Fotbal intern

Fanii lui Dinamo continuă protestele. Au fost acasă la Mircea Rednic și la Bogdan Bălănescu

06.06.2019 | 08:54
Fanii lui Dinamo continua protestele Au fost acasa la Mircea Rednic si la Bogdan Balanescu

Fanii lui Dinamo continuă protestele după ce patronul Ionuț Negoiță a luat decizia de a-l demite pe antrenorul Mircea Rednic și de a-l instala în această funcție pe olteanul Eugen Neagoe. După ce au început seria manifestărilor cu inscripții macabre pe zidurile stadionului Dinamo, ultrașii dinamoviști au ajuns în noaptea de marți spre miercuri la unul dintre hotelurile lui Ionuț Negoiță și au produs pagube, iar patronului i-au lăsat „în dar” o cruce cu numele lui și o coroană de flori.

Fanii lui Dinamo au fost acasă la Rednic și la Bogdan Bălănescu

Se pare că amenințările lui Ionuț Negoiță că vor plăti pentru faptele lor mai mult i-au îndârjit pe suporterii alb-roșii și aceștia au ajuns miercuri seară la Mircea Rednic acasă, pentru a-și exprima totala susținere pentru tehnicianul care a adus ultimul titlu în „Ștefan cel Mare”, în 2007,, iar mai apoi la directorul general al clubului din Ștefan cel Mare, Bogdan Bălănescu, pe care Rednic îl vrea plecat de la echipă ca să se mai poată, eventual, întoarce la Dinamo.

DINAMO SUNTEM NOI! – episodul 2 Va urma!

Gepostet von Peluza Catalin Hildan-Dinamo am Mittwoch, 5. Juni 2019

La Bălănescu acasă, ultrașii au aprins din nou torțe, au „aruncat” cu înjurături și amenințări, au afișat un banner mare pe care scria: Îl vrem pe Rednic înapoi, altfel o să te tot vezi cu noi!”. Este clar că suporterii lui Dinamo sunt la capătul răbdării și perspectiva ca și sezonul viitor echipa lor să ajungă tot în play-out îi îngrozește, dar și îi scoate din minți, pentru că înseamnă iarăși, practic, ieșirea lui Dinamo din lupta pentru orice obiectiv, cum s-a întâmplat în ultimele două ediții de campionat.

Fanii lui dinamo acasă la Bogdan Bălănescu și i-au transmis dorința lor pe un mare banner

Mircea Rednic promite cumpărarea clubului

Fostul antrenor Mircea Rednic le-a spus că intenția lui este să găsească soluția de a cumpăra clubul de la Ionuț Negoiță, cel mai probabil sprijinit de oameni de afaceri din Belgia, dar faptul că nu se rezolvă odată problemele legate de stadion complică foarte mult situația. El le-a cerut suporterilor să aibă răbdare, pentru că se gândește la tot felul de soluții.

Fanii lui Dinamo au fost și acasă la Mircea Rednic pentru a-l asigura de sprijinul lor pentru a se întoarce la echipă

Dinamo a jucat ultimele două sezoane în play-out, iar la capătul ultimei ediții de campionat a terminat pe poziția a treia în play-out, după Gaz Metan Mediaș și Botoșani, echivalentul locului 9 în campionat, cea mai slabă clasare din istoria clubului.

Prefer protestele civilizate, cu batiste albe, nu cu asemenea lucruri. Ei preferă astfel de proteste în loc să vină la stadion. Sunt momente grele pentru clubul Dinamo. Nici rezultatele nu sunt cum trebuie. Clubul își pierde identitatea. Dar, repet, suporterii adevărați ai lui Dinamo nu fac lucruri de genul ăsta” – Marius Niculae

4 mandate de antrenor a avut Mircea Rednic la Dinamo: 2006-2007 (locul 1), 2008-2009 (locul 3), 2015-2016 (locul 4) și 2018-2019 (locul 9)