Legea interzice judecătorilor și procurorilor să facă grevă, alături de alte categorii profesionale, însă asta nu i-a împiedicat pe aceștia să anunțe, în cadrul mai multor instanțe, declanșarea unui „protest”, manifestat prin amânarea soluționării dosarelor sau instrumentării acestora, cu excepția cazurilor urgente. „Protestul” are deja un precedent în greva magistraților din 2009, când o acțiune similară a îngenuncheat Guvernul care a trebuit să accepte plata unor sporuri care fuseseră adoptate prin decizii adoptate tot de către judecători.
Acțiunea a fost demarată ca urmare a intenției actualului guvern de a crește vârsta de pensionare pentru judecători și procurori și de a schimba modul de calcul a pensiei speciale de care aceștia beneficiază. În schimb, instanțele au paralizat activitatea din sistem pentru a bloca proiectul privind pensiile speciale. Într-un comunicat al Tribunalului București emis, duminică, în urma adunării generale, se spune că membrii acesteia au hotărât „adoptarea unei forme de protest faţă de parcursul procesului legislativ, constând în amânarea tuturor cauzelor pe o perioadă nedeterminată”, cu anumite excepții precum măsurile preventive în materie penală, perchezițiile, emiterea de ordine de protecție ș.a.
A urmat un val de anunțuri similare sau de solidarizare făcute și de alte instanțe: curțile de apel din București, Târgu Mureș, Timișoara, Oradea, DIICOT, DNA și mai multe tribunale. Procurorii de la DIICOT și DNA au precizat că formele de protest la care vor recurge vor fi decise în alte adunări generale, în funcție de evoluția situației.
Practic, magistrații întrerup munca pentru că au o serie de revendicări față de angajator, ceea ce este o definiție de manual a grevei. Numai că articolul 170 al Legii 367/2022 menționează explicit judecătorii și procurori, alături de militari, polițiști, servicii secrete, gardienii din penitenciare, printre categoriile cărora le este interzisă greva. Ilegalitatea evidentă este vag mascată sub formularea „protest”.
Sociologul Mircea Kivu este de părere că în cazul protestul magistraților se poate vorbi chiar și de un anumit conflict de interese, în condițiile în care tot aceștia ar trebui să se pronunțe asupra legalității acțiunii lor.
„Cred că aici este o problemă mai largă, și anume că magistații exercită o anumită putere, cu care au fost investiți în virtutea principiilor statului de drept. În opinia mea cred că aceștia ajung să abuzeze de această putere, tocmai pentru că nimeni nu-i poate judeca pentru asta. În mod normal, dacă cineva face o grevă ilegală sau o acțiune ilegală este judecat pentru asta. În acest caz, pe ei nu are cine să-i judece. Aceeași situație este și la Curtea Constituțională, care se pronunță în cauze care-i privesc direct pe membri ei, fără a mai exista o altă instanță, un alt for care să le conteste chestia asta”, a declarat, pentru FANATIK, sociologul Mircea Kivu.
Acesta subliniază că totuși reacția societății la protestul magistraților este cu totul alta, comparativ cu greva profesorilor. „Vedem acum, la nivelul societății, o reacție diferită față de protestul magistraților decât a existat față de protestul profesorilor. Adică, magistrații practic nu au curajul să iasă în stradă așa cum au avut curajul să o facă profesorii”, a mai precizat acesta pentru FANATIK.
Mai există și o altă diferență față de greva profesorilor. Aceștia au trebuit să renunțe la o parte substanțială din salariul pe lunile mai și iunie, întrucât legea prevede că, pe durata grevei, contractul individual de muncă sau raportul de serviciu al angajatului se suspendă. Cum greva magistraților este, formal, doar un „protest”, judecătorii și procurorii își vor primi lefurile integral. Mai mult, pe durata „protestului” le va merge și vechimea în baza cărora își vor primi pensiile speciale.
Însă blocarea sistemului judiciar le oferă magistraților o pârghie cu care pot negocia de pe o poziție de forță cu Guvernul, mai ales că există deja un precedent în greva magistraților din 2009, când Palatul Victoria a trebuit să cedeze în fața revendicărilor cu toate că avea de partea sa o decizie a Curții Constituționale. Ca și acum, principalul motiv al grevei a fost reprezentat tot de bani, cu toate că și atunci și acum revendicarea principală este amestecată cu preocupări privind funcționarea justiției în general.
O ordonanță de urgență din 2000 a eliminat sporul de risc și solicitare neuropsihică de 50% din salariul de bază și sporul de confidențialitate de 15% pentru magistrați, precum și alte sporuri și beneficii. Ulterior, unii dintre ei au atacat în instanță această tăiere, iar colegii lor de breaslă le-au dat dreptate, inclusiv Înalta Curte de Casație și Justiție, care a decis că ordonanța de urgență din 2000 era neconstituțională. Guvernul a refuzat să facă plățile în baza unui act normativ care fusese abrogat, astfel că s-au adunat dobânzi și penalități.
În această situație, președintele Traian Băsescu a sesizat Curtea Constituțională invocând existența unui conflict juridic de natură constituțională între ICCJ și puterea legislativă, șeful statului susținând că prima a uzurpat atribuții ale celei de-a doua, pe lângă faptul că Înalta Curte a ajuns să se pronunțe și asupra constituționalității unui act normativ. Băsescu a avut câștig de cauză, CCR hotărând, în mai 2009, că ICCJ „nu poate să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora.”
Decizia nu a pus capăt disputei, magistrații nelăsându-se păgubași după pronunțarea Curții Constituționale. Un protest similar celui început astăzi, de fapt nemuncă plătită, a paralizat timp de trei săptămâni sistemul judiciar în septembrie 2009. Liderul răzmeriței de atunci a fost președintele Asociației Magistraților din România, Mona Pivniceru, care mai apoi a devenit judecătoare la Curtea Constituțională.
„Eu am deschis conflict între puterile statului la Curtea Constituţională şi am câştigat. Şi totuşi dânşii spun: „Aveţi în Constituţie că hotărârile judecătoreşti au putere de lege. Ei, noi ne-am dat salariile astea şi trebuie să le plătiţi.” Un astfel de precedent este groaznic, nu mai e nicio certitudine pe utilizarea banului public pentru salarii”, se lamenta președintele Băsescu, într-un interviu acordat postului public de radio.
Cu toate criticile puterii de atunci care acuza ilegalitatea protestului, Guvernul a trebuit să cedeze și să accepte plata salariilor la nivelul stabilit prin decizii judecătorești. După 14 ani, România trece printr-o situație similară, de data miza fiind menținerea pensiilor speciale pentru judecători și procurori.