”Gogoașă” din Trăzniții ascunde o dramă profundă în spatele celebrității. Pe numele real Constantin Zamfirescu, actorul a mărturisit cum mama sa l-a otrăvit ”controlat”, chiar la indicațiile medicilor, în perioada copilăriei. Cum a fost posibil?
Constantin Zamfirescu are 58 de ani în prezent și puțină lume cunoaște trecutul său, care nu este unul fericit. După ce la naștere a fost la un pas de moarte și a fost diagnosticat cu semipareză pe partea dreaptă, a fost și otrăvit chiar de mama sa, în copilărie.
”Gogoașă” a relatat într-un interviu cum după ce i s-au descoperit oxiuri, pe când era la grădiniță, medicii i-au prescris un tratament care era, de fapt, o otravă contra oxiurilor. I-au explicat mamei lui modul de administrare, în așa fel încât să nu-i provoace moartea copilului.
Faimosul actor spune că la indicațiile doctorilor, mama lui l-a otrăvit controlat, pentru ca oxiurii să-i fie îndepărtați rapid din organism. Cu toate că a scăpat de problemă, a urmat o alta. Tratamentul sever i-a stricat întreg stomacul.
”Se făceau, totuși, niște analize pregătitoare și de la grădiniță aveam oxiuri. Ca să scap repede de beleaua asta, mi-au dat otravă, la propriu. Sticluța pe care o primise mama avea cap de mort pe ea și primise o cantitate ceva mai mare, pentru că dacă punea mai mult de trei picături pe un cub de zahăr, îi spuneau: ‘Arunci și încerci din nou. Nu mai mult de trei picături, că intrăm în riscuri severe’.
Deci, mama mea m-a otrăvit controlat, ca să scap repede de acei oxiuri. Dar nu pentru că așa a vrut ea și pentru că așa au vrut medicii. Tratamentul ăsta sever mi-a stricat stomacul”, a relatat ”Gogoașă”, la Antena Stars.
Tot acest episod, după ce la naștere i-a fost grăbită venirea pe lume lui Constantin Zamfirescu și a fost la un pas de a muri, după ce a ieșit din pântecul mamei. Actorul a mai povestit cum s-a născut chiar într-o seară de Revelion, iar medicii, dornici de a sărbători momentul, i-au administrat mamei lui un medicament care să o facă să nască mai rapid.
” (….) A început un travaliu forțat în care eu m-am răsucit, m-am înfășurat cu cordonul în jurul gâtului și când m-au tras cu forcepsul, m-au strâns de gât”, a mai precizat faimosul actor din serialul de comedie, Trăzniții.
După ce l-au scos din pântecul mamei, doctorii l-au declarat mort. Ca printr-o minune, când asistenta l-a spălat, cu apă rece, s-a produs un șoc termic, în urma căruia a fost readus la viață. Ceea ce-l aștepta pe copilul de atunci nu avea să-i aducă bucurie.
Constantin Zamfirescu a rămas cu semipareză pe partea dreaptă după naștere pentru care s-a tratat 14 ani, într-un sanatoriu. Cu greu rememorează clipele trăite în acel loc, mai ales că stătea departe de părinți și comunicau doar prin cărți poștale.
” (…) Am urmat tratamente groaznice. În acel sanatoriu, pe perioada vacanței, o lună și jumătate, eram internat. Părinții te lasă acolo și dispar din viața ta. Comunicam cu ei doar prin cărțile poștale pe care le scriam.”, a mai dezvăluit actorul.
Odată cu trecerea anilor, necazurile pentru Constantin Zamfirescu nu s-au terminat. În 2021 i s-a depistat cancer la rinichiul drept, a fost operat și acum mai supraviețuiește doar cu un singur rinichi. În prezent este mai bine și efectuează un control regulat la un medic oncolog.