Alin Gabriel Matei, fiul de suflet al lui Petrică Mîțu Stoian, a mers la mormântul regretatului interpret de muzică populară, la trei luni de când acesta s-a stins din viață.
Tânărului îi este foarte greu să treacă peste durerea pierderii celui care i-a fost mentor. Petrică Mîțu Stoian este cel care l-a ajutat cu cele mai bune sfaturi și l-a îndrumat în carieră.
Cei doi aveau de gând să lanseze o piesă împreună. Din păcate, nu au mai apucat să cânte împreună duetul tată-fiu, iar Alin Gabriel va lucra singur la melodie.
În ziua în care s-au împlinit trei luni de la moartea lui Petrică Mîțu Stoian, fiul său de suflet și familia lui au mers la mormântul regretatului solist.
Alin Gabriel Matei face față cu greu durerii, pentru că artistul i-a fost ca un tată. Acesta l-a îndrumat în carieră, fiind un cântăreț la început de drum.
“Îmi este foarte greu deoarece a fost parte din familia mea, iar în momentul în care pierzi pe cineva drag, durerea este foarte mare.”, a declarat tânărul pentru wowbiz.ro.
Tânărul artist ar avea multe lucruri să-i spună mentorului său, la care se gândește în fiecare zi. Acesta i-ar mulțumi lui Petrică Mîțu Stoian pentru tot ce a făcut pentru el. Totodată, i-ar spune cât de greu îi este fără el, dar și cât de mult îl apreciază.
“Aș avea multe să-i spun, în primul rând i-aș mulțumi pentru tot ceea ce a făcut pentru mine, i-aș spune cât de mult îl prețuiesc și cât de greu îmi este fără dumnealui.
Sunt sigur că m-ar îmbărbăta și mi-ar spune: ‘Nene, omoară-i cu meseria, ai grijă de tine, te pupă nenea și te iubește.’ Așa cum îmi spunea de fiecare dată.”, a mai spus Alin Gabriel pentru sursa citată.
Artistul consideră că el și mentorul său ar fi trebuit să se întâlnească în altă parte, nu la cimitir.
“Foarte multe gânduri, dar și sentimente pentru că nu acolo trebuia să ne întâlnim, ci în cu totul altă parte, la o cafea sau la un suc, unde să stăm să vorbim și să ne bucurăm de momentele petrecute împreună.”, a mai declarat acesta.
Alin Gabriel a mai spus că el și Petrică Mîțu Stoian urmau să colaboreze la o melodie, un duet tată-fiu, de care tânărul se va ocupa singur. Pentru el, regretatul interpret de muzică populară nu poate fi înlocuit.
Există în viața lui o persoană care îl sprijină în tot ceea ce face, dar deocamdată nu vrea să-i dezvăluie numele.
“Așa este, urma să facem un duet, tată-fiu, în care îmi dădea foarte multe sfaturi. Piesa o voi face singur, pentru că maestrul este de neînlocuit pentru mine.
Maestrul Petrică m-a învățat să mă descurc în așa fel încât să nu depind de nimeni. Există, într-adevăr cineva, care mă sfătuiește, dar aș prefera să nu fac încă public numele. Toate la timpul lor.”, a mai dezvăluit tânărul cântăreț.
Fiul de suflet al lui Petrică Mîțu Stoian îi va duce mai departe melodiile artistului, pentru că aceasta a fost dorința lui. Are un stick cu toate negativele, dar și propriul repertoriu. Maria Tărchilă i-a dat acordul lui Alin Gabriel să interpreteze melodiile.
“Da, voi continua să-i duc cântecele mai departe, pentru că aceasta a fost dorința lui, dându-mi un stick cu toate negativele, dar am și repertoriul meu și vreau să îi mulțumesc și surorii lui, doamna Maria, pentru că mi-a dat acordul să cânt în continuare cântecele dumnealui și că mă sprijină.”, a explicat Alin Gabriel Matei.