News

Fructe cu pesticide, retrase din mai multe magazine. Ce trebuie să faci dacă le-ai cumpărat

ANSVSA a informat că un lot de grapefruit roșu provenit din Turcia a fost retras din mai multe magazine din cauza depășirii valorilor pentru reziduuri de pesticide.
20.12.2022 | 19:58
Fructe cu pesticide retrase din mai multe magazine Ce trebuie sa faci daca leai cumparat
Fructele provenite din Turcia au fost comercializate în perioada 16 noiembrie - 9 decembrie Foto: hepta
ADVERTISEMENT

Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) recomandă persoanelor care au achiziționat aceste fructe să nu le consume.

Fructe cu pesticide, retrase din mai multe magazine

Potrvit informării ANSVSA, SC Microfruits SA a iniţiat retragerea de la comercializare şi rechemarea de la client a unui lot de grapefruit roşu, provenit din Turcia, din cauza depăşirii valorilor admise de reziduuri de pesticide (Clorpirifos Metil).

ADVERTISEMENT

Produsele din Lotul 318 au fost comercializate în perioada 16 noiembrie – 9 decembrie în mai multe magazine Carrefour şi Microfruits.

”Vă informăm ca urmare a depășirii valorilor admise de reziduuri de pesticide (Clorpirifos Metil), SC MICROFRUITS S.A. a inițiat retragerea de la comercializare și rechemarea de la client a articolului menționat mai jos.

ADVERTISEMENT

Se recomandă persoanelor care dețin produse din lotul descris mai sus, comercializate în perioada 16.11.2022‐09.12.2022, să nu le consume, ci să le distrugă sau să le aducă înapoi la punctul nostru de lucru din Afumați, Șos. Linia de Centură Dreapta nr. 92, Complex Su Market, Stand B8, județul Ilfov, respectiv Str. Șoseaua Gării nr. 16 Brănești , Jud. Ilfov”, se precizează în informarea pentru magazinele Microfruits.

Pentru produsele comercializate în magazinele Carrefour, clienților li se recomandă să le returneze ”la serviciul clienți din magazinul de la care l-au achiziționat, urmând sa li se restituie contravaloarea acestuia în baza bonului fiscal”.

ADVERTISEMENT

Nu este prima dată când un lot de grapefruit roșu provenind din Turcia este retras din același motiv.

În luna iunie, ANSVSA informa despre retragerea unui astfel de lot de fructe, inițiată de firma SC KAREMA FRUCT SRL. Produsele din lotul 15989 au fost comercializate în perioada: 03.06.2022-09.06.2022, în lanțul de magazine Penny.

ADVERTISEMENT

”Se recomandă persoanelor care dețin produse din lotul descris mai sus, comercializate în perioada 03.06.2022-09.06.2022, să nu le consume, ci să le distrugă sau să le aducă să le aducă în magazinul din care le-au achiziționat, urmând sa le fie restituită contravaloarea în baza bonului fiscal”, se preciza în informarea făcută publică la vremea respectivă.

ADVERTISEMENT