Văduva lui Nosfe a mărturisit ce a făcut fiica lor pentru a putea trece mai ușor peste durere. Ce dezvăluiri dureroase a făcut Mădălina Crețan.
Drama Mădălinei Crețan, după moartea lui Nosfe, este cu atât mai mare cu cât cei doi au împreună o fetiță de doar șapte ani, pe Iris.
Copila lor a încercat să se confunte cu durerea cum a putut, iar aceasta a ajuns să șteargă toate amintirile cu tatăl ei din memorie, pentru a putea să treacă mai ușor peste faptul că a rămas orfană de tată.
Mădălina Crețan, soția lui Nosfe, a spus că fetița lor a avut o regresie de vârstă în primele două săptămâni de la moartea artistului și a decis să îl șteargă complet pe Nosfe din amintirile sale.
„Iris este exagerat de sensibilă, așa a fost de foarte mică. A fost foarte greu în primele două săptămâni, a avut o regresie de vârstă. Îl exclusese pe Darius complet din absolut toate amintirile ei”, a spus vedeta.
Mădălina Crețan a spus că acesta a fost mecanismul de apărare al fiicei sale în fața tragediei morții lui Nosfe.
Aceasta merge acum la psiholog pentru a putea să treacă mai ușor pentru decesul soțului ei și a spus că durerea trebuie confruntată pentru că altfel pot rpmâne probleme nerezolvate care să facă mai mult rău după aceea.
„A fost cumva felul ei de a se apăra, doar că, din păcate, așa cum am învățat acum, mergând la psiholog, durerea trebuie trăită, trebuie să trecem prin ea, nu să sărim, pentru că altfel rămâne ceva acolo nerezolvat.”, în cadrul unui interviu pentru Antena Stars.
De asemenea, Iris, fetița lui Nosfe, nu a vrut să mai vadă poze cu el și nici să-l urmărească la emisiunea Chefi la cuțite.
„Ea nu mai voia să vadă poze cu el, nu mai voia să îl mai audă, ba chiar mi-a spus de Chefi la cuțite: «Mami, să-mi spui când o să apăreți tu și tati».
Pe mine m-a surprins, am crezut că vrea să se uite și i-am zis că o să-i spun, pentru că și eu vreau să-l văd pe tati, dar ea mi-a spus: «Nu, eu vreau să-mi spui ca să nu mă uit». Nu s-a uitat și nici nu am forțat-o”, a mai spus soția lui Nosfe.