Sport

FCSB, două pierderi după meciul cu CSKA 1948: „Pe Coman l-au lovit non-stop”

Doi jucători ai FCSB-ului s-au accidentat în meciul cu CSKA 1948 Sofia, scor 3-2 în returul „dublei” din turul al doilea preliminar al UEFA Conference League.
04.08.2023 | 19:07
FCSB doua pierderi dupa meciul cu CSKA 1948 Pe Coman lau lovit nonstop
Doi jucători ai FCSB-ului s-au accidentat după partida cu CSKA 1948 Sofia. Foto: sport.pictures.eu.
ADVERTISEMENT

FCSB s-a calificat în turul al treilea preliminar al UEFA Conference League, după „dubla” victorie cu CSKA 1948 Sofia, scor 4-2 la general. Alexandru Băluță și David Miculescu s-au accidentat contra bulgarilor, iar Mihai Stoica a dat vina atât pe gazon, cât și pe arbitru, care a tolerat jocul dur al echipei lui Atanas Ribarski.

FCSB, două pierderi după meciul cu CSKA 1948: „Are dureri la coaste”

Alexandru Băluță a fost introdus în minutul 58 al partidei dintre FCSB și CSKA 1948 Sofia în locul lui Andrea Compagno. Fotbalistul ajuns în această vară la echipa lui Gigi Becali a pasat decisiv la golul egalizator marcat de Damjan Djokovic în minutul 82. Mihai Stoica a anunțat că fostul jucător al Universității Craiova a acuzat dureri în zona coastelor.

ADVERTISEMENT

De cealaltă parte, David Miculescu a fost titular și a ieșit accidentat de pe gazon în minutul 37, fiind înlocuit cu Andrei Cordea. În cazul fotbalistului de 22 de ani, Mihai Stoica a precizat că este vorba despre o problemă musculară sau la nerv. Președintele Consiliului de Administrație de la FCSB a criticat dur suprafața de joc de pe „Arcul de Triumf”.

„Am sperat să terminăm fără accidentări, dar nu am reuşit. Stare jalnică, cel mai prost teren pe care am jucat vreodată, plin de gropi. Băluţă are o problemă… să vedem, are dureri la coaste, în timp ce la Miculescu ori este o problemă musculară, ori ceva la nerv.

ADVERTISEMENT

Am văzut un jucător care a fost star, Djokovic. Primele noastre goluri au fost de manual, de pus în ramă”, a declarat Mihai Stoica, conform orangesport.ro.

Alexandru Băluță ar putea lipsi două săptămâni: „Pe Coman l-au lovit non-stop”

Mihai Stoica s-a luat și de „centralul” partidei, Juxhin Xhaja. Oficialul roș-albaștrilor consideră că albanezul a fost extrem de tolerant cu jocul agresiv al bulgarilor. Alexandru Băluță ar putea fi indisponibil timp de două săptămâni, însă în aceeași măsură, fotbalistul ar putea reveni pe teren chiar la următorul meci.

ADVERTISEMENT

„Nu aveam cum să fie joc reuşit din cauza terenului, din cauza arbitrului care a tolerat un joc foarte dur. Şi-au luat masuri la Coman că l-au lovit non-stop, a fost ultra faultat. Băluţă, nu ştim, e posibil să iasă 2 săptămâni sau să joace încă din următorul meci.

Depinde rezistenţa lui la durere! Asta este situaţia”, a mai spus Mihai Stoica. Pentru FCSB urmează derby-ul cu CFR Cluj, din etapa a patra a SuperLigii, duminică, 6 august, de la ora 21:30 pe stadionul Ghencea.

ADVERTISEMENT

Mihai Stoica, anunț despre terenul care va găzdui FCSB – FC Nordsjaelland: „Nu ştim unde vom juca”

După derby-ul cu CFR Cluj, pentru FCSB urmează duelul de pe teren propriu cu FC Nordsjaelland din meciul tur al „dublei” pentru calificarea în play-off-ul UEFA Conference League. Vicecampioana nu știe, deocamdată, unde va disputa duelul de „acasă” contra danezilor.

„După meciul cu CFR, nu ştim unde vom juca. De Ghencea ni s-a spus că vom juca doar dacă nu vor fi incidente la meciul de duminică (n.r. cu CFR). Dacă cei de la MApN nu ne vor permite, vom juca pe un gazon (n.r. de pe ”Arcul de Triumf”) pe care cel mai probabil se va antrena astăzi echipa de rugby a SUA. Mâine va fi România – SUA.

(n.r. Până luni nu ştiţi exact unde se joacă acest meci). Da. România 2023. Dacă am încerca să jucăm în Giuleşti, e clar că nimeni nu o să ne permită. Rapid a jucat în Ghencea pe vremuri. CS Rapid n-ar da. (n.r. aprobarea) Într-o ţară normală, asta putea fi realizabil. Ce are?”, au fost cuvintele lui Mihai Stoica.


  • Cotă BETANO pentru FCSB: 1,30 este cota pentru pronosticul „1X” la meciul FCSB – CFR Cluj 

ADVERTISEMENT