FC Botoșani nu poate sta impasibilă la drama Alexandrei Ivanov, tânara decedată din cauza neglijenței medicilor. Ce se va întâmpla la meciul din etapa a 8-a de pe teren propriu cu Hermannstadt.
Întreaga țară a fost îndurerată de cazul revoltător al Alexandrei Ivanov, care și-a dat ultima suflare încercând să-i înduplece pe medici să o ajute să îi salveze viața ei și copilului din pântec.
Însărcinată în cinci luni, ea a ajuns la Spitalul Județean cu o sângerare puternică, însă medicii au informat-o că va fi operată abia a doua zi. Starea ei s-a agravat însă rapid și nu a mai putut fi salvată, o adevărată tragedie.
FC Botoșani a decis să sprijine familia îndurerată și pe cei trei copii rămași fără mamă și vor organiza o campanie umanitară la meciul cu Sibiul: „În momentele de cumpănă ale membrilor comunității noastre, facem tot posibilul să ajutăm pentru a arăta că nimeni nu este singur la nevoie.
Așa cum bine știți, Alexandra, o tânără botoșăneancă de 26 de ani, s-a stins din viață, în mod nedrept, fiind însărcinată cu cel de-al patrulea copil. Astfel, FC Botoșani face, din nou, apel la ajutorul vostru”.
Fanii vor putea să dea bani pentru tricoul portarului lui FC Botoșani timp de aproape două săptămâni: „Scoatem la licitație un tricoul oficial al lui Victor Dican, iar sumă strânsă va fi donată familiei îndoliate.
Licitația, care pornește de la 500 RON, este deschisă până sâmbătă, 2 septembrie, când vom disputa următorul meci de pe teren propriu, împotriva celor de la Hermannstadt, iar câștigătorul va fi invitat la meci pentru a-și ridica premiul.
Transmitem, pe această cale, sincere condoleanțe familiei îndoliate, și le dorim multă putere pentru a trece peste această răscruce! #fcbt #totmaisus #umanitar”.
Până atunci, FC Botoșani va juca în deplasare cu CFR Cluj în etapa a 7-a din SuperLiga. Moldovenii au doar trei puncte după șase etape și sunt abia pe penultimul loc în clasament.