FC U Craiova a pierdut duelul din deplasare cu Farul Constanța, scor 0-1. Oltenii au fost victimele unei noi decizii eronate a arbitrilor. Oaspeții susțin că ar fi trebuit să aibă penalty în minutul 76, însă VAR-ul nu a oferit o decizie în favoarea acestui lucru. După înfrângerea echipei sale, Giovanni Costantino s-a arătat foarte nervos.
Giovanni Costantino s-a arătat nervos după înfrângerea celor de la FC U Craiova cu Farul Constanța, scor 0-1. Antrenorul italian a discutat despre cea mai nouă eroare de arbitraj din SuperLiga.
În minutul 76 al duelului, FC U Craiova a cerut penalty după ce apărătorul gazdelor, Damien Dussaut a pus talpa pe piciorul lui Gabriel Compagnucci. Atât centralul meciului, Andrei Moroiță, cât și brigada VAR formată din Iulian Călin și Valentin Avram nu au oferit o decizie favorabilă pentru oaspeți după ce au revăzut acțiunea.
“A fost echilibrată prima repriză, deși au avut mai multe ocazii. S-a terminat 0-1, dar nu cred că scorul arată performanța echipei. Primul șut pe poartă a fost după 80 de minute, așa este.
Am ajuns până la 20 de metri de poartă, dar nu am șutat. Le-am dat spații mari. Dacă defensivă nu funcționează bine, putem primi 5-6 goluri.
În seara asta nu au funcționat multe lucruri. A fost penalty, dar arbitrul nu a văzut. Aștept să văd un penalty pentru că nu am primit. Chițu și Baeten vor lipsi etapa următoare.
Trebuie să fim mai eficienți. Noi trebuie să punem presiune asupra adversarului. Demitere? Îl subapreciați pe patron. Este o persoană inteligentă”, a declarat Giovanni Costantino.
“A fost a doua înfrângere, dar jocul nu cred că este atât de slab. Nici în meciul cu Rapid nu cred că am jucat slab. Astăzi cred că putem vorbi de un joc slab în a doua repriză, pentru că în prima am jucat chiar atât de rău. Avem personalitate, avem curaj, facem pressing sus, dar luăm gol pe niște greșeli copilărești și ne este greu să revenim.
Nu știu cât de relevantă e statistica. Noi am stat destul de mult în jumătatea lor, aproape de careul lor. Ceea ce este îngrijorător este faptul că nu am reușit să le desfacem apărarea. Cred că au meritat să câștige, dar au avut și noi momentele noastre bune în joc. Am fi putut scoate mai mult.
Campionatul este foarte strâns, echipele sunt la distanță mică, se poate schimba foarte repede situația, nu este atât de tragică. Trebuie să luptăm pentru cele 3 puncte în meciul cu Dinamo.
Ne face să părem niște oameni slabi atunci când pierdem și vorbim despre arbitraj, dar chiar sunt niște faze controversate. Cred că a fost penalty. Împotriva noastră mereu se verifică penalty-urile, se stă la VAR câte 10 minute și nu știu cum se face că mereu se dă contra noastră.
O altă problemă este că dacă eu joc slab și am atitudinea pe care o au domnii arbitrii când arbitrează slab, eu nu mai joc. Eu nu o să mai fiu titular. Nu îmi place atitudinea lor. Arbitrează în unele momente slab și au o atitudine de parcă ar vrea să li se facă piedestal. E deranjant”, a spus jucătorul lui FC U Craiova după meci.