News

Florin Cîțu pune ratingul de țară al României pe seama măsurilor autorităților: ”Arată încrederea în guvernul român”

06.06.2020 | 14:36
Florin Citu pune ratingul de tara al Romaniei pe seama masurilor autoritatilor Arata increderea in guvernul roman
Florin Cîțu pune ratingul de țară al României pe seama măsurilor autorităților: ”Arată încrederea în guvernul român”. Foto: Inquam Photos - Octav Ganea
ADVERTISEMENT

Florin Cîțu pune menținerea ratingului de țară al României pe seama măsurilor autorităților din ultima perioadă. Oficialul guvernului spune că noile date oferite de agenția Standard & Poor’s (S&P) au infirmat previziunile apocaliptice ale Opoziției.

Florin Cîțu, după menținerea ratingului de țară pentru România: ”Arată încrederea în guvernul român și în politicile sale”

În cursul zilei sâmbătă, Ministrul Finanțelor Publice, Florin Cîțu, a vorbit despre noul rating de țară al României. Acesta a declarat că menținerea ratingului de țară pentru România, acordat de agenția Standard & Poor’s, arată încrederea în guvernul român și în politicile guvernamentale.

ADVERTISEMENT

Totodată, Cîțu a adăugat că decizia de menținere a ratingului a demontat previziunile făcute de ”teroriștii economici din Parlamentul României”, făcând trimitere directă la cei din Parlament care alcătuiesc opoziția guvernului liberal.

”Este clar că încă un scenariu apocaliptic a fost demontat aseară. Agenția de rating spune foarte clar care au fost motivele pentru care a păstrat ratingul de ţară: în primul rând încrederea în acest guvern, este foarte clar stipulată în raport.

ADVERTISEMENT

În al doilea rând, faptul că am reuşit să convingem investitorii străini cu acea emisiune de obligaţiuni şi în al treilea rând creşterea economică”, a afirmat Cîţu, într-o declaraţie de presă făcută sâmbătă după-amiază, conform News.ro.

Cîțu: ”Vom reveni la un rating stabil”

Conform ministrului de Finanțe, motivele principale pentru care ratingul de țară al României nu a fost retrogradat le-au reprezentat succesul României cu emisiunea de obligaţiuni pe pieţele internaţionale şi faptul că a fost păstrată creştere economică în primul trimestru.

ADVERTISEMENT

”Vă garantez că guvernul și Ministerul Finanțelor Publice vor gestiona Finanțele României în mod precaut, responsabil și cu discernământ”, a spus Cîțu.

În același timp, ministrul Guvernului Orban promite că, în viitorul apropiat, ratingul de țară va reveni la perspectiva ”stabil”.

ADVERTISEMENT

”Aşa cum am reuşit să oprim această retrogradare prin acţiunile acestui guvern, vom reveni la perspectiva stabil cât mai curând. Tot ce vom face în perioada următoare va duce la revenirea perspectivei «stabil» pentru România la toate agenţiile de rating. Acesta este primul pas în direcţia corectă”, a mai spus ministrul pentru sursa citată.

ADVERTISEMENT