Sport

Florinel Coman, laude pentru Gică Hagi înainte de FCSB – Farul: „El mi-a clădit mentalitatea de campion”

Florinel Coman îi e recunoscător lui Gică Hagi înaintea derby-ului FCSB - Farul. Fotbalistul roș-albaștrilor se așteaptă la un duel extrem de spectaculos.
15.04.2023 | 10:46
Florinel Coman laude pentru Gica Hagi inainte de FCSB  Farul El mia cladit mentalitatea de campion
Florinel Coman l-a lăudat pe Gică Hagi înainte de FCSB - Farul. Foto: sport.pictures.eu.
ADVERTISEMENT

Florinel Coman traversează o perioadă excepțională, fiind cel mai în formă fotbalist de la FCSB. „Șeptarul” roș-albaștrilor a prefațat duelul cu Farul, programat în a doua zi de Paște de la ora 20:30.

Florinel Coman, recunoscător lui Gică Hagi: „Nu este întâmplător că Farul e pe primul loc”

Conducerea FCSB-ului în frunte cu Gigi Becali a precizat că derby-ul cu liderul Farul va fi decisiv pentru șansele la titlu. Tot un meci de totul sau nimic vede și Florinel Coman, fiind optimist că echipa sa poate câștiga cele trei puncte. Înainte de a vorbi despre duelul programat pe Arena Națională, extrema roș-albaștrilor l-a lăudat pe Gică Hagi și Farul.

ADVERTISEMENT

„Va fi o luptă strânsă şi frumoasă. Hagi mi-a clădit această mentalitate, să fiu campion, şi nu este întâmplător că Farul e pe primul loc cu grupul de acolo. Cu jucători talentaţi, e mult mai uşor să lucrezi. Ca antrenor, nu trebuie să faci ceva în plus, ci ca jucătorul să te simtă alături de el”, a declarat Florinel Coman, care a dat exemplu revitalizarea lui Denis Alibec.

„Asta e cel mai important pentru un jucător talentat, cum a fost şi cazul lui Alibec, de exemplu. El voia să simtă că e important, că antrenorul îl place foarte mult şi îi dă încrederea de care el are nevoie să poată să explodeze. Aşa şi la mine, şi la mulţi jucători tineri”, a mai spus Florinel Coman, potrivit orangesport.ro.

ADVERTISEMENT

Florinel Coman, optimist înaintea derby-ului FCSB – Farul: „Sper şi cred că putem să câştigăm”

Roș-albaștrii nu au amintiri plăcute de la ultima confruntare cu Farul de pe Arena Națională, însă Florinel Coman este convins că FCSB își poate lua revanșa. Fotbalistul care recent a împlinit 25 de ani se așteaptă la un duel spectaculos între două echipe care practică un joc ofensiv.

„Eu sunt la Steaua (n.r. FCSB) şi îmi doresc să câştig, mai ales că vine acest meci între două echipa frumoase, care joacă un fotbal frumos şi îşi doresc să joace deschis. Va fi un meci pe cinste. 

ADVERTISEMENT

Sper şi cred că putem să câştigăm, am foarte mare încredere în echipă.(n.r. meci decisiv) Da, dacă vrei să fii campion, nu poţi fi campion cu patru egaluri în play-off”, au fost cuvintele lui Florinel Coman.

Florinel Coman l-a impresionat pe Gigi Becali: „E mai bun acum decât atunci când l-am luat!”

Prestațiile excepționale ale lui Florinel Coman nu au fost trecute cu vederea de Gigi Becali. Patronul de la FCSB a avut doar cuvinte de laudă la adresa fotbalistului înaintea derby-ului cu Farul. „Florinel a devenit mai bun decât atunci când l-am luat. A înțeles că nu merge, vine la sală, se antrenează separat el. 

ADVERTISEMENT

„Se joacă cu mingea ca Neymar, a driblat șase! Șase! Nu l-au motivat criticile mele, ci Dumnezeu care i-a zis: ‘Vezi că Tănase ia milioane de euro, Cicâlcău, Man și care în fața ta erau mici și tu nu ai luat măcar un milion’. Acum el trebuie să ia mai multe”, a declarat Gigi Becali.


  • Cotă BETANO pentru FCSB: 2,52 este cota pentru „1 și sub 3,5” la meciul FCSB – Farul

ADVERTISEMENT