News

Harta seismică a României. Care sunt zonele cel mai puțin expuse și județele unde se pot produce seisme

Harta seismică a României. Zonele din țară unde se produc cele mai multe seisme. Specialiștii au dezvăluit toate informațiile necesare pentru români.
23.02.2024 | 15:30
Harta seismica a Romaniei Care sunt zonele cel mai putin expuse si judetele unde se pot produce seisme
Harta seismică a României. Zonele unde se produc cele mai multe cutremure. sursa foto: ziarulamprenta.ro, colaj: fanatik
ADVERTISEMENT

Harta seismică a României. În ultimii ani, mai multe zone din țară au devenit zone seismice. Se știe că cea mai mare zonă seismică din România este Vrancea. Specialiștii susțin că de aici au pornit cele mai mari cutremure care au devastat România de-a lungul timpului. Marile cutremure, precum cel din 1940, 1977 sau 1990, au avut ca epicentru zona din Vrancea. La finalul anului trecut, Guvernul a adoptat regulament pentru a gestiona situația în caz de cutremur major. Dar a prezentat și harta seismică a României. Iată toate informațiile în materialul de mai jos!

Cum arată harta seismică a României

În 2023, autoritățile din România au decis să ia măsuri urgente în caz de producere a unui cutremur major. Așa că au realizat actualizarea hărților seismice din țară. Pregătirea pentru un seism este destul de importantă, pentru a lua măsuri de precauție din timp și să nu riscați să vă expuneți la pericole mari. Toată lumea știe zona seismică Vrancea, însă mai există și alte zone în țară cu activitate seismică.

ADVERTISEMENT

Conform hărților zonelor în care se pot produce oricând seisme, zona seismică Vrancea, care se află între 60 și 170 de kilometri, afectează două treimi din teritoriul țării noastre, dar și o bună parte din Bulgaria și Republica Moldova.

Pe lângă Vrancea există alte 13 surse seismice crustale, care pot produce seisme pe tot teritoriul național. Așadar, zone seismice în România se află în Depresiunea Bârlad, Depresiunea Predobrogeană, Falia Intramoesică, Depresiunea Transilvaniei, Danubiană, Gorj, zona Făgăraş – Câmpulung Muscel, Crişana – Maramureş, Șabla, Banat, Satu Mare, Porțile de Fier, zona Dobrogei).

ADVERTISEMENT

Zonele unde există risc crescut de cutremur

Conform experților de la Institutul Național pentru Fizica Pământului, zonele menționate mai sus au o pondere semnificativ mai mică în bilanţul eliberării energiei seismice. Drept urmare, această configurație nu este distribuită uniform la noi în țară. Cea mai mare concentrație este în regiunile de sud și est ale României.

Cum arată harta seismică a României
Cum arată harta seismică a României. sursa foto: alba24.ro

„Zonarea hazardului seismic este dată de distribuția valorilor de vârf ale accelerației terenului pentru proiectare (ag), cu un interval mediu de recurență a acțiunii seismice de 225 ani (probabilitate de depăşire de 20% în 50 de ani). Această zonare se bazează pe o analiză de hazard seismic în care a fost utilizat catalogul cutremurelor vrâncene din secolul XX și un set de 80 de accelerograme înregistrate în 1977, 1986 și 1990”, se arată în Regulamentul publicat de autorități.

ADVERTISEMENT

Rapoartele de evaluare seismică au arătat că județele din apropierea zonei seismice Vrancea sunt oarecum protejate de munții Carpați. Primele expuse sunt Vrancea, Buzău și Prahova, urmate de județele Bacău, Vaslui, Galați, Brăila, Ialomița, Dâmbovița, Ilfov și București.

De asemenea, autoritățile au făcut și o evaluare seismică a României. Datele sunt oarecum îngrijorătoare. În următorii 70 de ani, vor fi tot mai multe seisme care vor produce pagube de 7,6 miliarde de euro și vor avaria peste 200.000 de clădiri.

ADVERTISEMENT

Județele în care au loc cele mai multe cutremure

În România există zone cu risc seismic ridicat. De aceea, oamenii trebuie să știe care sunt județele în care au loc cele mai multe cutremure. Riscul seismic în România este mai mare în Vrancea, Buzău și Prahova. Acestea sunt urmate de alte județe care sunt situate în alte două cercuri concentrice din jur. Aici putem vorbi despre Bacău, Vaslui, Galați, Brăila, Ialomița. Dar și Dâmbovița, Ilfov și București. Acestea sunt cele mai periculoase zone din țară!

De asemenea, cutremure se pot produce și în județele Sibiu, Brașov, Mureș, Neamț și Suceava. Acestea sunt încadrate la județe cu risc mediu de producere a seismelor.

În ceea ce privește județul Prahova, autoritățile au precizat că aproximativ 40.000 de clădiri ar fi distruse dacă s-ar produce un cutremur de 7,4 grade, identic cu cel din martie 1977. În Capitală, primarul Nicușor Dan anunța că sunt peste 23.000 de clădiri în pericol de prăbușire în cazul unui seism major.

Zonele cu risc seismic redus

Dacă mai sus am detaliat zonele cu risc seismic mare, în continuare vă prezentăm și care sunt cele mai sigure județe din țară. Conform monitorizărilor seismice din România, printre cele mai sigure județe din țară în caz de seism puternic se regăsește Alba-Iulia. De asemenea, Caraș Severin, Satu Mare, Constanța. Dar și granița dintre județele Suceava și Maramureș. Aici putem include și zonele cuprinse între Oradea, Cluj, Deva și Bistrița.

ADVERTISEMENT