Sport

Gheorghe Ștefan, eliberat din închisoare după doar 50 de zile! Fusese condamnat la patru ani cu executare

Fostul patron al lui Ceahlăul Piatra Neamț, Gheorghe Ștefan, a fost eliberat din închisoare după mai puțin de două luni deși fusese condamnat la patru ani cu executare.
06.11.2021 | 17:32
Gheorghe Stefan eliberat din inchisoare dupa doar 50 de zile Fusese condamnat la patru ani cu executare
ADVERTISEMENT

„Pinalty” a fost eliberat condiționat deși ar fi trebuit să stea după gratii patru ani și jumătate de închisoare.

Problemele fostului primar al orașului Piatra Neamț sunt arhicunoscute. Edilul a mai fost condamnat de două ori și ieșise din penitenciar în 2018.

ADVERTISEMENT

De ce a fost eliberat Gheorghe Ștefan din penitenciar după doar 50 de zile

Judecătoria Târgu Mureș a motivat printr-o hotărâre de ce Gheorghe Ștefan a fost eliberat din închisoare după doar 50 de zile:

„În temeiul art. 587 Cod de procedură penală, admite cererile de eliberare condiţionată formulate de persoana condamnată S.G., deţinut în Penitenciarul Târgu Mureş în executarea pedepsei de 4 ani şi 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa (…) Tribunalului Bucureşti (…), modificată şi definitivă prin decizia (…) Curţii de Apel Bucureşti.

ADVERTISEMENT

Raportat la art. 60 alin. 2, alin. 6 Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 5 Cod penal, dispune liberarea condiţionata a persoanei condamnate de sub puterea mandatului de executare a pedepsei”.

De ce a fost condamnat Gheorghe Ștefan

Fostul patron de Liga 1 a fost acuzat că a făcut lobby pe lângă Viorel Hrebenciuc să intervină la Consiliul Național al Audiovizualului să îl ajute să obțină licența pentru postul GIGA TV pe care Gheorghe Ștefan îl deținea la acea vreme.

ADVERTISEMENT

GIGA TV își pierduse licența pe data de 17 septembrie 2013 deoarece a refuzat să mai difuzeze serviciul de programe pentru care a primit licenţa audiovizuală, mai mult de 96 de ore, pentru orice motive imputabile titularului.

Pedeapsa i-a fost majorată lui Pinalty de la trei ani și nouă luni de închisoare, la patru ani şi șase luni de închisoare.

ADVERTISEMENT

Gheorghe Ștefan, condamnat într-un alt dosar

Gheorghe Ștefan a fost condamnat recent la patru ani și nouă luni de închisoare în dosarul  privind fraudarea Companiei Naționale Poșta Română.

În mai 2017, patronul lui Ceahlăul Piatra Neamț fusese condamnat inițial la opt ani de închisoare, însă Curtea de Apel a anulat sentința și procesul s-a reluat de la capăt.

Gheorghe Ștefan a fost condamnat la 4 ani pentru trafic de influenţă şi 3 ani şi 6 luni pentru spălarea banilor, fiind achitat pentru instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice.

ADVERTISEMENT