Gigi Becali și-a schimbat strategia la FCSB, iar patronul roș-albaștrilor a anunțat în exclusivitate la FANATIK SUPERLIGA că l-a trimis pe impresarul Florin Vulturar în Africa de Sud pentru a-i aduce jucători de valoare. Agentul a descoperit un atacant, însă după o analiză amănunțită respectivul fotbalist nu mai reprezintă o țintă.
Gigi Becali a anunțat în exclusivitate la FANATIK SUPERLIGA transferul unui nou atacant din Africa de Sud. Agentul Florin Vulturar împreună cu echipa sa de scouting sunt în Africa pentru a descoperi fotbaliști de valoare care să se muleze pe jocul celor de la FCSB.
Florin Vulturar a stat cu ochii pe un atacant, însă după ce l-a analizat în detaliu, agentul nu s-a declarat mulțumit. Astfel, s-a reorientat. „A zis că nu îi place de ăla. L-a văzut, a văzut multe meciuri, a stat noaptea și l-a văzut.
A văzut că nu dă goluri. Acum zice că a găsit altul. Eu i-am dat temă să găsească un atacant. El mi-a spus de ăla, acum îmi zice de altul.
Oricum îl aducem împrumut și după aia vedem. ‘Bine, dom’ne, dacă ai găsit altul, dă-ni-l și pe ăsta. Mai pierzi două-trei nopți și cu ăsta’”, a declarat Gigi Becali, la TV Digi Sport.
Gigi Becali are încredere totală în jucătorii pe care Florin Vulturar îi propune pentru un transfer la FCSB. Patronul a recunoscut că nu urmărește videoclipurile cu jucătorii pe care îi descoperă agentul.
Totodată, finanțatorul susține că nu are nevoie de aprobări atunci când i se pune „pata” pe un jucător și a dat ca exemplu transferul lui Dorin Rotariu. „La 65 de ani nu stau eu să mă uit la imagini.
Dacă zice Vulturar că e bun înseamnă că e Maradona. Pe jucătorii pe care îi vreau eu nu-i mai zic lui Meme. Cum e Rotariu. I-am zis doar că-l iau, nu i-am mai zis să verifice.
Dar la jucătorii spre exemplu ca Ngezana. Îmi dă Vulturar jucătorul, îl vede, îl studiază și îmi spune dau sau nu. L-a văzut și mi-a spus: ‘da’”, au fost cuvintele lui Gigi Becali.