News

Fiica unei asistente care a murit de Covid în vară a pierdut și ea lupta cu virusul

13.11.2020 | 16:15
Fiica unei asistente care a murit de Covid in vara a pierdut si ea lupta cu virusul
ADVERTISEMENT

O nouă tragedie a avut loc în familia asistentei medicale din Saltina, decedată în luna august, după ce s-a infectat cu SARS-COV-2. Fiica acesteia, în vârstă de doar 35 de ani, a pierdut și ea lupta cu virusul și s-a stins din viață pe între pereții aceluiași spital ca și mama sa.

Femeia suferea de o boală renală cronică și a încetat din viață în această dimineață, pe patul Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina.

ADVERTISEMENT

Aceasta fusese internată pe data de 2 noiembrie cu simptome de pneumonie și afecțiuni respiratorii. Testele au confirmat prezența Covid-19 în organismul ei, iar boala, cumulată cu problemele renale, a învins-o, scrie Adevărul.

Fiica Luizei Bancu, asistenta medicală răpusă de Covid-19, moare din cauza aceluiași virus

Luiza Bancu, mama femeii care s-a stins în această dimineață, a murit în zorii zilei de 10 august pe patul spitalului la care lucra. Aceasta avea 65 de ani la momentul respectiv și contactase virusul în urma unui focar izbucnit la secția de Chirurgie Generală a Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina.

ADVERTISEMENT

Asistenta suferea de boli cronice: diabet zaharat tip II, hipertensiune arterială și hipertiroidism și fusese internată la 25 iulie. Starea ei a fost, inițial, una stabilă, dar, la un punct, s-a agravat. A fost transferată la secția de Anestezie și Terapie Intensivă (ATI), unde s-a stins din viață.

Luiza Bancu era cea mai veche dintre asistente. Femeia ieșise la pensie din luna martie a acestui an, dar a dorit să continuie să-și ajute colegii și a semnat un contract pe perioadă determinată cu SJU Slatina. În acea perioadă, un număr de 12 cadre medicale și 4 pacienți de la spitalul din Slatina au fost depistați pozitiv.

ADVERTISEMENT

Recent, pe 9 noiembrie, un nou focar a izbucnit la această unitate sanitară, de data aceasta, la secția ORL, care nu va funcționa în următoarele două săptămâni. Nouă persoane au fost depistate povitiv la testarea pentru Covid-19: doi medici, șase asistenți medicali și un infirmier.

Personalul care a intrat în contact cu cei infectați a fost plasat în izolare și va rămâne acolo până la următoarea testare, iar angajații care sunt apți de muncă vor fi redistribuți pe secțiile unde e mai multă nevoie. Numărul cadrelor medicale de la Spitalulul Judeţean de Urgenţă Slatina care sunt infectate cu SARS-COV-2 a continuat să crească în ultima vreme. Alți 3 medici anesteziști au fost și ei depistați pozitiv și se înregistrează cazuri și în cadrul altor secții ale instituției sanitare.

ADVERTISEMENT

„Se fac testări periodice şi în cadrul testărilor periodice s-au găsit, şi atunci s-a hotărât suspendarea activităţii secţiei (n.r.-  secția de ORL). Pacienţi din cadrul secţiei nu au fost, a fost doar personal medical. Personalul care ne rămâne – aproape nici nu ştiu cine ne mai rămâne – medicii cu teste negative rămân să acopere linia de gardă, să facă urgenţele şi în funcţie de felul urgenţelor, îi retrimitem către alte servicii de ORL, sau de BMF, sau dacă nu se poate, se internează pe alte secţii. Văzând şi făcând“, a declarat directorul medical al spitalului, dr. Radu Ene, potrivit sursei citate mai sus.

ADVERTISEMENT