Sport

Florin Pârvu, despre victoria Petrolului în derby: “Știam că Rapid e în suferință”

Petrolul Ploiești a plecat cu toate cele trei puncte din Giulești, după meciul cu Rapid. Antrenorul Florin Pârvu, elogii pentru jucători pentru seria de victorii cu Farul și Rapid.
14.08.2023 | 00:33
Florin Parvu despre victoria Petrolului in derby Stiam ca Rapid e in suferinta
Florin Cristian Parvu, antrenorul Petrolului, a tras concluziile după meciul cu Rapid. Foto: sportpictures.eu
ADVERTISEMENT

Petrolul a luat toate punctele din duelul cu Rapid. Piteștenii au câștigat cu 2-0, după două autogoluri în tabăra adversă. Borja Valle și Răzvan Oaidă au marcat în propria poartă.

Concluziile lui Florin Pârvu după victoria Petrolului cu Rapid

În urma acestui rezultat, Petrolul urcă pe locul cinci, cu opt puncte. Două victorii, două egaluri și o înfrângere este bilanțul echipei lui Florin Pârvu, după cinci etape. Victorii cu Farul și Rapid!

ADVERTISEMENT

Antrenorul Petrolului și-a felicitat jucătorii după meci și spune că nu va putea uita acest meci fiind primul al său pe noul stadion din Giulești. El spune că echipa sa merită cele trei puncte.

Încep prin a-mi felicita jucătorii după această victorie. Este o victorie muncită, pe care am pregătit-o. Am câștigat primul nostru meci pe noul Giulești. În cariera mea de jucător, am câștigat și am pierdut meciuri în Giulești. Dar este primul derby ca antrenor principal la Petrolul și nu pot să uit acest meci.

ADVERTISEMENT

Vă spun sincer că știam că Rapid este în suferință, veneau după o înfrângere. Era clar că vor veni și vor ataca din primul minut. Au lăsat spații, pe care le-am exploatat foarte bine în seara asta. Și autogolurile sunt goluri, sunt bucuros!

Meritam să adunăm puncte, mai ales că în primele două jocuri meritam să câștigăm. Trebuie să fim mulțumiți acum, am legat două victorii.

ADVERTISEMENT

Este început de campionat, avem timp să îmbunătățim jocul. Dar în această seară băieții au respectat registrul tactic, sunt mulțumit“, a spus Florin Pârvu.

Paul Papp  a vorbit și el după a doua victorie consecutivă a echipei sale. El spune că a fost o victorie norocoasă, dar el și colegii lui și-au făcut singuri norocul.

ADVERTISEMENT

Am trăit cu emoție. A fost greu. Rapid  e o echipă bună, excelentă. Cred că noi am avut noroc, ei au avut ghinion și așa s-a scris istorie. În rest, partidă echilibraăt, cu ocazii de ambele părți. Noi am stat bine pe spate, deși au avut niște șanse. Până la urmă, a ieșit bine pentru noi. Nu trebuie să facem o sărăbtoare. Să fim serioși, am avut noroc.

Norocul ți-l mai faci și tu, dar ne mulțumim cu ce avem și sper să mai facem puncte. Vor fi meciuri foarte grele. Trebuie să fim modești, umili, să facem ce facem zi de zi la antrenament. Capul în pământ, la treabă, ne așteaptă un meci greu cu Craiova.

Rapid e o echipă bună, care și-a depus candidatura la titlu. Încă nu sunt antrenor să-mi dau cu părerea. Nu vreau să judec pe nimic. Au jucat și ei bine, dar norocul și golurile noastre au făcut diferența.

A fost intensă atmosferă. Mi-a fost frică la început. Gândurile de fotbalist, dar uite că a ieșit bine. Ne-am bucurat de atmosferă, de puncte, iar de mâine la treabă“, a spus Paul Papp.

ADVERTISEMENT