Sport

FCSB U15 a dat de pământ cu Dinamo U15! Micii „roș-albaștri” și-au distrus rivala cu 12-0

FCSB a demolat-o pe Dinamo în Liga Elitelor U15. Micii „roș-albaștrii” au obținut victoria la un scor de maidan, 12-0, după ce, în Liga 1, echipa mare s-a impus cu 6-0, în turul sezonului regulat.
23.03.2022 | 17:10
FCSB U15 a dat de pamant cu Dinamo U15 Micii rosalbastri siau distrus rivala cu 120
FCSB - Dinamo 12-0, în Liga Elitelor U15. FOTO: Facebook FCSB
ADVERTISEMENT

FCSB a făcut show în „Derby de România” din Liga Elitelor U15. Echipa pregătită de Alin Stoica și Ilie Ionuț a învins-o pe Dinamo cu 12-0.

FCSB U15, scor de maidan în derby-ul cu Dinamo U15. Micii „roș-albaștri” s-au impus cu 12-0

Incredibilul succes al juniorilor de la FCSB a reprezentat scorul campionatului în Liga Elitelor. „Eternul derby” a fost o restanță din etapa a opta. „Roș-albaștrii” și-au depășit astfel performanța din tur, când au învins-o „doar” cu 4-0 pe Dinamo U15.

ADVERTISEMENT

Derby-ul a avut loc la baza din Berceni, la meci asistând și managerul general Mihai Stoica.

„FCSB U15 a reușit un scor istoric, 12-0, împotriva celor de la Dinamo, într-o partidă din Liga Elitelor U15.

ADVERTISEMENT

Luca Ilie și Robert Necșulescu au reușit ‘hat-trick’-uri, Mihai Toma și Denis Colibășanu câte o ‘dublă’, în timp ce David Popa și Luca Manolache au înscris câte o dată.

ADVERTISEMENT

FCSB îi felicită pe Alin Stoica și elevii săi pentru acest succes și le urează multă baftă în continuare!”, a scris FCSB, pe Facebook.

ADVERTISEMENT

FCSB U15 – Dinamo U15, echipele de start

  • FCSB U15: M. Rădulescu – Baciu, M. Laszlo, Ianculescu, Pădurariu – Colibășanu, Stancovici, Șoșu – D. Popa, Luca Ilie, M. Toma; Antrenori: Ilie Ionuț și Alin Stoica
  • Dinamo U15: C. Weber – R. Osmea, R. Lal, I. Ion , Dobândă – Bobocea, D. Atanasiu, F. Batoi – Tăbăcaru, Bugeac, Brojban; Antrenor: Iosif Damaschin

FCSB și Dinamo fac parte din seria 5 a Ligii Elitelor U15, alături de FC Voluntari, Academica Clinceni și AS New Stars. FCSB e lider detașat, cu 21 de puncte, urmată de FC Voluntari, cu 15 puncte. Dinamo e penultima în clasament cu două succese, un rezultat de egalitate și cinci eșecuri.

Micii „roș-albaștrii” au reușit astfel să înscrie de două ori mai multe goluri decât fotbaliștii de la echipa mare, care, în septembrie 2021, au obținut cel mai categoric succes din istoria derby-urilor cu Dinamo, scor 6-0.


  • (P) Cota BETANO pentru FCSB – Universitatea Craiova: 3,35 este cota pentru „2 solist”. Vezi aici toate cotele!