Sport

Ilie Dumitrescu, verdict după Anderlecht – FCSB 2-2. ”Tamm și Dawa nu mă încântă”

După Anderlecht - FCSB, din runda a 5-a a grupelor Conference League, pentru Ilie Dumitrescu, elementul relevant îl reprezintă constantele probleme defensive ale vicecampioanei.
28.10.2022 | 09:52
Ilie Dumitrescu verdict dupa Anderlecht  FCSB 22 Tamm si Dawa nu ma incanta
După Anderlecht - FCSB 2-2, Ilie Dumitrescu a vorbit despre defensiva cu probleme a vicecampioanei, iar Becali i-a pus pe lista jucătorilor criticați pe Dawa și Edjouma. Foto: hepta.ro
ADVERTISEMENT

Ultima deplasare a echipei lui Dică în faza grupelor actualei ediții a Conference League a adus al doilea punct. Anderlecht – FCSB 2-2 o menține pe vicecampioană neînvinsă în fața belgienilor, însă, în egală măsură, confirmă, și matematic, că pentru o nouă primăvară europeană mai trebuie așteptat. Ca și faptul că defensiva continuă să scârțâie.

”Rămânem cu problemele din defensivă”, este verdictul lui Ilie Dumitrescu despre jocul FCSB-ului

Posesia, în favoarea gazdelor. Însă mai multe șanse de poartă pentru FCSB și egalitate la șuturi cadrate. Însă 1-0 pentru Anderlecht, după o eroare a lui Dawa. Așa a arătat, din perspectiva cifrelor, prima repriză a meciului dintre Anderlecht și FCSB.

ADVERTISEMENT

În partea secundă, s-a echilibrat raportul posesiei, belgienii având un plus marginal (4%). Cel al șanselor a fost egal, gazdele fiind însă, superioare la capitolul șuturi pe poartă. Dar FCSB a fost cea care și-a adjudecat această parte, cu 2-1.

A fost o repriză de 1-1 pentru Dawa, cu o nouă eroare la fază fixă, concretizată de belgieni, dar și o reușită pentru același jucător. La care s-a adăugat lovitura de cap ”câștigătoare” a liderului golgeterilor din SuperLiga, Compagno.

ADVERTISEMENT

Așadar, 2-2. Un rezultat în care însă au contat și intervențiile lui Târnovanu, care a ”corectat”, atunci când s-a putut, momentele de slăbiciune ale colegilor săi din compartimentul defensiv.

Unul care rămâne punct nevralgic pentru trupa lui Dică. Care a încasat 15 goluri în această campanie europeană. Și are doar două jocuri fără să primească în ultimele 10 partide din toate competițiile.

ADVERTISEMENT

Lucru semnalat și de Ilie Dumitrescu, în analiza făcută, după meci, la Digi Sport. ”Rămânem cu problemele din defensivă. Tamm și Dawa nu mă încântă. Când au adversarii faze fixe ar trebui să interpreteze diferit.

În momentul în care se vor pune la punct pe faza defensivă… În ofensivă sunt resurse”, a declarat Ilie Dumitrescu, ca răspuns la întrebarea ”cu ce rămânem după Anderlecht – FCSB ?”.

ADVERTISEMENT

Opinie împărtășită și de Gigi Becali. Care l-a criticat pe Dawa, cel care, în start de stagiune, s-a numărat printre favoriții săi. ”M-am convins și eu de Dawa, deși i-am luat apărarea.

Mi-a plăcut de Dawa în primele meciuri, mi-a plăcut de Malcom în primele meciuri, dar când primesc statutul de vedetă, de titulari nu se mai concentrează la maxim. Așa a fost și cu Vînă de la Craiova, în primele meciuri ziceam că l-am adus pe Maradona”, a spus Becali.


  • Cota BETANO pentru FCSB: 1,31 este cota pentru „x2 și sub 5,5 goluri” la Universitatea Cluj – FCSB. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT