News

Firea și Burduja și-au depus oficial candidaturile pentru Primăria Capitalei. Ce proiecte are fostul edil PSD

Gabriela Firea și Sebastian Burduja și-au depus în weekend candidaturile pentru Primăria Municipiului București. Cursa pentru Capitală are acum cinci participanți
29.04.2024 | 09:27
Firea si Burduja siau depus oficial candidaturile pentru Primaria Capitalei Ce proiecte are fostul edil PSD
Gabriela Firea și Sebastian Burduja și-a depus candidaturile pentru primăria Capitalei Sursa foto: Inquam Photos / Colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Gabriela Firea și-a depus duminică la Biroul Electoral Municipal (BEM) candidatura pentru Primăria Capitalei din partea PSD. În ziua precedentă, candidatul PNL Sebastian Burduja a fost cel care și-a depus dosarul de candidatură.

Firea și Burduja și-au depus oficial candidaturile pentru Primăria Capitalei

Gabriela Firea a sosit la BEM purtând un tricou cu o inscripție în limba engleză care se traduce „În spatele fiecărei femei puternice sunt femei puternice” (Behind every great woman are great women). Senatoarea a fost însoțită de un grup alcătuit majoritar de bărbați printre care Marcel Ciolacu, Paul Stănescu, Mihai Tudose, Sorin Grindeanu, Daniel Băluți, Robert Negoiță sau Rareș Hopincă.

ADVERTISEMENT

“Am depus candidatura acum pentru un nou mandat la Primăria Capitalei. (…) Mulţumesc tuturor, am reuşit şi să strângem semnăturile şi să ne mobilizăm.

Aveţi în faţa dumneavoastră oamenii care transformă Bucureştiul în bine, care pot să facă diferenţa, care vor pune capăt ineficienţei, lentorii şi a tot ceea ce s-a întâmplat, din păcate, nu foarte bun în ultimii ani în Bucureşti, pentru că dezvoltarea nu a existat şi acolo unde proiectele au pornit, ritmul a fost unul de melc.

ADVERTISEMENT

Ce propunem noi? O administraţie dinamică, o administraţie eficientă, bazată pe colaborare cu ministerele, cu Guvernul, cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică”, a declarat Gabriela Firea.

Sâmbătă, Sebastian Burduja și-a făcut apariția la BEM pe motocicletă, în aplauzele susținătorilor. La depunerea candidaturii, ministrul Energiei a fost însoțit de președintele PNL, Nicolae Ciucă.

ADVERTISEMENT

“Am făcut primul pas pentru schimbarea Bucureştiului, o schimbare pe care o aşteptăm cu toţii de ani de zile. Este un moment important pentru toţi bucureştenii, pentru că ei au şansa să aibă un oraş de care să fie mândri, un oraş în care să nu le mai fie teamă să îşi trimită copiii la şcoală din cauza drogurilor, un oraş care să aibă parcuri, pe măsura unei capitale de secol 21, un oraş în care să nu îşi mai piardă timpul preţios în trafic, un oraş în care să o ducem cu toţii mai bine.

Este o cursă dificilă, mai sunt puţine zile până la alegeri, este o cursă în patru şi asta înseamnă de fapt frumuseţea democraţiei. Bucureştiul trebuie să dea din nou ora exactă pentru toată România, atât în ceea ce priveşte această competiţie electorală, cât şi în ce priveşte dezvoltarea acestui oraş”, a declarat Sebastian Burduja. Candidatul liberal l-a provocat pe actualul edil, Nicuşor Dan, la o dezbatere pe tema soluțiilor pentru Capitală.

ADVERTISEMENT

În cursa electorală pentru Primăria Capitalei s-au mai înscris actualul edil, Nicușor Dan, susținut de Alianța Dreapta Unită, Cristian Popescu Piedone, susținut de Partidul Umanist Social-Liberal, și Mihai Enache, din partea AUR. Marți este ultima zi în care mai pot fi depuse candidaturile pentru alegerile locale din 9 iunie.

Ce proiecte are fostul edil PSD

Candidata PSD şi-a anunțat proiectele pentru Capitală și spune că, deși a fost un candidat de sacrificiu, experiența ca fost primar o va ajuta să recupereze timpul pierdut.

„Sunt candidat de sacrificiu, poate doar această săptămână, pentru că mi-a fost mai greu ca într-un timp scurt să mă mobilizez, după ce mă demobilizasem, să strângem semnături într-un timp foarte scurt.

Timpul era și este comprimat. De aici înainte, odată cu depunerea candidaturii, nu mai pot fi considerat candidat de sacrificiu, pentru că beneficiez de toată susținerea colegilor.

Sunt în întârziere, dar cred că voi recupera, pentru că am un atu, acela de a fi fost primar general. Cunosc atât instituția Primăriei cât și instituțiile din subordinea Consiliul General, dar în special problemele Bucureștiului, dar și soluțiile. Pentru că una este să știi la nivel teoretic ce îi doare pe bucureșteni, Capitala având nevoie de proiecte mari, nu doar de panseluțe, tuns iarba și câteva băncuțe.

Cred că avem, în sfârșit, acest mix de instituții care să aducă dezvoltarea dorită de noi toți Capitalei, în sensul proiectelor de transport, preluarea în administrare a centurii ocolitoare a Capitalei, pentru că este parte a transportului local, mai multe stații de metrou, pentru că sunt unele foarte lungi și altele care nu ajung în toate cartierele”, a declarat Gabriela Firea la Antena 3 CNN.

Un nou sondaj realizat de Avangarde și publicat duminică a evidențiat faptul că actualul primar general al capitalei, Nicușor Dan, se situează pe primul loc în intențiile de vot ale bucureștenilor, cu 31%. El este urmat de Gabriela Firea, cu 24%, Cristian Popescu Piedone, 20%, Sebastian Burduja, 15% și Mihai Enache cu 7%.

ADVERTISEMENT
Scriitoarea JK Rowling, acuzată de „cruzime”, după ce și-a bătut joc de primul...
Scriitoarea JK Rowling, acuzată de „cruzime”, după ce și-a bătut joc de primul manager transsexual din fotbalul britanic
Ce se schimbă la CNP-urile românilor
Ce se schimbă la CNP-urile românilor
EXCLUSIV Dovezile amantlacului dintre Anamaria Prodan și Dan Alexa, descoperite de Laurențiu Reghecampf...
EXCLUSIV Dovezile amantlacului dintre Anamaria Prodan și Dan Alexa, descoperite de Laurențiu Reghecampf în dormitorul matrimonial. Antrenorul a izbucnit în plâns când a aflat că este înșelat
Leguma cu care culegătorii au dat lovitura în această perioadă. E la discreţie...
Leguma cu care culegătorii au dat lovitura în această perioadă. E la discreţie şi ia de cele mai multe ori calea exportului
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent...
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Cum arată casa Laurei Cosoi din București: a amenajat dormitorul copiilor într-un mod...
Cum arată casa Laurei Cosoi din București: a amenajat dormitorul copiilor într-un mod inedit! Actrița și familia ei și-au cumpărat o locuință de poveste și în Maramureș
Vom avea o NOUĂ zi NAȚIONALĂ! CÂND se va SĂRBĂTORI
Vom avea o NOUĂ zi NAȚIONALĂ! CÂND se va SĂRBĂTORI
Cum ar fi reușit vrăjitoarea Sidonia să-și scoată fiii din pușcărie. Detalii uluitoare
Cum ar fi reușit vrăjitoarea Sidonia să-și scoată fiii din pușcărie. Detalii uluitoare
Prognoza meteo pentru lunile vară. Cum va fi vremea pe litoral
Prognoza meteo pentru lunile vară. Cum va fi vremea pe litoral
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Firmele care au primit, înainte de campania electorală, contracte de sute de milioane...
Firmele care au primit, înainte de campania electorală, contracte de sute de milioane de lei de la primăriile conduse de Clotilde Armand, Radu Mihaiu și Robert Negoiță. Cine le controlează
O româncă din India spune adevărul despre relația dintre Salman Khan și Iulia...
O româncă din India spune adevărul despre relația dintre Salman Khan și Iulia Vântur: „Mama lui a declarat că Iulia...”