Sport

Ianis Hagi, mesaj special după golul din Israel – România 1-2: “Nu cred în coincidențe, ci în destin!”

Ianis Hagi a fost eroul României în duelul cu Israel. A reușit golul de 2-1 care a adus liniștea în tabăra lui Iordănescu și calificarea la Euro 2024.
19.11.2023 | 00:13
Ianis Hagi mesaj special dupa golul din Israel  Romania 12 Nu cred in coincidente ci in destin
Ianis Hagi a inscris golul victoriei in Israel - Romania 1-2. foto: sportpictures.eu
ADVERTISEMENT

România a reușit o calificare istorică la Euro 2024. Formația lui Edi Iordănescu a învins Israel cu 2-1 după un meci în care a atacat non-stop poarta apărată de Glazer. Performanța “tricolorilor” este cu atât mai impresionantă în condițiile în care a fost reușită cu o etapă înainte de finalul meciurilor de grupe.

România s-a calificat la Euro 2024!

“Am reușit să o facem în 9 meciuri, ceea ce este foarte bine. După cum am spus înainte de meci, la conferință, am menționat că România este pregătită. Am arătat că am fost pregătiți, ne-am adaptat și am câștigat.

ADVERTISEMENT

Golul lor nu schimba multe, știam că trebuie să fim echilibrați, am folosit acest cuvânt. Suntem conștienți unde suntem, am gestionat bine momentele și am reușit să o facem din nou în seara asta. Știam că va veni și golul.

Sincer să fiu, Răzvan a avut mingea la 16 metri, l-am strigat să mi-o paseze, apoi mingea mi-a rămas mie. Știam că face pasul spre bara a doua, am întors-o și am tras. Simțeam calificarea, mai ales în a doua repriză. Am fost pregătiți și ne-am calificat”, a declarat Ianis Hagi.

ADVERTISEMENT

Hagi a marcat golul victoriei

Duelul din Ungaria a început prost pentru România. Israel a deschis prima scorul, prin Zahavi, încă din minutul 2. Iordănescu a trecut rapid pe cartea atacului, iar “tricolorii” au adus egalarea în doar câteva minute. Pușcaș a urmărit mingea trimisă în bară de către Drăguș și a adus România în joc.

Repriza secundă a aparținut în totalitate elevilor lui Iordănescu. România a atacat în valuri, iar golul doi a venit rapid. Hagi a punctat pentru 2-1 în urma unui șut cu piciorul stâng din interiorul careului. Acesta este al doilea gol consecutiv pentru Hagi în această campanie.

ADVERTISEMENT

În meciul precedent, Ianis Hagi a reușit să înscrie în victoria cu 4-0 obținută în fața celor din Andorra. În acea partidă, jucătorul lui Alaves a punctat pentru 2-0 în prima repriză, în minutul 28. Golul lui Ianis din duelul cu Israel vine la câteva zile după ce a fost declarat tricolorul lunii.

“În coincidențe nu cred, ci cred în destin. Îți faci destinul prin munca zilnică încă din copilărie. Misterul este muncitor, eu sunt muncitor, acest grup a muncit zi de zi. Avem mentalitatea de a ne lupta cu orice echipă, am făcut-o acum și cu echipa mare.

ADVERTISEMENT

Naționala României a fost pregătită de la primul meci, s-a văzut asta, și ne-am calificat pe merit. Rămâne să jucăm pe Arena Națională cu stadionul plin și să încercăm să facem oamenii fericiți. Știm că am reușit să îi facem fericiți acum”, a completat Ianis Hagi.

ADVERTISEMENT