La 30 de ani distanță de la victoria care o ducea pe România la Mondialul american, scor 2-1, cu Țara Galilor, succes obținut la Cardiff și în care Gică Hagi deschidea scorul, fiul „Regelui”, Ianis, a repetat isprava în decisivul cu Israel.
Anghel Iordănescu a dus România la turneul final din SUA, iar 30 de ani mai târziu, fiul său, Edi, ne duce în Germania, la Euro 2024! Pe 17 noiembrie 2023, cu o zi înainte de Israel – România s-au împlinit se împlinesc trei decenii de când „tricolorii” câștigau cu 2-1 contra reprezentativei din Țara Galilor, la Cardiff, la capătul unui meci în care goluri noastre erau marcate de Gică Hagi și Florin Răducioiu.
Ceva asemănător s-a întâmplat și la Felcsut, acolo unde România a făcut 2-1 în decisivul cu Israel prin golurile marcate de Ianis Hagi, fiul „Regelui” Hagi și al lui George Pușcaș, jucător la Genoa, în Italia, la fel ca Răducioiu, în 1993, când evolua la Brescia.
George Pușcaș și Ianis Hagi, care au marcat în minutele 10, respectiv 63, au fost pariurile câștigătoare ale lui Edi Iordănescu, având în vedere că puțini oameni îi vedeau pe cei doi titulari la partida din Ungaria. FANATIK a dezvăluit în exclusivitate primul „11” ales de selecționer.
Horațiu Moldovan – Rațiu, Burcă, Drăgușin, Bancu – Screciu, Răzvan Marin – Ianis Hagi, Nicu Stanciu, Drăguș – Pușcaș, au fost cei 11 fotbaliști aleși de selecționer pentru confruntarea de la Felcsut, care ne-a dus din nou, după opt ani, la un Campionat European. Pe parcurs au mai intrat Florinel Coman, Valentin Mihăilă, Marius Marin, Cicâldău și Rus.
România: Prunea – D.Petrescu, Prodan, Belodedici, Selymes (min. 74, D.Munteanu) – Sabău, Gh.Popescu, Lupescu, Hagi – Răducioiu, I.Dumitrescu (min. 89, Mihali).
„După victoria de la Cardiff, nici nu ne permiteam să visăm că vom ajunge atât de departe la Mondialul din America. Abia pe parcursul acelui turneu final ne-am conștientizat adevărata valoare și faptul că ne puteam bate cu oricine.
În ’94 nu aveam astfel de trăiri, erau doar speranțe, nu realizaserăm nimic importat la echipa națională. Atunci a fost un punct de plecare și ne-am dat seama că avem valoare”, a declarat Gică Popescu.
Revenind la victoria de poveste de la Felcsut, inspirația lui Edi Iordănescu a părut să nu aibă limite. Nu doar că i-a titularizat pe marcatorii golurilor, George Pușcaș și Ianis Hagi, dar l-a și ținut în teren pe fotbalistul lui Alaves suficient cât să înscrie reușita decisivă.
Cu doar câteva clipe înainte de marcarea golului de 2-1, Edi Iordănescu se pregătea să îl schimbe pe Ianis Hagi. Selecționerul a mai așteptat însă puțin și playmakerul în vârstă de 25 de ani a înscris probabil cea mai importantă reușită din carieră.
Șansa pare să fie total de partea românilor în această campanie de calificare. După etapa a 9-a, „tricolorii” sunt favoriți să termine Grupa I pe primul loc. În ultima etapă, selecționata lui Edi Iordănescu va primi vizita Elveției cu un avans de două puncte față de „Țara Cantoanelor”. Astfel, România are nevoie de doar un egal ca să încheie campania în fotoliul de lider.