Gabriela Cristea este una dintre cele mai apreciate vedete tv din România. Chiar și așa, există și persoane care au lansat la un moment dat acuzații destul de grave la adresa sa.
Dacă vă amintiți bine, în vara acestui an, au apărut mai multe imagini cu vedeta tv. Într-o ediție a emisiunii pe care o prezintă, Gabriela Cristea era extrem de expresivă.
De aici, au apărut zvonuri conform cărora Gabriela Cristea ar fi fost beată la acel moment. Soțul ei, Tavi Clonda, a negat informațiile, iar acum, la rândul ei, vedeta a vorbit despre acest subiect.
Invitată în cadrul podcast-ului realizat de Cătălin Măruță, Gabriela Cristea a vorbit despre cele întâmplate în luna iunie a acestui an. Se pare că adevărul este cu mult mai complex decât s-ar fi părut.
Vedeta confirmă faptul că emisiunea pe care o prezintă are și un grup de susținători. La fel ca și la alte reality show-uri însă, părerile sunt împărțite și iată că sunt persoane care nu o plac pe Gabriela Cristea.
Referitor la ediția respectivă din luna iunie în care era mai ”agitată”, vedeta spune că este o persoană expresivă. De obicei face glume, gesticulează, iar la acel moment nu era decât ”agitată și haioasă”.
De aici până la acuzațiile conform cărora vedeta ar fi consumat ceva, a fost doar un singur pas. Gabriela Cristea spune că nu și-ar permite niciodată să meargă într-o emisiune pe care o prezintă în stare de ebrietate.
Mai mult de atât, vedeta menționează că își respectă meseria pe care o are. În ceea ce privește consumul de alcool, Gabriela Cristea spune că nici măcar nu obișnuiește să consume astfel de băuturi.
„Este un grup, la emisiunea pe care o prezint. Este un grup de susținători, știi că sunt împărțiți, că toate reality show-urile. Astea au o grămadă… de eu îl susțin pe ăla, eu îl susțin pe ăla, iar fetele alea nu mă plac!
Și pentru că eu sunt o tipă destul de expresivă, tot timpul gesticulez, fac glume multe, într-o zi poate am fost un pic mai agitată și haioasă! Și au zis că sigur am consumat ceva! Cum să îmi permit vreodată, în viața mea, să mă duc la mine în emisiune (n.r. – în stare de ebrietate), eu îmi respect meseria pe care o am! Și, pe lângă asta, eu nu consum alcool”, a declarat Gabriela Cristea.