansare a atacurilor din nordul Ucrainei, desfășurate încă din primele zile ale războiului, în încercarea trupelor lui Vladimir Putin de a cuceri capitala Kiev și de a răsturna regimul ales democratic și pe președintele Volodimir Zelenski.

Digisport.ro

Femeia care și-a cumpărat un avion pentru a nu mai plăti mereu două locuri a intrat pe teren și internetul ”a explodat”

Poziția ambiguă a regimului de la Minsk față de invazia rusă

De-a lungul primelor săptămâni de război, ucrainenii au acuzat în repetate rânduri regimul de la Minsk de complicitate cu Kremlinul. Dar, în ciuda faptului că a permis Rusiei să-și maseze trupele pe teritoriul său, sub pretextul unor exerciții militare, înainte de invazie, dar și să lanseze bombardamente folosind aeroporturi sau baze de rachete din Belarus, nu au existat dovezi cu privire la implicarea directă a regimului Lukașenko în operațiuni propriu-zise.

Mai mult, la circa două săptămâni de la începutul invaziei Federației Ruse în Ucraina, în Belarus a avut loc un scandal soldat cu demisia șefului Marelui Stat Major. Atunci s-a speculat că generalul Viktor Gulevici ar fi vrut să demisioneze din cauza opoziției militarilor bieloruși față de participarea la război contra ucrainenilor.

Într-o scrisoare atribuită lui Viktor Gulevici, acesta anunța că demisionează din cauza refuzului masiv al militarilor de a lua parte la acțiuni de luptă, El spunea că Forțele Armate ale Republicii Belarus nu mai au capacitatea de a completa nici măcar un grup de batalioane și că nici înlocuirea comandanților de unități nu ar rezolva problema.

În același document, confirmat ca autentic de Olexei Arestovici, consilier prezidențial din Ucraina, se arăta că soldații și ofițerii din Belarus au refuzat, în proporție foarte mare, să se alăture Rusiei în războiul contra ucrainenilor. Mai mult, spunea generalul, mulți militari din Belarus au demisionat sau chiar și-au părăsit țara. Iar același Arestovici spunea atunci că armata din Belarus ar fi trebuit să intre în luptă înainte de 1 martie.

Lukașenko, reales. Și cele mai mari proteste din istoria Republicii Belarus

Belarus și Ucraina, două foste republici sovietice, au avut în primii ani de după destrămarea URSS, evoluții similare. Doar că la Kiev, prin „Revoluția Portocalie” din 2004-2005 și apoi prin „Euromaidan”, manifestațiile din 2014, poporul a reușit să îi înlăture de la putere pe oamenii Kremlinului, în timp ce la Minsk Alexandr Lukașenko, numit de presă „ultimul dictator din Europa”, se menține la putere de 28 de ani, fiind primul și singurul președinte al țării, după câștigarea independenței.

Protestele din Belarus au început în iunie 2020, cu puțin înainte de alegerile din august, după ce la sfârșitul lunii mai omul de afaceri și bloggerul Serghei Tihanovski, care l-a etichetat pe Lukașenko drept „gândac”, a fost arestat sub acuzația că ar fi „agent străin”. În urma protestelor, câțiva lideri ai opoziției au încercat să candideze contra lui Lukașenko, dar au fost arestați. Dictatorul a acuzat un complot organizat din străinătate, dar nu a vorbit doar de Occident, ci și de Grupul Wagner, cunoscuta firmă de mercenari in Rusia.

Protestele au continuat în iulie și august, iar în ziua alegerilor, pe 9 august, capitala Minsk a fost împânzită de forțe de represiune. Lukașenko a câștigat alegerile prezidențiale, iar protestele au luat amploare. Însă a urmat o represiune brutală, la Minsk, Gomel și alte orașe din Belarus. Mii de protestatari și jurnaliști au fost arestați. Ziariști străini au fost răniți în timpul reprimării manifestațiilor, iar internetul a fost cenzurat.

Intervenția Rusiei în Kazahstan și lunga istorie de invazii a imperiului sovietic

Cu mai puțin de două luni înainte de invadarea Ucrainei, Vladimir Putin și-a trimis trupele într-o altă republică ex-sovietică, pentru a „restabili ordinea”. Manifestațiile antiguvernamentale din Kazahstan au început pe 2 ianuarie anul acesta, din cauza scumpirilor la carburanți, greu de explicat într-o țară mare exportatoare de hidrocarburi. Ulterior, protestatarii au cerut retragerea totală a lui Nursultan Nazarbaev, fostul președinte, în vârstă de 81 de ani, din viața publică. Acesta demisionase în 2019, dar juca încă un rol important în viaţa politică, iar familia sa controlează o mare parte a economiei din Kazahstan.

Câteva zile mai târziu, pe 6 ianuarie, mai multe detașamente de parașutiști ruși au ajuns în Kazahstan, într-o misiune de „menținere a păcii”. Rușii au fost chemați de președintele Kassym-Jomart Tokayev. Intervenția s-a desfășurat în baza alianței militare conduse de Moscova, numită Organizația Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC) și care include, Rusia, Armenia, Belarus, Kazahstan, Kîrgîzstan și Tadjikistan.

Dar aceasta a fost doar ultima intervenție a Moscovei într-una dintre țările-satelit. Uniunea Sovietică a avut mai multe astfel de operațiuni, în istoria sa. În 1956, din cauza unei revoluții pornite de studenți la Budapesta, împotriva regimului stalinist instalat de URSS în Ungaria, Kremlinul a decis să trimită trupe și să înăbușe protestele. În sânge, pentru că au murit 2.500 de maghiari și alți 20.000au fost răniți în urma luptelor din Budapesta. Și Moscova a pierdut atunci, cum pierde și în Ucraina, destul de mulți soldați: 699 de morți, 1.450 de răniți și 51 de dispăruți într-o operațiune de câteva zile.

După 22 de ani, în noaptea de 20 spre 21 august 1968, Rusia, alături de alte patru țări din blocul comunist (Bulgaria, Polonia, Ungaria și RD Germană) au înecat în sânge „Primăvara de la Praga”, cum au fost numite reformele inițiate de liderul cehoslovac Alexander Dubček. Invazia rusă s-a soldat cu moartea a 137 de persoane și rănirea altor 500, dar și cu fuga din țară a aprope 400.000 de persoane.