Fotbal intern

Florin Prunea a dat-o în judecată pe Dinamo! “Nu mi-am luat banii din octombrie!” Exclusiv

14.06.2020 | 20:00
Florin Prunea a dato in judecata pe Dinamo Nu miam luat banii din octombrie Exclusiv
Florin Prunea o dă în judecată pe Dinamo! "Nu mi-am luat banii din octombrie!"
ADVERTISEMENT

Florin Prunea a dat-o în judecată pe Dinamo, după ce acesta nu şi-a mai primit salariul din luna octombrie. Fostul preşedinte al “câinilor” a oferit o reacţie în exclusivitate pentru FANATIK.

“Da, e adevărat că am dat Dinamo în judecată. Nu mi-am luat banii din luna octombrie, adică se fac 9 luni. Nu e normal! Se ocupă avocații mei de tot, eu nici nu știu când e primul termen de judecată!”, a declarat Florin Prunea în exclusivitate pentru FANATIK.

ADVERTISEMENT

Conform portal.just.ro, dosarul a fost înregistrat în data de 2 iunie 2020, la Secţia a-VIII-a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale. Obiectul procesului este încadrat la drepturi băneşti, litigii de muncă.

Dinamo a fost dată în judecată de Florin Prunea

Florin Prunea şi-a terminat contractul cu Dinamo pe 13 iunie, când “câinii” ar fi trebuit să joace meciul cu Chindia Târgovişte, amânat după apariţia unui caz de coronavirus.

ADVERTISEMENT

Fostul președinte al „câinilor” a decis să o dea pe Dinamo în judecată, din cauza salariilor pe care nu le-a mai primit din luna octombrie.

Ionuț Negoiță nu i-a mai răspuns la telefoane

Florin Prunea a dezvăluit și faptul că Ionuț Negoiță, actualul patron al lui Dinamo, nici nu i-a mai răspuns la apelurile pe care i le-a dat: „Mai mult ca sigur o să plec de la Dinamo. 100%! Fiecare își vede de drumul lui.

ADVERTISEMENT

A fost o perioadă grea pentru mine. Dinamo merge înainte și fără Prunea. Oricum, nu aveam ce să caut aici, dar am zis și eu să mă întorc la clubul unde am crescut”.

Domnul Negoiță m-a sunat acum două zile, dar nu i-am răspuns. Chiar n-am văzut, eram ieșit prin curte, eram afară. Nu mi-a dat niciun mesaj după”, a declarat Prunea.

ADVERTISEMENT

Florin Prunea nu l-a uitat nici pe Bogdan Bălănescu, pe care l-a ironizat: „Gândim altfel fotbalul. Eu toată viața am făcut fotbal, el mai mult cu biroul și cu hârtiile”.

ADVERTISEMENT