Florin Gardoş a avut o perioadă foarte grea la Universitatea Craiova, unde Devis Mangia i-a făcut zile negre. Fostul fundaș central, dezvăluiri uluitoare la FANATIK SUPERLIGA.
Florin Gardoş a dezvăluit la FANATIK SUPERLIGA cum l-a scos din minți fostul antrenor italian de la Universitatea Craiova: „N-a existat om în viața mea care să mă enerveze atât de mult cum m-a enervat Devis. Nu îl mai suportam. Păi fii atent. Mă trezisem la echipa a doua și după două săptămâni vreau să revin la echipă”.
Devis Mangia nu i-a răspuns la telefon, iar patronul Universității Craiova i-a transmis mesajul antrenorului: „Se termină perioada. Nu vorbește cu mine, nu răspunde la telefon, vorbesc cu Rotaru și știi ce îmi zice? ‘A zis Devis că să mai stai o săptămână, că nu vrea să strice acuma atmosfera că lucrurile merg bine’”.
Gardoș a mărturisit că s-a simțit absolut îngrozitor: „Deci m-a distrus, ești nebun?! M-a durut sufletul. Gen lucrurile merg bine, nu vii tu că ești o influență nasoală. Și asta m-a durut cel mai tare. M-a distrus! Îmi venea să plâng, efectiv”.
Florin Gardoș nu a primit niciun argument valid din partea antrenorului italian, care l-a scos și mai tare din minți: „Ce să mai întreb? Știam că nu mă mai primește omul. Nu, el… Eu chiar sunt liniștit. Îți dai seama ce m-au deranjat lucrurile alea? Am vorbit cu el. N-avea nicio logică ce spunea.
Robert Niță îl înțelege perfect pe Gardoș, după ce a fost și el la „cuțite” cu mai mulți tehnicieni când juca la Rapid: „A, eu nu. Doar vreo 2-3. Eu și vorbeam spre deosebire de Florin. Am avut cu domnul Hizo și cu Rednic. Vedeam lucruri și mă deranjau că nu veneau să spună.
Mă, înțelegi, e strategia clubului să-l vindem pe-ăla. Știi că aia e strategia. Dacă o accepți rămâi și-ți vezi de treabă”, a mai comentat fostul atacant.
FANATIK SUPERLIGA e în fiecare luni, marți și vineri LIVE DOAR pe homepage-ul FANATIK.RO, de la 10:30. Emisiunea poate fi văzută ÎN PREMIERĂ pe YouTube și Facebook de la ora 17:30.