Situație dezastruoasă la echipa de fotbal a clubului CSA Steaua, care a ratat accederea în play-off-ul ligii secunde cu o etapă înainte de încheierea seoznului regular. După ce că lucrurile nu erau în ordine din punct de vedere juridic, acum s-au deteriorat și din punct de vedere sportiv, ceea ce a stârnit un val de critici la adresa formației antrenată de Daniel Oprița.
Așa cum era normal, situația de la clubul Armatei a fost dezbătută pe larg și la FANATIK SUPERLIGA, unde Horia Ivanovici și invitații săi nu au avut milă de oficiali, care au gestionat în mod dezastruos un buget uriaș, de aproape 30 de milioane de euro, pus la dispoziție din bani publici.
„A avut peste 20 de milioane de euro buget… Pentru ce? Că baschetul sunt retrogradați în liga a doua”, a început tirul acuzelor Vivi Răchită la FANATIK SUPERLIGA, emisiune transmisă LIVE în fiecare luni, marți și vineri, de la ora 10:30, numai pe site-ul FANATIK.RO.
„27 de milioane… Pe acești domni scrie INCOMPETENȚILOR! Pe toți care conduc clubul!”, a replicat Ivanovici, completat imediat și de Alin Buzărin: „Păi tot vin incompetenți unii după alții, că se schimbă…”.
Horia Ivanovici și-a continuat apoi tirul la adresa oficialilor CSA Steaua, pe care-i acuză pentru modul cum au cheltuit un buget uriaș, fără a avea performanțe notabile.
„Așa, și? Banii tăi nu sunt buni? Taxele tale nu sunt bune? Impozitele tale… Mie îmi place când îi mai întrebăm pe ăștia de la CSA cum au cheltuit banii. «Domne, noi suntem o unitate militară, ne subordonăm regimului militar, nu avem voie…».
Cu alte cuvinte, ia băi 30 de milioane de euro, toată gașca de acolo, cheltuiți-i, smântâniți-i voi cum vreți… Și stai liniștit, că de acolo, zic și eu ce am mai auzit, și pare și logic, se mai scurg așa râuri, râulețe…”, a răbufnit moderatorul FANATIK SUPERLIGA, emisiune ce poate fi urmărită în premieră pe pagina de Facebook Horia Ivanovici și pe canalul de YouTube Fanatik în fiecare luni, marți și vineri, de la ora 17:30.
„30 de milioane înseamnă FCSB plus Rapid plus CFR Cluj bugetul pe un an sau, luat altfel, cred că înseamnă tot play-out-ul. Ba nu… Cam jumate din play-out, 6-7 echipe”, a replicat și Alin Buzărin.
„Băi oameni buni, 27 de milioane de euro din buzunarul lui Robert Niță… Nu interesează pe nimeni, nimeni nu dă socoteală, e Țara lui Papură Vodă. Mai ales acum, domne, strategic NATO, cum să vorbim noi pe ce se duc salariile pe unde retrogradăm? Sau de ce echipa nu prinde nici măcar play-off-ul? Nu interesează pe nimeni!
O să plece și galeria într-o zi, s-au săturat și ei. Încetul cu încetul, unii oameni o să se întoarcă așa, pe blat, la FCSB și asta e…”, și-a încheiat Horia Ivanovici discursul manifets la adresa CSA Steaua din emisiuunea FANATIK SUPERLIGA.