Horia Vîrlan și secretul celei mai fragede fripturi de miel. Ingredientele marinadei perfecte pentru Paște

Horia Vîrlan a moştenit pasiunea pentru bucătărie de la bunica sa, care, spune el, gătea dumnezeieşte. Aceeaşi pasiune l-a purtat de multe ori peste hotare, unde a fost nevoit să stea departe de soţie şi copii ani la rând. Satisfacţia însă a meritat sacrificiul. De mai bine de 20 de ani a obţinut titlul de maestru bucătar, are trei cărţi de bucate scrise, dintre care una s-a vândut în peste 70 de mii de exemplare. Celebrul bucătar îşi aminteşte cu drag de copilăria din Ardeal, când nu avea nici măcar frigider, dar şi cum a fost nevoit să-şi facă singur de mâncare, atunci când ambii părinţi erau plecaţi la muncă.

Horia Vîrlan explică cum se face cea mai fragedă friptură de miel

Maestrul Horia Vîrlan a fost nelipsit din casele românilor ani la rând. A câştigat simpatia telespectatorilor, dar mai ales a gospodinelor. A moderat numeroase emisiuni culinare, cea mai longevivă fiind „Cireaşa de pe tort”. Acum Horia Vîrlan s-a retras din lumina reflectoarelor, deşi spune el, regretă puţin decizia luată.

Dar până să ajungă cunoscut de toţi românii, a fost nevoie de multă muncă şi multe sacrificii, dar şi de un gram de noroc. Horia Vîrlan a fost omul potrivit la locul potrivit. Carismaticul bucătar dezvăluie în exclusivitate pentru FANATIK cum a profitat de oportunitatea care avea să-i schimbe radical viaţa.

Şi cum mai este puţin şi vine Paştele, Horia Vîrlan dezvăluie cititorilor FANATIK secretele sale din bucătărie. Maestrul bucătar ne învaţă cum facem cea mai fragedă friptură de miel pentru masa de Paşte şi care este trucul pentru ca ouăle să nu crape atunci când se fierb.

Digi24.ro

Trupul unei tinere a fost turnat în beton în urmă cu peste 50 de ani. Abia acum polițiștii au aflat cine este și povestea ei ciudată

Secretele maestrului Horia Vîrlan. Cum se face cea mai fragedă friptură de miel pentru masa de Paşte

Aş vrea să le daţi gospodinelor un sfat pentru masa de Paşte. Cum să facă cea mai fragedă friptură de miel şi cum să fiarbă ouăle astfel încât coaja să nu crape?

– Pentru friptura de miel recomand o marinadă din sare, piper, cimbru, usturoi zdrobit şi ulei. Se curăţă carnea, nu se spală, doar se şterge cu o cârpă udă, bine, bine până este curată. După aceea se freacă cu condimentele, se unge cu ulei şi se lasă 12, până la 24 de ore. Să se coacă acoperit, într-un vas, la un foc moderat, timp de trei ore, ca să curgă carnea de pe os.

În ceea ce priveşte ouăle, acestea nu trebuie să fie crăpate dinainte. Temperatura ouălor să fie temperatura camerei, să nu fie scoase din frigider şi băgate în apă fierbinte. În vasul în care le fierbem, să punem, eventual, o farfurie cu fundul în sus, ca să nu atingă ouăle direct fundul vasului. Punem sare în apă şi le fierbem la un clocot mic, şase, şapte minute. Eu recomand să le punem în apă fiartă direct.

Ce nu lipseşte de pe masa de Paşte a unui maestru bucătar?

– Ciorbă de miel pentru că nu mâncăm în restul anului, decât de Paşte. În general, la noi în familie, nu prea se mănâncă carne. Deci ciorbă de miel, drob, friptură de miel, pască şi ouă roşii, atât.

Digisport.ro

VIDEO&FOTO Cum s-a comportat afaceristul Dan Șucu la finalul meciului dintre Rapid și Universitatea Craiova

Ce gust îi aduce aminte de copilărie lui Horia Vîrlan

Ce fel de mâncare vă aminteşte de copilărie?

– Copilăria mea o asociez cu perioada când am stat la bunici, în Ardeal. E perioada de care îmi aduc aminte cu cel mai mare drag. Iar ca fel de mâncare, să nu râzi, sunt două: mămăligă caldă cu lapte şi cu magiun de prune. Iar al doilea, acum se zice pită, era pâinea aia, friptă, unsă cu usturoi şi cu untură şi coroane de slănină fripte pe plită.

Mai mâncaţi şi astăzi?

– La mine în casă nu mănâncă nimeni mămăligă, decât foarte rar, cu o saramură poate, iar aşa ceva chiar nu ar mânca nimeni. Copiii mei sunt acum fiecare la casa lui, sunt doar eu cu soţia mea şi mâncăm doar bălării mai nou.

„Vara mâncam doar mâncăruri din legume pentru că nu aveam frigider”

Aţi deprins câte ceva din tainele gătitului, prima dată, de la bunica dumneavoastră. Cu ce vă răsfăţa cel mai des?

– Răspunsul o să sune iar ca fiind inspirat din cărţile de poveşti ale lui Petre Ispirescu, dar mâncam ce era. Vara mâncam mâncăruri din legume, neavând frigider. Mâncam duminica pasăre în general, se tăia câte o găină, raţă sau gâscă care era făcută în toate felurile posibile, pilaf, supe de toate felurile. Bunica gătea dumnezeieşte, nemaipomenit de bine. Iar cum venea frigul, băgam porci în toate felurile. În Ardeal, porcii se afumă foarte mult, jamboane afumate, cârnaţi afumaţi, slănină cu mâncăruri de cartofi, cum se mănâncă la ţară, sănătos şi bine. Mai mâncam şi câte o plăcintă bună făcută în casă.

„Prima dată am gătit de nevoie. Părinţii mergeau la muncă, iar eu stăteam singur acasă”

Vă mai amintiţi ce aţi gătit prima dată?

– Prima dată am gătit de nevoie, când eram la şcoală, în perioada gimnazială. Era o bucată de pulpă de vită, pe vremea aia se mai găsea, am înăbuşit-o cu morcovi, cu ceapă şi cu apă până s-a înmuiat bine. Pe urmă am tăiat-o felii, am amestecat nişte muştar cu smântână şi cu zeama de la carne, am pus totul peste ea şi am mâncat-o. Mama lucra atunci, făcea naveta din Bucureşti până spre Olteniţa, tata era pe şantier, iar eu eram singur acasă. Dar a ieşit foarte bună, i-a plăcut şi mamei.

Horia Vîrlan a fost omul potrivit la locul potrivit. O oportunitate avea să-i schimbe radical viaţa

Mai apoi, în armată s-a întâmplat să gătesc la modul mai serios. Eu intrasem la facultate, iar pe vremea mea, cei care reuşeau la facultate, făceau doar nouă luni din cele un an şi patru luni de armată cât făceau ceilalţi. Dar şi noi, ca şi ceilalţi, pentru că eram încorporaţi în septembrie, după vacanţa de vară, mergeam la muncile agricole. Pe mine m-au dus în Giurgiu, într-o fermă veche, unde aveam de depănuşat porumb. Mă tăiam la mâini întruna, era oribil.

Iar acolo aveam un bucătar de campanie, noi fiind un detaşament de vreo 220 de militari, care s-a îmbolnăvit. Atunci ne-au întrebat care dintre noi ştie să gătească, iar eu am ridicat mâna şi m-am oferit pentru că nu-mi plăcea să depănuşez. Mi-am mai luat două ajutoare, doi băieţi, ne trezeam la 3 dimineaţa, pentru că la 5 era deşteptarea, iar mâncarea trebuia să fie gata pe la 6. Și uite, aşa, toată perioada muncilor agricole, mi-am petrecut-o acolo.

Practic puteţi spune că aţi fost omul potrivit la locul potrivit?

– Da, am avut noroc!

Maestrul bucătar Horia Vîrlan a studiat arta culinară la un colegiu din America

De ce aţi ales să plecaţi să studiaţi artele culinare în America?

– De fapt, nu am ales. Lucram în Ungaria, iar acolo am cunoscut o familie de libanezi creştini care avea un restaurant în America. Eu eram bucătar acolo, eram destul de fâşneţ, m-am cunoscut cu ei şi mi-au propus să merg în America să lucrez. Mi-au făcut contract de muncă, am lucrat vreun an şi ceva, după care am început studiile la Cleveand Community College.

„Ca să fii maestru bucătar, trebuie să vii cu creaţia ta, nu cu ceva copiat”

Ce înseamnă pentru dumneavoastră titlul de maestru bucătar?

– Acesta este un titlu pe care îl obţii în urma unor examene care se dau la fiecare doi ani. De fapt, este mai mult decât un examen, este un concurs de măiestrie care se întinde pe parcursul a două zile. Cel puţin aşa era pe vremea mea, pentru că eu sunt de 20 de ani maestru. Trebuie să faci multe preparate, diverse, şi mai simple, şi mai complicate, în general creaţii. Ca să fii maestru, trebuie să vii cu creaţia ta, nu cu ceva copiat. Nu e uşor, trebuie să ştii multă tehnică culinară ca să faci aşa ceva.

Horia Vîrlan, carte de bucate vândută în peste 70.000 de exemplare

Ideea de a scrie şi publica o carte de bucate cum v-a venit?

– Eu mă gândeam demult la o carte de bucate, doar că nu avea niciun rost atunci, pentru că mă apucam să o scriu, dar nicio editură nu mă primea. Dar accesul la televiziune, accesul la media, la un nivel mai ridicat, m-a ajutat foarte mult să găsesc o editură bună care să o publice.

Prima carte, „Bucatele nostre” a fost prima carte de bucate româneşti cu fotografii ale preparatelor. A fost destul de complicat atunci pentru că studioul foto nu putea să vină în bucătărie. Şi am fost nevoit să fac o bucătărie într-un studio fotografic şi să gătesc acolo. A durat cam patru, cinci luni de zile să fac acele fotografii. Însă rezultatul a fost ceva de succes. Cartea s-a vândut în peste 70.000 de exemplare, ceea ce nu e puţin lucru, iar asta m-a măgulit pentru că nici nu era ieftină.

Aţi lucrat mult peste hotare, SUA, Ungaria, Anglia, v-aţi gândit vreodată să vă stabiliţi în altă ţară?

– În America nu mi-a plăcut, mi-a plăcut în schimb în Marea Britanie. Era ceva interesant acolo, chiar dacă ploua de te sătura de viaţă, dar oamenii erau mult mai veseli. În Anglia mi-ar fi plăcut să mă stabilesc, dar nu a vrut soţia mea.

Horia Vîrlan: „Am stat departe de familie cu anii. Am avut noroc cu o soţie răbdătoare”

Cât aţi stat cel mai mult departe de familie, atunci când plecaţi cu diverse contracte de muncă, peste hotare?

– Un an şi vreo cinci luni de zile când am plecat în America, în Anglia stăteam cam 11 luni, o lună aveam concediu şi veneam acasă. Mi-a fost greu, dar mi-am dorit să fac treaba asta. M-a ajutat foarte mult în carieră. Am avut noroc cu o soţie răbdătoare, dar nu a fost uşor nici pentru ea, nici pentru mine.

În afară de timpul acesta petrecut departe de familie, aţi mai fost nevoit să sacrificaţi şi altceva de dragul meseriei?

– Păi în afară de faptul că 20 ani, poate şi mai bine, nu am avut Paşte şi Crăciun petrecut acasă, ce alte sacrificii să mai fac?

La dumneavoastră în familie cine găteşte mai des, dumneavoastră sau soţia?

– Eu gătesc mai des, dar având un atelier gastronomic, îmi cam iau mâncare de aici. Acasă gătesc de regulă când mai vin copiii pe la noi, când mai vin prieteni în vizită. Chiar şi acum, pentru Paşte o să gătesc preparatele pe care le fac de obicei, pentru că noi nu suntem sofisficaţi.

Maestrul bucătar Horia Vîrlan are o casă cu două bucătării

Este adevărat că aveţi o casă cu două bucătării?

– Da, este adevărat, dar folosesc numai una. Lucram mai mult acasă când nu aveam atelierul gastronomic. Se întâmpla să mă mai prindă şi noaptea şi decât să fac gălăgie şi miros, stăteam în subsol, pentru că acolo mi-am făcut-o şi găteam fără să deranjez pe nimeni.

Câte ore aţi stat cel mai mult în bucătărie?

– Undeva spre 30 de ore. Am avut o nuntă grea, cu peste o mie de persoane,  pentru care am lucrat foarte mult. Am plecat dimineaţa la 7 jumătate şi am stat până a doua zi, la ora 13. Dar te obişnuieşti cu greul. Au fost ani de zile când mă trezeam numai la ora 3. Au fost ani de zile în care lucram de dimineaţa până seara, şase sau chiar şapte zile pe săptămână.

Aţi avut vreun incident în bucătărie?

– M-am tăiat, dar n-am rămas fără mâini, fără degete cum rămân alţii, nu m-am opărit, sunt ok. Am fost mai atent tot timpul.

Horia Vîrlan despre revenirea în televiziune: „Recunosc că îmi este dor”

Aţi fost nelipsit din casele românilor ani la rând, nu vă este dor de televiziune?

– Acum a început să îmi fie dor, recunosc. De vreun an şi ceva am renunţat la televiziune, am zis că era momentul, dar acum sunt de părere că nu era momentul (n.red. râde).

Pentru ce fel de proiect aţi reveni în televiziune?

-Îţi dai seama că nu aş face decât ceva ce îmi place. Îmi place să călătoresc, îmi pace să gătesc peste tot, să cunosc oameni. Chestiile astea îmi plac foarte mult, treburile de platou nu sunt chiar pe genul meu, dar am făcut şi emisiuni de platou, aşa a fost să fie. Îmi place să călătoresc, să cunosc oameni, să interacţionez cu ei, îmi place să cred că am şi priză la oameni.

Cum reacţioanează gospodinele când vă duceţi prin piaţă, de exemplu?

– Încă la fel ca pe vremuri, am aceeiaşi prieteni, eu vorbesc cu toată lumea. Că e mare, mic, că pare bogat sau sărac, pentru mine toată lumea e la fel. Prin Bucureşti nu prea vorbeşte lumea cu mine. Dacă merg la un mall de exemplu, bucureştenii nu vorbesc cu mine, sunt mai sotisficaţi. Dar cum am ieşit din Bucureşti, peste tot e nebunie, iar chestia asta mă măguleşte.

Ce proiect de televiziune a fost cel mai pe placul dumneavostră?

– Cireaşa de pe tort şi Academia lui Horia.

Ce face maestrul Horia Vîrlan de când s-a retras din televiziune

În prezent cu ce vă ocupaţi, de când aţi renunţat a televiziune?

– Am un atelier gastronomic, am o firmă de consultanţă şi sunt profesor la liceu, aici în Brăneşti, predau gastronomie.

Maestrul Horia Vîrlan, peripeţii din copilărie: „Mi-am băgat un şarpe în sân şi m-a muşcat”

Aţi gătit vreodată ceva ce nu aţi putut gusta?

– Am gătit ceva ce nu îmi place, dar a trebuit să gust pentru că un bucătar trebuie întotdeauna să guste. Nu îmi place să mănânc melci, mi-e scârbă de ei, dar am gătit melci foarte mult pentru că era bucătărie franceză şi am fost nevoit. Şi n-aş mânca niciodată şarpe. M-a muşcat un şarpe când eram puşti şi de atunci am oroare de şerpi. Eram într-o tabără, cu colegii de şcoală, am prins un şarpe, i-am scos dinţii din gură şi l-am băgat sub tricou. M-am dus apoi lângă focul de tabără, iar şarpele s-a încăzit la mine în sân şi m-a muşcat aşa fără dinţi, dar tot a fost extrem de dureros.

Horia Vîrlan, nevoit să slăbească din cauza unor probleme medicale

Ştiu că aţi ţinut şi ceva diete de-a lungul timpului. Este greu pentru un bucătar să ţină regim?

– Nu ştiu dacă pentru orice bucătar, dar a fost greu pentru mine. Mă pot lăuda, în schimb, că m-am apucat de multe ori de dietă (n.red., râde ). Dar am mai slăbit. Am avut o perioadă, în care am fost nevoit să slăbesc din cauza unor probleme medicale. Am dat jos vreo 25 de kilograme şi m-am menţinut, mai mult sau mai puţin.