Fanatik SuperLiga cu Horia Ivanovici

Horia Ivanovici își scoate pălăria în fața omului care poate aduce titlul la FCSB. „Atins de geniu. E ca apa, nu poate fi ținut!” Video exclusiv

Horia Ivanovici a avut doar cuvinte de laudă la adresa unui fotbalist de la FCSB. Cine este jucătorul care le poate aduce titlul roș-albaștrilor.
18.04.2023 | 11:31
Horia Ivanovici isi scoate palaria in fata omului care poate aduce titlul la FCSB Atins de geniu E ca apa nu poate fi tinut Video exclusiv
Horia Ivanovici își scoate pălăria în fața lui Florinel Coman, fotbalistul care poate aduce titlul la FCSB. Foto: colaj FANATIK.
ADVERTISEMENT

FCSB a obținut a doua victorie în play-off-ul SuperLigii, scor 2-1 în a patra etapă cu Farul. Echipa antrenată de Elias Charalambous, cu succesul de pe Arena Națională, a relansat lupta la titlu cu șase meciuri rămase din actuala stagiune. Florinel Coman a fost din nou la cote înalte și a reușit să înscrie în poarta fostei sale echipe.

Horia Ivanovici își scoate pălăria în fața lui Florinel Coman, omul care poate aduce titlul la FCSB: „Talent aproape de geniu pentru nivelul fotbalului românesc”

FCSB s-a apropiat la doar două puncte de liderul Farul și la un singur punct de CFR Cluj, ocupanta poziției secunde. Omul meciului pentru roș-albaștrii a fost din nou Florinel Coman. „Șeptarul” a înscris al doilea gol al vicecampioanei după o fază de manual.

ADVERTISEMENT

Horia Ivanovici a avut doar cuvinte de laudă la adresa lui Florinel Coman în direct la FANATIK SUPERLIGA. Moderatorul emisiunii este convins că fotbalistul de 25 de ani este cel care poate aduce titlul la FCSB. (n.r. Octavian Popescu) A introdus în joc Farul prin acea greșeală, dar sunt de acord total. Unul dintre cele mai bune meciuri ale lui Tavi Popescu. Bineînțeles eu cred că aici s-ar putea face diferența.

VEZI VIDEO MAI JOS

Se spune că se câștigă campionatele cu apărările. Așa spun toți marii antrenori, însă eu cred că dacă FCSB va câștiga acest campionat va câștiga campionatul grație unui jucător care pur și simplu arată că este puțin atins și vorbesc strict de fotbalul românesc. Nu vreau să umflu lucrurile.

ADVERTISEMENT

Este atins de un talent aproape de geniu pentru nivelul fotbalului românesc, Florinel Coman. Eu cred că Florinel Coman poate să facă acea diferență pe care FCSB o caută de atâția ani. Golul lui Florinel Coman este capodoperă. Este golul unui jucător cu har. Este golul unui jucător fabulos”, a spus Horia Ivanovici, la FANATIK SUPERLIGA.

„Florinel Coman este ca apa, nu poate fi ținut!”

Florinel Coman a marcat în toate meciurile celor de la FCSB de când pe banca roș-albaștrilor a fost numit Elias Charalambous. Jucătorul crescut de Gică Hagi a punctat în victoria cu Sepsi, în remiza cu CFR Cluj și în victoria cu Farul Constanța.

ADVERTISEMENT

„Minge lungă de la Radunovic, iar unul dintre cei mai buni jucători de pe teren cum a fost în ultimele partide, control de mare fotbalist, de Champions League al lui Florinel Coman și finalizare de jucător de rasă. Dacă FCSB nu ar fi avut în ultimele etape un Florinel Coman în zile de grație, un Florinel tot mai în formă nu cred că ar fi făcut diferența.

Cred că nici ieri totuși nu ar fi bătut, deși per total este discutabilă victoria. Am văzut o echipă bună, solidă, pragmatică a FCSB. Când ai un jucător ca Florinel Coman care între trei fundași reușește să facă stopul, i se lipește mingea în stil Champions League. Vezi doar la marii jucători așa ceva. Nu vreau să dau nume pentru că este exagerat. 

ADVERTISEMENT

Vine mingea, stop perfect, capul sus, driblezi și finalizezi ca un mare campion. Gol de mare campion al lui Florinel Coman după părerea mea jucător care nu poți să începi echipa națională fără el în momentul de față și la mentalitatea care o arată. Mă uitam la Florinel Coman și-mi dădeam seama că este ca apa. Nu poate fi ținut. Cred că asta e metafora”, au fost laudele lui Horia Ivanovici pentru Florinel Coman.

Andrei Vochin, analiza derby-ului FCSB – Farul 2-1: „Au învățat din pățania ultimului meci”

Farul avea amintiri plăcute de pe Arena Națională, înaintea derby-ului de luni seară. Echipa condusă de Gică Hagi a câștigat returul cu FCSB din sezonul regular, după ce a marcat de două ori în prelungiri. Andrei Vochin, specialistul FANATIK SUPERLIGA, consideră că roș-albaștrii și-au învățat lecția și a mărturisit că totul a funcționat în cadrul clubului finanțat de Gigi Becali.

„Este o victorie indiscutabilă a celor de la FCSB. Este o victorie care vine în urma unui joc consistent, un joc care a demonstrat că cei de la FCSB au învățat din pățania ultimului meci cu Farul. Acela în care au condus cu 2-1 și în final s-au trezit învinși. Este o victorie a dăruirii pentru echipă și a echilibrului celor care iau decizii acolo pentru că de această dată la pauză n-a intervenit nicio modificare. 

De această dată prima echipă a fost făcută în așa natură încât să i se facă loc lui Octavian Popescu, dar să nu se strice două compartimente, și linia de mijloc și linia de atac. Și-au asumat riscul de a nu merge Octavian Popescu în partea dreaptă și până la urmă riscând așa au și câștigat.

Pentru că Octavian Popescu a fost aseară unul dintre cei mai buni jucători de la FCSB. Pe fază ofensivă chiar dacă prin greșeala pe care a făcut-o la scorul de 2-0 putea periplita rezultatul”, a fost analiza lui Andrei Vochin, la FANATIK SUPERLIGA.

Bănel Nicoliță, laude pentru Florinel Coman: „L-am lăudat și când juca prost”

Bănel Nicoliță a urmărit din tribună derby-ul FCSB – Farul, scor 2-1. Fostul fotbalist al Stelei (n.r. FCSB) a rămas impresionat de Florinel Coman pe care îl consideră cel mai în formă jucător din România în prezent. Analistul FANATIK SUPERLIGA a făcut dezvăluiri despre relația dintre jucători și antrenori de la FCSB.

„Am fost la meci. Știți foarte bine că pe Florinel Coman l-am lăudat. Tot timpul când juca și prost. Știam de calitatea lui. Golul lui a fost senzațional. Senzațional! Un atacant adevărat, un fotbalist adevărat. (n.r. putem să-i spunem capodoperă?) Cu siguranță. Un jucător cu așa calitate mai greu să găsim în campionatul României. (n.r. e cel mai în formă jucător din România?) Da.

E cel mai bun și în cea mai bună formă a lui. Important este să o țină așa în continuare pentru că mai sunt câteva etape și dacă va câștiga campionatul cu siguranță va pleca pe bani mulți. Florinel Coman nu a jucat doar un meci bine și după… Are o continuitate bună și continuă într-un ritm foarte bun. 

Văd o relație bună între antrenor și jucători, sincer. Am fost acolo, am văzut jucătorii cum vin și îl strâng în brațe, cum dau palma. Pe antrenorul principal. Eu văd o relație foarte bună între antrenor și jucători”, a dezvăluit Bănel Nicoliță, la FANATIK SUPERLIGA.

Nu uitați că Fanatik SuperLiga, emisiunea exclusivităților din sport, poate fi urmărită în fiecare zi de luni până vineri, cu Horia Ivanovici și Ioana Cosma ca prezentatori. Este LIVE pe site-ul FANATIK.RO, pe canalul de YouTube FANATIK, pagina de Facebook Horia Ivanovici Oficial, contul FANATIK de pe Tik-Tok, dar și pe contul de Twitch FANATIK.

ADVERTISEMENT