News

Gaură de 24 milioane euro la Primăria Sectorului 1. Andrei Chiliman câștigă lupta cu Clotilde Armand, în scandalul Romprest

Andrei Chiliman, fost primar al Sectorului 1 între 2004 și 2012, a scăpat de plata unor despăgubiri uriașe solicitate în instanță de Primăria Sectorului 1.
10.11.2023 | 10:57
Gaura de 24 milioane euro la Primaria Sectorului 1 Andrei Chiliman castiga lupta cu Clotilde Armand in scandalul Romprest
Clotilde Armand nu poate recupera de la Andrei Chiliman prejudiciul constatat de Curtea de Conturi în cazul Romprest / Colaj foto: Fanatik / Sursă foto: Hepta
ADVERTISEMENT

Andrei Chiliman (76 de ani) nu va mai plăti despăgubiri în cazul creșterii ilegale a tarifelor la serviciile de salubritate din sectorul 1, operate în cursul anului 2012. Tribunalul București a respins cererea formulată de Primarul Sectorului 1, după ce a constatat că dreptul la acțiune s-a prescris. Prejudiciul din acest caz se ridică la aproape 120 de milioane lei (24 milioane euro).

Andrei Chiliman a încheiat contract cu Romprest pe 25 de ani și a semnat majorarea tarifelor

Scandalul a izbucnit în 2016, după un control al Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice (ANRSCUP), care a sancționat Primăria Sectorului 1 pentru modificarea contractului de delegare a serviciului de salubritate, cu societatea Romprest Service SRL, la indicele prețului de consum.

ADVERTISEMENT

Autoritatea a sesizat Curtea de Conturi a României, care a efectuat un audit financiar, în urma căruia s-a constatat ”angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata nelegală din bugetul local, în perioada 2012 – 2016, a unei sume totale de 94.157.016 lei (inclusiv TVA), reprezentând tarife indexate în baza unui indice al prețului de consum, altul decât cel prevăzut în contractul inițial atribuit prin licitație”.

Contractul dintre Primăria Sectorului 1 și Romprest, pentru servicii de salubrizare, a fost încheiat în anul 2008, pentru o perioadă de 25 de ani. Clauzele din acest contract au fost făcute publice de Clotilde Armand, în prima parte a mandatului, fiind considerate total neavantajoase pentru administrația locală, care în 2020 avea deja facturi restante de 90 de milioane de lei pentru operatorul de salubritate.

ADVERTISEMENT

Locuitorii Sectorului 1 au ajuns să plătească cel mai mare tarif din București

În iunie 2012, Romprest a solicitat indexarea tarifelor contractuale cu un coeficient de 0,515, invocând o actualizare a indicilor de preț de consum pentru ramura apă, canal, salubritate. Măsura a fost adoptată prin Hotărâre de Consiliu Local, iar Curtea de Conturi a constatat că ”tariful a înregistrat o creștere nejustificată”, peste indicele prețurilor de consum și tarife din economie comunicate de INS, prin care s-a creat ”un avantaj economic în favoarea prestatorului”.

Mai mult, au arătat inspectorii, modificarea substanțială a contractului inițial prin act adițional s-a efectuat cu nerespectarea prevederilor legale privind achizițiile publice, pentru că Sectorul 1 nu avea voie să impună alte condiții decât cele prevăzute în documentele de atribuire.

ADVERTISEMENT

Creșterea tarifelor la salubritate a declanșat un adevărat scandal în 2012, când Sectorul 1 a ajuns să aibă cele mai mari prețuri din București și printre cele mai mari din țară. Astfel, dacă tariful inițial de colectare era de 58,85 de lei, după actualizare, acesta a ajuns la 89,16 lei. De asemenea, transportul a ajuns de la 37,15 lei, la 56,59 lei.

Primăria Sectorului 1 ar putea rămâne cu o gaură de 24 milioane euro

Actul adițional de modificare a tarifelor a fost contrasemnat de mai mulți directori din Primăria Sectorului 1, care în 2019 au fost chemați în instanță, alături de Andrei Chiliman, de autoritatea locală, ca urmare a concluziilor raportului Curții de Conturi, care a cerut ca prejudiciul de (94.157.016 lei – plăți nelegale din bugetul Sectorului 1 și 23.747.644 lei – dobânzi penalizatoare) să fie recuperat de la cei responsabili pentru producerea lui.

ADVERTISEMENT

În noiembrie 2021, Tribunalul București a respins cererea Sectorului 1, reprezentat prin primar Clotilde Armand, însă la începutul acestui an, Curtea de Apel a întors decizia și a trimis cauza spre rejudecare.

Dosarul s-a întors la Tribunalul București, care a decis, recent, respingerea acțiunii ca fiind prescrisă. Hotărârea nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.

În privința directorilor care au contrasemnat documentul, cauza a fost disjunsă, iar dosarul încă nu s-a finalizat. În prezent, suma de 117.904.660 lei a rămas înregistrată în evidența contabilă a Sectorului 1, și va rămâne neacoperită în cazul în care suma nu va putea fi recuperată.

ADVERTISEMENT