Fotbal intern

Noul secretar general FRF, contestat dur de foştii şefi ai fotbalului românesc

Radu Vişan este, începînd de ieri, secretarul FRF, al doilea om în ierarhia forului conducător al fotbalului românesc. Alegerea sa în locul lui Gheorghe Chivorchian a stîrnit cel puţin semne...
28.07.2015 | 11:47
Noul secretar general FRF contestat dur de fostii sefi ai fotbalului romanesc

Radu Vişan este, începînd de ieri, secretarul FRF, al doilea om în ierarhia forului conducător al fotbalului românesc. Alegerea sa în locul lui Gheorghe Chivorchian a stîrnit cel puţin semne de întrebare, dacă nu chiar reacţii adverse în fenomen.

Cei mai aprigi contestatari ai noului secretar general FRF sînt foştii preşedinţi ai FRF şi LPF, Mircea Sandu, respectiv Dumitru Dragomir, amîndoi cu ştate vechi de servici în fotbalul românesc.

“Nu sînt microbist, mai bine că nu sînt pasionat de fotbal, pasiunea îţi întunecă minţile”

În vîrstă de 34 de ani, Radu Vişan a lucrat la cancelaria prezidenţială în mandatul lui Traian Băsescu, unde a fost coleg cu preşedintele FRF, Răzvan Burleanu. Care l-a propus şi l-a susţinut permanent de cînd l-a adus în Federaţia Română de Fotbal. Cariera sa a început la Primăria Municipiului Ploieşti, unde a fost consilier pe relaţii externe în Direcţia Integrare Europeană, între 2003 şi 2006. Din 2006 pînă în 2014 a ocupat postul de consilier la Cancelaria Preşedintelui României, iar din 2014 a venit director pe dezvoltare instituţională în FRF.

STEAUA – PARTIZAN. Reacţie oficială a sîrbilor la acuzele de blat

“Am terminat Ştiinţe Politice la Universitate, apoi am lucrat în Administraţia Prezidenţială, unde m-am întîlnit cu domnul Burleanu. Dumnealui lucra la Departamentul pentru minorităţi naţionale, eu eram la Cancelaria preşedintelui. Am ajuns să lucrăm împreună, aşa ne-am cunoscut”

ŞOC la Istanbul! Se întoarce LUCE! A plecat SULTAN, vine DUŞMAN!

“De felul meu, am un profil analitic, nu al unei persoane care să-şi asume o poziţie vizibilă. Chiar acum, cînd vorbesc cu voi, îmi este greu să comunic. Sînt profilat pe analiza unor fapte, a unor date”

STEAUA. “Partizan are ce a PIERDUT Steaua acum jumătate de an, UN SĂNMĂRTEAN”

“Nu sînt microbist, mai bine că nu sînt pasionat de fotbal, pasiunea îţi întunecă minţile cînd e vorba despre reformarea instituţiei, ceea ce nu mi se poate întîmpla mie. Mă uit la Campionatul Mondial, European şi Champions League de la un nivel mai avansat”

STEAUA. “Dacă nu trece de Partizan, poate intra în FALIMENT!”

“Vrem să corelăm FRF cu modul în care lucrează UEFA. La FRF am ocazia de a decide, efectiv, de a-mi pune în practică ideile. FRF are nevoie şi de oameni cu maximă obiectivitate şi care gîndesc în termeni de eficienţă economică, eficienţă organizaţională. Nu neapărat doar persoane care provin din sport. La FRF, dacă ai calificări, îţi vin bani de la UEFA, vin sponsori. Dar sînt lucruri pe care nu le poţi obţine doar în virtutea inerţiei, aşteptînd să răsară o generaţie de jucători de excepţie. Trebuie să munceşti”, spunea Radu Vişan într-un interviu cu cîteva luni în urmă.

“Dacă nu cunoşti fenomenul, ce naiba cauţi acolo?!”

“Am văzut un interviu acordat de Radu Vişan în care spunea că nu se pricepe la fotbal. Cum să votez pentru un om care nu se pricepe la fotbal? Mi se pare incredibil aşa ceva” – Florin Prunea, singurul om care s-a opus numirii sale în cadrul Comitetului Executiv al Federaţiei

S-a schimbat componenţa seriilor din Liga a II-a! Vezi cu cine se bate Rapid la promovare!

“A pus Burleanu pe cine a vrut. Nu mă miră, ce spune Burleanu e literă de lege. E o problemă pentru că, în mod nornal, secretarul ţine Federaţia. Preşedintele e plecat în mare parte. Vişan vine tot din politică, unde a fost şeful lui Burleanu, n-are nici o tangenţă cu sportul. Dacă nu cunoşti fenomenul, ce naiba cauţi acolo?! Tu ai cluburile în mînă, trebuie să te descurci, cum să te descurci dacă habar n-ai de fotbal?!” – Dumitru Dragomir

“Nici nu ştiu cine e. Să se spele cu el pe cap! Un om care nu are minime cunoştinţe de fotbal nu poate căpăta o astfel de poziţie. Zicea că îi place hikingul, ridingul, bikingul sau mai ştiu eu ce. Să rămînă acolo! Secretar general FRF trebuia să fie un Belodedici, un Puşcaş, cineva care vine din fotbal şi sr pricepe la fenomen, un membru din Comitetul Executiv” – Mircea Sandu

Tags: