Fotbal international

Fotbalistul din Bundesliga care a sfidat pandemia! Poliția l-a scos din bar de ziua lui

21.03.2020 | 17:34
Fotbalistul din Bundesliga care a sfidat pandemia Politia la scos din bar de ziua lui
ADVERTISEMENT

Amine Harit, mijlocașul lui Schalke 04, a sfidat pandemia de coronavirus și a fost implicat într-un moment rușinos, după ce poliția l-a ridicat din barul în care se afla.

Fotbalistul din Bundesliga care a sfidat pandemia

Amine Harit a încercat să justifice motivul pentru care se afla în bar, deși Germania se află în plină epidemie de coronavirus, la fel ca și restul țărilor din întreaga lume.

ADVERTISEMENT

La sesizarea vecinilor, poliția l-a găsit pe mijlocașul lui Schalke alături de nouă prieteni și de angajații barului. Prima reacție a lui Harit a fost puerilă susținând că este petrecerea de ziua lui, deși el a împlinit 22 de ani pe 18 iunie.

„Era ziua mea, n-am știut că e interzis s-o serbez. N-am știut că și petrecerile ocazionate de zilele de naștere sunt interzise”, a fost prima reacție a fotbalistului la întâlnirea cu poliția.

ADVERTISEMENT
  • 22 de ani a împlinit Amine Harit pe 18 iunie

„I-au căzut bucăți din tavan!”

Pe măsură ce conversația continua, iar aburii alcoolului își făceau efectul, Amine Harit a precizat că i-au căzut bucăți de tavan din apartament, motiv pentru care a ales să petreacă într-un bar.

Angajații clubului i-au ținut partea și le-au confirmat polițiștilor că povestea internaționalului marocan este cât se poate de reală.

ADVERTISEMENT

„Acasă i-au picat bucăți din tavan și n-a mai putut primi invitați”, a fost reacția angajaților barului.

Toți cei implicați în incident au primit o mustrare scrisă din partea polițiștilor, iar singurul amendat a fost patronul barului, nu și angajații săi.

ADVERTISEMENT

În actualul sezon, Amine Harit are 27 de meciuri în toate competițiile pentru „mineri”, reușind să înscrie șapte goluri și să ofere tot atâtea pase de gol.

  • 30.000.000 de euro este cota de piață a lui Amine Harit, conform site-ului de specialitate transfermarkt.com
  • 7 prezențe are Amine Harit în naționala Marocului, pentru care nu a reușit să înscrie niciun gol încă
ADVERTISEMENT