Patronul vicecampioanei României a spus că este mulțumit doar de unii jucători, pentru că echipa e pe primul loc în campionat, însă alți fotbaliști nu vor mai juca, fără să nominalizeze pe cineva. Gigi Becali a mai spus că l-a sunat pe Mihai Stoica, pentru a-i cere să schimbe cât mai mulți jucători la pauză.
Gigi Becali a făcut o criză de nervi după remiza FCSB-ului cu Oțelul Galați, scor 1-1, criticând dur arbitrajul: „Dacă avem gol valabil anulat, ce vrei mai mult?
Nu că bag eu mâna în foc, se vede la reluări! Oameni nebuni, nu știu ce să zic, oamenii nu mai au minte, au întunecime. E un arbitru slab.
Nu e ușoară faza, e cea mai extraordinar de ușoară faza, e mingea pe linie, ce vrei să mai faci? Depășește cu toată circumferința? Da, atunci e clar”.
„Eu văd reluarea, au așteptat și au tot așteptat intervenția VAR. VAR-ul a intervenit. Eu am văzut meciul ăsta, am văzut că s-a oprit meciul și arbitrul a așteptat ce zice.
Când e vorba de VAR, ce să mai intervină asistentul? Cum să nu vadă și asistentul, dacă noi vedem. Ziceți ce mai vreți! Ați văzut că patru jucători au fost schimbați, ăia încurcau, de-aia au fost schimbați.
I-am dat telefon lui MM și i-am spus că dacă pot să schimb zece și regulamentul îmi dă voie, aș schimba zece jucători”, a continuat Gigi Becali, la TV OrangeSport.
„Nu e pe crezute, sunt mulțumit de echipă că e pe primul loc. Am văzut azi doi jucători care nu vor mai fi titulari, dar nu dau nume, că nu critic jucătorii, dar iau măsuri.
Se poate antrena cine vrea foarte bine, dacă nu îmi place, nu mai intră. Sunt jucători care nu vor mai juca, știu că mai am nevoie de un atacant și gata. E bun Compagno, dar îmi trebuie un atacant.
Eu vreau un atacant de valoare! Îmi e greu să mai iau un atacant? Băluță joacă în dreapta atacant. Dacă funcționa Tavi în dreapta, era altfel. E părerea mea, voi comentați cum vreți, treaba voastră”, a mai spus Gigi Becali.