Filmul tentativei de sinucidere de la Iaşi, povestit de un coleg al fetei. Apar detalii șocante în cazul copilei de 11 ani, elevă în clasa a 5-a la Colegiul „Emil Racoviță”, care s-a aruncat, marți, de la etajul doi al școlii la care învăța.
Un coleg al minorei a povestit ce s-a întâmplat înainte ca aceasta să comită gestul necugetat. Potrivit acestuia, fata a petrecut mult timp pe telefon înainte să se termine cursul opțional la care participa. La un moment dat s-a dus la baie.
Ajunsă înapoi în sala de clasă, a început să se înțepe în mână cu un țurțure de plastic, spunând că vrea să își ia viața. În clasă mai erau trei copii, care, însă, nu au dat importanță spuselor fetei de 11 ani.
Apoi, a deschis geamul de mai multe ori. Când colegii ei nu erau atenți, a urcat pe pervaz și a ajuns în exterior, acolo unde a stat preț de câteva clipe pe aerul condiționat. Când ceilalți copii au văzut-o, au încercat să o tragă înapoi.
La un moment dat, administratorul a intrat în clasă, fiind alertat de țipetele copiilor. Atunci, elevii s-au speriat și i-au dat drumul elevei, căzând la pământ. Filmul tentativei de suicid a fost relatat de colegul fetei, într-un comentariu scris pe site-ul Ziarul de Iași.
„Din cate am inteles eu(care sunt in clasa cu ea, dar nu am fost de fata): cursul de chitara a inceput la 14 si s-a terminat la 14:21. Cei de fata au spus ca in aceasta ora ea a stat pe telefon, si la un moment dat s-a dus la baie.
Cand s-a intors a luat un turture de plastic si a inceput sa si-l intepe in mana pana cand i-a dat sangele. Apoi ea a inceput sa spuna ca ar vrea sa se sinucida. Dar ceilalti 3 copii din clasa nu au luat-o in serios, pana cand ea a deschis geamul de mai multe ori(deoarece cei din clasa il tot inchideau). Dar atuni cand nu erau atenti, ea s-a uracat pe calorifer si apoi pe pervaz. A trecut pe partea cealalta si a stat pe aerul conditionat.
O fata din clasa(si probabil si ceilalti) au tras-o inapoi. Dar ea i-a tras de par, facandu-i sa tipe. Chiar atunci a venit un domn(cel mai probabil adiminstratorul). I-a speriat, facandu-i pe cei care o tineau sa ii dea drumul. Ea a cazut pe pamant, si acum este la spital. Tot fata care a tinut-o a vorbit cu ea, razpunzandu-i ca este bine.”, a scris colegul fetei.
Totodată, băiatul susține că înainte să comită acest gest, fata ar fi postat un mesaj pe Instagram. Ea ar fi anunțat că vrea să își pună capăt zilelor. Chiar daca pe niste site-uri scrie ca nu a fost suparata sau ceva, eu chiar inainte de a merge la chitara, am vazut-o ca ea statea pe tel. Și cred ca tot atunci a postat pe story pe instagram ceva de genul :,,pa bros eu ma sinucid pana aici mi-a fost”. Chiar si in drum spre sala in care se faceau repetitiile, ea s-a mai uitat pe tel”, a adăugat acesta.
Fata de 11 ani a fost transportată la Spitalul pentru Copii “Sf. Maria” din Iaşi. Din fericire, starea ei este stabilă, deși s-a ales cu numeroase fracturi și contuzii. Potrivit medicilor, citați de Adevărul, nu este nevoie de intervenție chirurgicală.
Ea este ținută sub supraveghere. De asemenea, Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi transmite că sunt făcute verificări, iar eleva va avea nevoie de consiliere, odată ce va fi externată din spital.