News

Explozia de la Crevedia. Raed Arafat, noi informații despre răniții transferați. ”Tragedia ar fi fost și mai mare”

Crevedia, România dezastrului bine făcut. Raed Arafat explică numărul mare de salvatori răniți. „Munca lor, din păcate, este una cu risc”.
27.08.2023 | 20:56
Explozia de la Crevedia Raed Arafat noi informatii despre ranitii transferati Tragedia ar fi fost si mai mare
Raed Arafat a spus că la Crevedia s-a intervenit inclusiv cu roboți pentru stingerea focului / Foto: colaj, Inquam Photo
ADVERTISEMENT

Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, a făcut, duminică, noi precizări despre starea victimelor exploziilor de la stația GPL din Crevedia, care au fost transferați în străinătate.

România dezastrului bine făcut

România, cea a „lucrului bine făcut”, cum spunea președintele Klaus Iohannis, tocmai se îndreaptă către un nou Colectiv, după tragedia de la Crevedia. În acest caz, lucrul „bine făcut”, în speță transferul de GPL cu un furtun dintr-o cisternă în alta, în condiții neclare (deci se presupune improvizate), plus o sursă de foc sub o cisternă (iarăși declar și inadmisibil), în ograda unui sediu care și-a pierdut autorizația ISU de trei ani, s-a tradus prin (deocamdată) doi morți și zeci de răniți.

ADVERTISEMENT

Tot după Colectiv, în România lucrului bine făcut nu există centre suficiente pentru arși, spitalele nu sunt pregătite,  în ciuda promisiunilor postume de tot felul. Așa că România a apelat din nou la bunăvoința țărilor care conștientizează ce consecințe pot avea asemenea dezastre.

Răniți transferați la Bruxelles și la Milano

Duminică, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat, a făcut noi precizări despre victimele de la Crevedia, care au fost transportate în alte țări, pentru că, dacă ar fi rămas în România lucrului bine făcut, ar muri.

ADVERTISEMENT

„Au plecat dimineaţă două avioane ale Ministerului Apărării cu echipaje SMURD la bord, cu doi pompieri în stare gravă, la Spitalul Militar de la Bruxelles, şi cu alţi doi civili în stare gravă, la Spitalul din Milano. După care, la întoarcerea avioanelor, a mai plecat un avion la ora 16:30 cu cinci persoane – una pentru Viena, două pentru Norvegia şi două pentru Berlin. Iar la ora asta se pregăteşte să decoleze încă un avion, cu două persoane pentru Lubeck, în Germania”, a declarat Raed Arafat, potrivit Observator.

Un alt pacient, transferat în Norvegia

Șeful DSU a mai spus că un alt avion, din Elveția, va prelua de la aeroportul Otopeni un rănit care va fi dus în Norvegia.

ADVERTISEMENT

„Mai este un avion al Serviciului de Salvare Aeriană din Elveţia care va ajunge la ora 21 şi va prelua de la Otopeni un pacient care va pleca în Norvegia. Distanţa fiind mai mare, avionul este mai rapid, ca să nu fie un zbor de lungă durată. Va ajunge cu pacientul respectiv în aproximativ trei ore la Oslo”, a precizat el.

„Restul, fie sunt netransferabili – există situaţii în care avem arsuri de peste 90%. Din păcate, astăzi a decedat o doamnă care avea peste 95% arsură. Fie leziunile sunt mai limitate şi nu necesită transportul. Oricum, dacă se solicită transferul altor pacienţi, împreună cu Ministerul Apărării suntem pregătiţi să facem acest lucru”, a adaugă Raed Arafat.

ADVERTISEMENT

„Tragedia putea fi și mai mare”

Șeful DSU a mai fost întrebat de ce s-a înregistrat un număr atât de mare de răniți în rândurile salvatorilor și dacă au fost identificate erori. „Au fost foarte multe speculaţii. La intervenţii, au intrat la un moment roboţi tocmai pentru a elibera pompierii care erau în apropierea cisternei. Şi au lucrat prin roboţi”.

„Munca lor, din păcate, este una cu risc. N-ai cum să faci de la distanţă răcirea cisternelor. N-ai cum să faci protecţia caselor de la distanţă. Este foarte posibil ca, dacă nu procedau aşa, tragedia să fi fost mult mai mare şi explozia să fi fost mai complicată, implicând mai multe cisterne”.

 

ADVERTISEMENT
Tags: