Un vânător din Mureș a fost rănit grav de o ursoaică, în timp ce se afla în pădure. Bărbatul a scăpat cu greu din ghiarele fiarei, cu ajutorul câinilor de vânătoare.
Victima are 39 de ani și se afla la vânătoare de mistreți și vulpi, într-o pădure din apropierea localităților Țopa și Șoard.
La un moment dat, în timp ce își pândea prada, vânătorul a fost atacat de o ursoaică, înainte să poată reacționa.
Martorii scenei spun că animalul l-a luat pe bărbat prin surprindere și l-a atacat la nivelul capului. Acesta are o zgârietură profundă pe față și răni la nivelul ambilor umeri.
“Ursoaica l-a doborât la pământ, l-a muşcat de mâini, de faţă, după care s-a îndreptat spre ceilalţi vânători care erau în apropiere”, a declarat unul dintre vânători, potrivit Observator.
“Am tras în aer, am strigat, am încercat să ne apărăm cum am putut”, a povestit un alt martor al atacului.
Până la urmă, grupul de vânători a fost salvat de intervenția câinilor, care au sărit la urs. Acesta a încercat să-i atace și pe ei, însă până la urmă a preferat să se îndepărteze.
Victima a fost transportată la spitalul din Târgu Mureș. Bărbatul prezintă multiple plăgi mușcate și a fost dus direct în sala de operații. Medicii spun că starea lui este gravă.
”Prezenta multiple plăgi la nivelul întregului corp, plăgi mușcate, transfixiante. Pacientul a fost investigat inițial pentru excluderea leziunilor care să îi pună viața în pericol. Este în regulă din punctul acesta de vedere, în schimb necesită corectarea plăgilor despre care am discutat”, a declarat Dr. Constantin Săpătoru, medic UPU Târgu Mureș.
Autoritățile au făcut apel la oamenii din zonă să evite ieșirile în pădure. Localnicii spun că se tem pentru viața lor, mai ales că ursoaica se află în continuare în libertate. Se pare că animalul are un comportament violent pentru că are pui.